Bacauanii n-au avut apa nici ieri. Muncitorii de la Compania de Apa au inceput lucrul la noua avarie aparuta la Stejaru miercuri dupa-amiaza, dar ploaia si dificultatile „tehnice” au facut ca lucrarea sa nu se incheie la ora anuntata, joi dimineata la 7.
„A plouat destul de tare, am avut probleme cu pompele, o masina care a cedat, a fost o interventie grea. Când reparam conducta complet, incepem incarcarea instalatiei”, a declarat Razvan Gaina, directorul Companiei de Apa, ieri, in jurul prânzului. Lucrarea s-a incheiat la ora 16, dar umplerea completa a instalatiei dureaza 24 de ore.
Cu mult noroc si rugaciuni, daca reteaua nu se sparge in alt punct, am putea avea apa la robinete. In Serbanesti sau in Gheraiesti si chiar in zona Stadionului sau la Orizont apa a mai picurat la robinete, unii chiar au putut spala un vas la nevoie. Nu asa de norocosi au fost cei din sudul orasului care s-au ingramadit sa ia apa de la rezervoarele de apa puse la dispozitie de autoritati.
Fiecare se descurca asa cum poate
Intre timp, joi, primaria a inceput distributia apei potabile in mai multe puncte din oras. Decizia a fost luata in cadrul unei sedinte de Consiliu Local intrunita de urgenta miercuri seara. Suma alocata pentru a da apa potabila populatiei este de 50.000 de lei. Pe de alta parte, cisternele cu apa nepotabila s-au umplut permanent si s-au deplasat in tot orasul pentru ca oamenii sa aiba pentru uz casnic.
„Vreau sa multumesc societatii Almera care ne-a spirjinit cu o cisterna de 500 de litri de apa nepotabila care a ajuns la Spitalul TBC si in partea de sud a orasului acolo unde am vazut ca nevoia de apa este acuta”, a declarat primarul Cosmin Necula. In partea de nord, Asociatia Betania a anuntat ca pune la dispozitia oamenilor tot apa nepotabila.
DSP Bacau a recoltat apa de la toate cismelele din oras
Bacauanii s-au indreptat pentru rezerve catre izvoarele existente in apropierea municipiului, dar si catre cismelele dintre blocuri. Daca pe primele Directia de Sanatate Publica (DSP) le-a testat deja si spune ca apa este potabila, in cazul cismelelor, joi dimineata, inspectorii sanitari au inceput inventarierea lor si recoltarea de probe pentru a afla daca apa este sau nu buna de baut.
„La nivelul judetului Bacau, cele sapte izvoare (sase din zona comunei Margineni si unul de pe strada Chimiei, din Bacau), se incadreaza in limita de potabilitate, apa fiind verificata in laboratoarele DSP. Totodata, in cadrul Comitelului pentru Situatii de Urgenta, institutia noastra a hotarât sa recolteze apa de la toate cismelele, având in vedere contextul actual, pentru a se stabili daca apa de la acestea este sau nu potabila. Rezultatele vor veni in trei zile. Daca populatia doreste sa consume apa din aceste surse trebuie sa o fiarba inainte”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la DSP Bacau.
In ceea ce priveste unitatile de alimentatie publica, la restaurantele din oras toaletele au fost inchise si din meniuri s-au servit mai mult uscaturi, „pentru ca nu avem apa cu ce gati si nici cu ce spala vasele”, ne-a spus o vânzatoare. Chiar si cu riscul ca nu se stie cu ce apa s-a gatit, Protectia Consumatorilor n-a facut nici un control, asteptând ca oamenii sa sesizeze ei nereguli.
Pe de alta parte, firmele mari au facut rezerve ca sa isi poata desfasura activitatea. „Când a curs apa, am reusit sa strângem, dar avem si bazinul nostru. Apa menajera avem dintr-un put forat. Mai dificil este la punctele de desfacere, acolo ducem apa cu bidoanele”, a declarat Iulian Popa, administratorul societatii Inan, care are ca obiect de activitate fabricarea pâinii si a altor produse de panificatie.
In cazul producerii unor incendii, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta pot actiona fara probleme. „In municipiul Bacau sunt rezerve de apa necesare. In caz de urgente, autospecialele pot fi alimentate din râuri si lacuri de acumulare”, au transmis oficial pompierii.
Consilierul local PNL Daniel Miclaus a cerut conducerii primariei, printr-o adresa oficiala, constituirea unei comisii care sa analizeze cauzele acestor avarii majore. „Acum, la cald se discuta, dar apoi, când criza trece, se uita. Vreau sa se descopere cauzele si eventual daca sunt persoane responsabile pentru aceste avarii”, a motivat Miclaus, care va cere introducerea unei hotarâri de consiliu pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte, cu acest subiect.
Andreea Gavrila
Geta Panaite
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.