Organizația Medici fără Frontiere caută personal medical și non-medical care să participe la acțiunile umanitare – e vorba de medici anesteziști, ginecologi, epidemiologi, chirurgi, moașe, asistente, dar și de specialiști în logistică/aprovizionare și resurse umane.
Organizația caută oameni care își doresc să se implice în misiunile de salvare din cele mai defavorizate zone din lume, oameni capabili să se adapteze la situații noi, apți să improvizeze, rezistenți la stres și care au cunoștințe de engleză și/sau franceză. Costurile de transport, vize, cazare, diurnă, vaccinuri sunt acoperite de organizație. Misiunile pot dura între 1 și 12 luni și sunt plătite, deși nu salariul ar trebui să fie motivația celor care aplică, ci faptul că-i pot ajuta pe cei care au nevoie de acces la servicii de sănătate.
O cursă împotriva pandemiei – Raport Medici fără Frontiere COVID-19 2020
Organizația Medici fără Frontiere este în linia întâi în bătălia cu epidemiile de mai mulți ani. Pe lângă provocările date de infectările mortale cu ebola sau holeră, echipele Medici fără Frontiere luptă acum să răspundă pandemiei COVID-19 în mai mult de 70 de țări în care activează, în timp ce deschid noi proiecte în țări care devin puncte de interes pandemice.
Medici fără Frontiere se implică și în Europa
Organizația sprijină spitalele care au fost copleșite de numărul mare de cazuri: Italia, Spania, Belgia și Franța, dar și țările din zone defavorizate, precum Siria.
De-a lungul proiectelor, echipele Medici Fără Frontiere și-au îmbunătățit măsurile de prevenire și control al infecțiilor pentru a proteja pacienții și personalul și pentru a preveni răspândirea virusului.
Sistemele de sănătate din întreaga lume au nevoie urgentă de echipamente de protecție, astfel încât serviciile medicale esențiale să poată fi oferite. Lipsa globală a acestor echipamente arată realitatea celor care lucrează în domeniul sănătății din majoritatea țărilor în care Medici fără Frontiere activează. Mai exact, se confruntă cu lipsuri de elemente de protecție cruciale, cum ar fi măștile și testele. Accesul la acestea devine din ce în ce mai dificil pe măsură ce COVID-19 se răspândește în țările cu acces limitat la aceste instrumente.
În Europa și SUA, care sunt în prezent epicentrele pandemiei, echipa Medici fără Frontiere se concentrează pe îmbunătățirea îngrijirii pentru cei mai vulnerabili și cu risc crescut, cum ar fi persoanele în vârstă din casele de îngrijire, persoanele fără adăpost și migranții care trăiesc în condiții precare.
”În vizitele noastre la casele de bătrâni, observăm întotdeauna lipsa echipamentului de protecțiede bază și lipsa de screening pentru cei care se află în prima linie. Este important să îi testăm cât mai repede posibil pe cei care se află în centrele de îngrijire. Sunt extrem de vulnerabili și prezintă un risc dublu din cauza vârstei și a condițiilor de trai comune.”, spune Caroline De Cramer, consilier medical Medici fără Frontiere pentru programele din Belgia.
Medici fără Frontiere – măsuri de reducere a transmiterii virusului în zone defavorizate
La nivel mondial, organizația și-a propus să ajute la reducerea virusului în comunități prin încurajarea distanțării sociale și promovarea măsurilor care pot opri coronavirusul. Pentru persoanele dependente de activitățile zilnice pentru supraviețuire, cum ar fi cele care lucrează în fabrici sau în zone supraaglomerate, autoizolarea și blocarea nu sunt soluții realiste.
“Cele mai multe recomandări pentru protejarea oamenilor împotriva virusului și încetinirea răspândirii acestuia pur și simplu nu pot fi implementate în Idlib”, spune Cristian Reynders, coordonator de teren pentru operațiunile MSF în nord-vestul Siriei. „Cum poți cere oamenilor să stea acasă pentru a evita infecția? Unde este chiar casa lor? Vorbim despre aproape un milion de persoane strămutate – cel puțin o treime din populația totală a lui Idlib – majoritatea locuind în corturi în tabere. Nu mai au case. ”
De aceea, acolo unde este posibil, se distribuie săpun și se amenajează puncte de apă, astfel încât oamenii să se spele în mod regulat pe mâini. Aceste măsuri, precum și asistența suplimentară (furnizarea de măști de stofă reutilizabile) sunt chiar mai cruciale pentru persoanele cu risc de a dezvolta complicații grave, inclusiv persoanele în vârstă și cele cu alte boli, precum diabetul, hipertensiunea, cancerul, HIV sau tuberculoza.
Astfel, nevoia de a mări echipa Medici fără Frontiere este esențială. Din cauza restricțiilor de călătorie, planificarea misiunilor de teren este dificilă în acest moment. Cu toate acestea, organizația continuă să recruteze personal pentru proiecte umanitare.
Mai multe detalii despre ce înseamnă să faci parte din echipa Medici fără Frontiere și cum te poți înscrie, găsești aici.
Cei interesați să plece într-o misiune de teren alături de MSF, pot trimite cererea aici.
Medici fără Frontiere (https://medici-fara-frontiere.ro/)
Medici fără Frontiere / Medecins sans Frontieres / Doctors without Borders este o organizație umanitară internațională creată de medici și jurnalisti, care a luat naștere în 1971 în Franța. Oferă ajutor imparțial oamenilor afectați de conflicte armate, epidemii, dezastre naturale și celor care nu au access la îngrijire medicală, indiferent de etnie, religie, sex sau afiliere politică. În 1999, Medici fără Frontiere a primit Premiul Nobel pentru Pace. Astăzi este prezentă în peste 70 de țări din întreaga lume.
Uneori, Medici Fără Frontiere ia atitudine pentru a îndrepta atenția publicului către crize actuale intrate într-un con de umbră, pentru a-i face pe oameni să devină conștienți de abuzurile ce au loc în lume, pentru a critica inegalitățile din sistemul de acordare de îngrjiri medicale și pentru a combate încercarea politicului de a profita de pe urma acțiunilor umanitare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.