Oportuniștii

Am obosit spunând că nu suntem uniți, mai ales la greu. Noi, ca popor. Pe majoritatea îi cam doare la bască de ce se întâmplă cu vecinul, amicul, cunoștința etc. Mai nimeni nu este dispus să-l ajute pe omul căzut sau frânt la mijloc de greutăți. Nici nu avem o strategie, la nivel de țară, care să protejeze populația. În afară de gesturile populiste menite să ne scoată ochii sau să ne închidă gura, n-am văzut nimic la guvernanți. Au învățat mai ales să strige „Slava Ucraina”. Trăiască și ei, n-am ce zice, doar suntem creștini cu toții. Dar, cu noi, cum rămâne? E drept că nouă nu ne șuieră bombele pe la ferestre.

Mai curând glonțul sărăciei ne dă târcoale mațelor. Și-apoi, nici cei din Opoziție nu sunt mai altfel. Dau din clanță și…cam atât. L-ați văzut pe vreunul care să-și fi dat foc în piață, printre roșiile prohibite, amărât de cum trăiește românul de rând? În fine, de când crizele ne-au luat cu asalt, pe concetățeni i-am văzut mai mult plângând pe umerii slavilor căsăpiți de slavi, decât să se îngrijoreze de bătrâna care-și vinde sărăcia la colț de stradă sau de copilul obligat să-și renunțe la lucrușoare pentru a face bani de rechizite. Mai nou, înțeleg că unii oportuniști (la fel ca și cei care au profitat de pandemie) aduc de peste granițe sute de camioane de cereale, băgându-i în faliment pe-ai noștri.

Ca și cum nu ar fi de-ajuns că, tot anul, s-au luptat cu scumpirile și cu mama-natură care n-a vrut, sub niciun chip, să ne răcorească, la timp, cu ploile. Și asta în vreme ce șeful de la Agricultură ne demonstrează cum se numără boabele de pe un știulete. Când mai de bun simț ar fi fost să le rezolve problema apei din irigații, mai ales în zonele unde pâraiele au secat.

Căci bani socot că ar fi fost pentru săparea de puțuri de mare adâncime. Să fi fost și onor ministrul același soi de oportunist care-și vede de scaun și mai deloc de cei care ne pun hrana pe mese?! N-am nicio îndoială că, la iarnă, mălaiul va mucegăi pe rafturi, alături de untdelemnul rânced, tot mai mulți români fiind lipsiți de minimele resurse financiare care să le asigure hrana supraviețuirii, majoritatea banilor ducându-se în facturile la lumină și gaze.