Inspectorii antifraudă fiscală par să nu aibă tihnă în această vară, fiind implicaţi în diverse operaţiuni în întreaga ţară. Bunăoară, la începutul lunii, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat acţiunea „Ballroom” care a vizat societăţile ce deţin spaţii cu destinaţie principală de organizare evenimente (nunţi, simpozioane, evenimente corporate etc.).
„Contribuabilii au fost selectaţi în funcţie de riscul fiscal şi/sau de neconformare, evaluat la nivelul Direcţiei generale Antifraudă Fiscală şi al Direcţiilor Regionale Antifraudă Fiscală.
Principalul obiectiv al controalelor a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul şi/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ, etc.”, au precizat reprezentanţii DGAF. Astfel, la nivel de judeţ, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală Suceava au desfăşurat verificări specifice la cinci contribuabili, în urma acestor controale fiind dispusă aplicarea a trei amenzi contravenţionale, în valoare totală de 5.977 de lei.
În toată ţara, amenzile au însumat 667.575 lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 31.134 lei, din care sume (numerar) în valoare de 2.344 lei, venituri ilicite în valoare de 28.740 lei şi bunuri în valoare de 50 lei.
De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a cinci contribuabili (din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF).
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în toate zonele în care sunt identificaţi operatori economici ce desfăşoară astfel de activităţi şi care prezintă risc fiscal şi/sau de neconformare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.