15 noiembrie 2024

Ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Polițiștii Secției 2 Poliţie au fost sesizați la data de 3 octombrie a.c., prin apel SNUAU 112, de către o femeie de 31 de ani, din municipiu, despre faptul că a fost ameninţată cu acte de violenţă de către soţul său, un bărbat de 30 ani.

Având în vedere gravitatea faptelor şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării riscului întocmit conform Legii nr. 217/2003, a fost emis de către polițiști un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile.



În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ameninţare”.

 O femeie de 47 de ani, din municipiul Bacău, a sesizat polițiștii Secției 1, prin SNUAU 112, despre faptul că soţul său provoacă scandal şi distruge lucrurile din locuinţă.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică şi o echipa operativă din cadrul Compartimentului de Proximitate al Secţiei 1 Poliţie Bacău, constatând că aspectele sesizate se confirm. Bărbatul în cauză, pe fondul unor neînţelegeri în familie şi a consumului de băuturi alcoolice a provocat scandal la domiciliu, a distrus mai multe bunuri din locuinţă şi a ameninţat-o pe soţia sa cu acte de violenţă.

Întrucât în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a reieşit că bărbatul și-a mai agresat fizic soția și că există o situaţie de risc iminent, pentru siguranţa acesteia, s-a emis un ordin de protecţie provizoriu în temeiul Legii 217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de ameninţare.

 La data de 3 octombrie a.c., Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată telefonic de către o femeie de 39 de ani, despre faptul că soţul său, un bărbat de 44 de ani, a ameninţat-o cu acte de violenţă.

Echipa operativă de polițiști deplasată la faţa locului a stabilit faptul că pe fondul consumului de alcool, bărbatul a provocat scandal la domiciliu şi a ameninţat-o pe soția sa cu acte de violenţă.

Astfel, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.

Polițiștii Secției 1 Poliţie au fost sesizați la data de 2 octombrie a.c., prin apel SNUAU 112, de către un bărbat de 40 de ani, din municipiu, despre faptul că tatăl său, un bărbat de 66 de ani, provoacă scandal la domiciliu, agresând-o fizic şi verbal pe mama lui, o femeie de 62 ani.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică şi o echipa operativă din cadrul Compartimentului de Proximitate al Secţiei 1 Poliţie Bacău, constatându-se că aspectele sesizate se confirmă, pe fondul unor neînţelegeri în familie şi a consumului de băuturi alcoolice, bărbatul în cauză a provocat scandal la domiciliu şi a agresat-o fizic pe soţia sa.

Având în vedere gravitatea faptelor şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării riscului întocmit conform Legii nr. 217/2003, a fost emis de către polițiști un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

 

 La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată telefonic de către o femeie de 74 de ani, din comuna Helegiu, despre faptul că soţul său, un bărbat de 77 de ani, a ameninţat-o cu acte de violenţă.

La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul a provocat scandal la domiciliuşi a ameninţat-o cu acte de violenţă.

În consecință, polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile și au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de ameninţare.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014