L-am gasit pe Razvan Lacatusu in fata sevaletului, plecase profesorul Ioan Maric, iar el finaliza unele tuse, la un tablou cu o tema din obiceiurile de iarna. A fost o zi incarcata, de dimineata a avut program de kinetoterapie, apoi ora la Bazinul de Inot, a urmat pictura, iar acum interviul. Seara, impreuna cu mama merge la plimbare, in Parcul Cancicov, de altfel, aproape intreg programul lui Razvan este sustinut de parinti.
De la patru ani, din cauza unei tetrapareze spastice, a mers de doua ori pe saptamâna la bazin, a facut pauza doar când Bazinul a fost in renovare. “Acum merg zilnic la inot, beneficiez, prin grija Primariei, de gratuitate. Ma simt foarte bine, am prieteni, vorbim, ma relaxez, ma bucur când pot sa ies la aer, in colectivitate. Ma ajuta foarte mult mama, cu ea merg peste tot, la film, la teatru, la cumparaturi.” De fapt, mama lui Razvan spune ca anul acesta a fost unul norocos pentru baiatul ei. A revenit la marea lui pasiune: pictura.
Discriminare si indiferenta
De mic a urmat desenul si pictura la Palatul Copiilor, unde a avut-o ca profesoara pe Veronica Calin, care l-a incurajat, “ai talent, ai talent” i-a spus, insa gimnaziul, liceul i-au acapart timpul si preocuparile, a urmat facultatea, masterul, a terminat Administratie Publica la Universitatea “George Bacovia”. A avut o copilarie normala, chiar fericita, liceul i-a deschis alte orizonturi, insa “in România este foarte greu, foarte dificil pentru o persoana cu handicap”, spune doamna Adriana, mama lui Razvan.
La gimnaziu, multi parinti s-au opus sa faca parte din clasa unde invatau copii lor, doar la Univesitate a fost primit si tratat ca un om normal. Pâna in anul II a urcat zilnic scarile, sprijinit in cadru, ajutat de colegi, de profesori, pâna s-a introdus liftul. A trait o mare satisfactie când a terminat Masterul, fiind convins ca isi va gasi de lucru. Mare dezamagire. A depus CV-uri la zeci de asociatii, de societati: nu a primit nici macar un telefon. A fost angajat la DGASPC Bacau, insa doar pentru 5-6 luni, perioada de care nu vrea sa-si mai aminteasca.
Lectii de pictura la domiciliu
De anul trecut, Razvan s-a reintors la marea lui pasiune – pictura. Gratie amabilitatii directorului Scolii Populare de Arte, Carmen Voisei, a beneficiat de un an pregatitor gratuit, iar in prezent, este elev in anul I la clasa de Pictura naiva. “Am descoperit ca mai sunt oameni cu suflet, cu o educatie aleasa, profesorul Ioan Maric s-a oferit sa faca lectii cu Razvan la domiciliu, fara nicio recompensa in plus. Este extraordinar.” Pictura, studiul, exercitiile il transporta pe Razvan in lumea mirifica a basmelor, a povestilor, a obiceiurilor si traditiilor populare, pe care incearca sa le transpuna in imagini.
“Prin arta naiva pot sa ma exprim cel mai bine, lucrez foarte bine cu profesorul Maric, primesc teme, idei, invat tehnica picturii in ulei, eu am lucrat doar in carbune. Nu am sa-i pot multumi deajuns niciodata. Ma pregatesc pentru o expozitie din luna decembrie, sa vad daca voi fi ales sa imi expun lucraile, daca nu, nu-i problema, merg mai departe, am trei ani inainte pentru a ma perfectiona”, imi spune realist si optimist Razvan, aratându-mi ultimul tablou la care lucreaza. “L-am cunoscut la Scoala Populara de Arta, am stat de vorba, ne-am inteles de la inceput, am ramas impresionat de vointa lui, are talent si am hotarât sa facem lectiile acasa la el. Ma bucur ca-l pot ajuta si sunt sigur ca vom face lucruri bune impreuna”, ne spune Maestrul Maric.
Ca orice tânar fortat sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului in casa s-au in fotoliul cu rotile si-a luat ca aliati calculatorul si cartile. Razvan este un om puternic, cu o vointa extraordinara: merge la teatru, la cinema, umbla prin librarii, face permanent miscare. Miscarea este obligatorie, cu fotoliul pe roti sau cadrul metalic, cu sprijin bilateral, la fel gimnastica si inotul, toate acestea il ajuta sa-si controleze handicapul, deoarece nu se poate vorbi de vindecare. Cu dragoste, cu vointa care depaseste uneori posibilul, parintii lui Razvan lupta pentru ca el sa reuseasca, sa-si traiasca viata normal, ca orice tânar de vârsta lui.
Razvan are nevoie de usi deschise
Razvan a vizitat, impreuna cu mama, toata Europa, din Bulgaria, Croatia, Franta, Italia, Olanda, Belgia, Grecia, Spania, iar anul acesta a fost in tarile din Benelux. “M-a impresionat foarte mult Muzeul Louvru, tot acolo am vazut cum sunt tratate persoanele cu dizabilitati. La Louvru sunt trasee si lifturi pentru persoanele cu dizabilitati, am intâlnit o persoana paraplegica, care era pe post de ghid, va dati seama, iar la noi nici nu te iau in seama, esti rebut, esti un nimeni, daca nu esti puternic, daca nu ai o familie, parinti, cum am eu”, se lanseaza Razvan, usor iritat. Trece, nu-i place sa se uite in urma, este tânar, stie ca poate sa reuseasca, pictura este noua lui sansa, noua lui poarta spre cunoastere.
Nu are prea multi prieteni, tânjeste insa dupa ei, la fel si dupa o prietena. Participa cu placere la actiuni de voluntariat, ultima data a fost la Bazinul de Inot, la un spectacol caritabil, organizat printre altii si de Inner Well, de la care a primit o Diploma de Excelenta, iar banii primiti i-a donat Centrului Daniel.
Razvan are 25 de ani, este un tânar ca toti ceilalti, cu mica deosebire ca el are nevoie de noi. Nu ne cere nimic, doar un zâmbet, un umar aproape si o usa deschisa.
Gheorghe Baltatescu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
