De vreo 30 de ani, pentru noi, băcăuanii, orașul arată cam la fel. Și asta pentru că, nu-i așa?, trăim mai tot timpul în el și nu vedem schimbările (stagnările), așa de evident, ca alții, străini de Bacău. Nu mai departe de zilele trecute, l-am reîntâlnit pe un amic pe care nu-l văzusem de vreo două decenii, „pe când era Seche primar” – îmi zice el. Oripilat de cum arată Bacău, mă ia la „împins vagoane”. „Ce naiba ați făcut, băi, în anii ăștia? Voi cum de n-ați mers înainte, cu lumea?”, mă chestionează „străinul”, comparându-ne cu restul marilor orașe, de dincolo de Carpați.
„Stai, Hanț”, îi răspund. „Șezi blând, că prea ți s-a umflat jugulara”. I-am sugerat, enervat, să mai stea încă două decenii prin „Germănica”, unde s-a pripășit, poate între timp, cu puțin noroc, va regăsi altfel urbea. Bacăul e așa pentru că a fost confiscat de un individ care, înconjurat de o șleahtă de profitori, nu a văzut decât să dezbine și care, până la urmă, a achitat singur nota de plată, înfundând pușcăria. Nu comentez dosarele folosite pentru a-l „agăța”. Sunt sigur că ar fi fost altele, mult mai grele.
În fine. Mai apoi, când credeam c-am ieșit din tunel, am avut un „trecător” prin administrație, care, deși promitea mai multe decât predecesorul, s-a dovedit a fi mai interesat de propria-i căciulă, și mai deloc de oraș. Iar, acum, ghinion!, ne-am pricopsit, din nou, cu un primar, care parcă intenționat își conturează profilul postând imagini de-a dreptul penibile pe „social media”. Din păcate, încă din clipa când a ajuns la primărie, și-a arătat latura conflictuală. A se citi despre scandalul angajărilor din primărie.
Crezând că impresionează publicul, a mimat austeritatea, însă doar în primul an, arborând teatral grija exagerată față de banii băcăuanilor. Să ne amintim de caricatura pe post de brad de Crăciun, din 2020, în realitate, un stâlp împodobit cu cetină. Anul următor, după ce s-a uitat mai atent în vistieria orașului, a trecut direct pe „barosăneală”.
Cert este că, iată!, au cam trecut doi ani de mandat, iar orașul nu se desprinde din griul care l-a consacrat. Vorbesc despre construcțiile din cartierul meu, începute în prag de iarnă, după o vară numai bună pentru muncit, timp în care, însă, nimeni n-a mișcat un os. Mă bucur că se schimbă ceva prin cartier, aș fi nătâng să zic altceva. Doar că te irită ritmul nefiresc de lent în care se lucrează, în condițiile unei ierni așa de blânde (cel puțin, până acum). Păi, fratele meu alb, dacă oamenii în veste portocalii ar fi lucrat așa pe șantierele lui Umbrărescu, îți spun sincer, ar fi zburat cu viteze supersonice, direct în … Patagonia.
Adică, să nu văd, timp de câteva zile, niciun muncitor, în zonă, măcar dând din mâini ca să-și regleze circulația?! Pentru ca, mai apoi, doar vreo 2-3 să se chinuie să așeze dalele pe așternutul de nisip tasat. Și asta, timp de …. săptămâni. Să-mi fie cu iertare, căci nu sunt specialist, dar un amărât de trotuar să-ți ia atât de mult timp … Habar n-am de termenul în care trebuie finalizată lucrarea, dar mi-e limpede că nu se va termina mai devreme decât scrie în contract. Pesemne, nici constructorul nu e așa de … competitiv, ca Umbrărescu. Pe șantierele băcăuanului, se lucrează mai ceva ca-n manual.
Acolo, bețivii n-au ce căuta, nici leneșii sau nepricepuții. Program ca la armată. E drept, le și plătește priceperea și hărnicia. Regește. Nu-mi rămâne decât să aștept, cu nerăbdare, vindecarea orașului nostru, bolnav din cauza deciziilor nefericite adoptate de edilii ultimilor zeci de ani. Și minte luminată celor care-și vor alege următoarea echipă de la Primărie. Altfel, griul ne va acoperi, în continuare, ca plumbul bacovian.
