Nu vreau sa o combat sau o critic, dar de multe ori m-a uimit cum functioneaza justitia din România. Pe ansamblul ei, ca sistem. Pentru ca, orice s-ar spune, are ciudateniile ei, care in mod evident te contrariaza.
Inteleg ca asa e facuta sa functioneze in România, in baza unor legi care uneori parca te duc cu gândul la cele din State, ce iti interzic sa scuipi impotriva vântului sau sa manânci omleta cu ardei chilli vorbind, in acelasi timp, la telefon.
Altfel, nu am vedea criminali lasati in libertate, pe motiv ca nu sunt un pericol pentru societate sau violatori ori pedofili scosi afara de avocati cu gura mare sau de rude cu bani foarte multi, dispuse sa achite cautiunea de milioane ceruta de lege.
Am observat si numeroase cauze in care se judecau nume grele din tara ori infractori care, dupa parerea mea, au gresit grosolan fata de semenii lor, si care, la fel, sunt trimisi sa se odihneasca in paturile lor de acasa, in asa-zisul arest la domiciliu.
Cum s-a intâmplat cu vrei doi primari de comune din judet sau, chiar si cu edilul sef suspendat al Bacaului. Sigur ca nu ii compar cu cei amintiti mai sus care au luat viata cuiva sau cu nemernicii care au batjocorit copii.
Departe de mine asa ceva. Ma gândesc, insa, ca e aiurea situatia, inclusiv pentru procurorii care au cam muncit de gloaba, zic, alaturi de cei care i-au supravegheat pe cei din lotul Stavarache, probele adunate in ani de munca fiind practic aduse la nivel de bagatela. Sau poate ca nu. E posibil si ca dovezile procurorilor sa fie mai târziu completate cu altele mai noi, care intr-adevar sa le dovedeasca vina celor implicati.
Nu-mi dau seama. Cert este ca situatia in sine e un caraghioslâc. Caci, sa fim seriosi, ori esti vinovat pentru acele fapte, dovedit cu probe beton si, ca atare, stai in arest, in celula, ori esti de-a dreptul curat ca lacrima si n-ai ce sa cauti in aceasta problema.
Cale de mijloc, asa cum o gasesc pe cea a arestului la domiciliu, nu exista, dupa umila mea parere. Aci, nu te tocmesti. Vorba unuia de mai la sud: ori suntem golani, ori nu mai suntem. Ca in bancul cu Suca a’ lui nea Marin, prins in tren, fara bilet si intrebat de controlor: ai, bre, bilet sau nu? Nu prea am, fu raspunsul olteanului.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
