Opinii / Eroii mei si eroii oficiali

Dupa ce-am citit ce spunea Galileo Galilei in piesa lui Bertolt Brecht &#8211 &#8222Vai de tara care cere eroi!&#8221 &#8211 marturisesc faptul ca privesc eroismul cu alti ochi. N-am contenit insa o singura clipa sa-i respect pe eroii lui Decembrie 1989. Am insa o problema: inflatia mioritica de eroi cu patalama m-a facut sa nu mai pot realiza distinctia dintre eroii autentici si eroii oficiali. I-am privit, in aceste zile, pe multi dintre acesti eroi, la diferite televiziuni, si nu m-am putu abtine sa ma intreb daca sunt eroi autentici sau eroi-farsori. Revolutia are insa si eroi anonimi, eroi care nu s-au dat de ceasul mortii ca sa obtina patalamale, pentru ca apoi sa incerce sa traiasca pe cadavrul idealurilor acelui sublim moment de revolta. As vrea sa va spun cate ceva despre acesti eroi &#8230

Botezatu Vasile este unul dintre acesti eroi autentici. Era maistru la intreprinderea de Postav Buhusi. in 1989, cand isteria ceausista daduse in clocot, Lili Sudu Pecas, prim-secretar al orasului Buhusi, a ordonat o adunare a peste sase sute de oameni, la Casa de Cultura, unde a prezentat, din perspectiva &#8222doctrinei alimentatiei rationale&#8221, noile ratii de alimente care puteau fi cumparate pe cartela. intre altele, cu mare entuziasm, primarita a anuntat si cantitatea de ulei la care individul putea avea acces: un sfert de litru, pe luna. Atunci, dupa ce tot felul de lingai au preamarit intelepciunea politicii de partid, maistrul Vasile Botezatu s-a ridicat simplu in picioare si a intrebat: &#8222Dar, matale, tovarasa prim-secretar, ai putea trai cu un sfert de litru de ulei pe luna?&#8221 S-a lasat o liniste de mormant. Nici macar aplaudacii de profesie, luati prin surprindere, nu au schitat vreun gest. Vasile Botezatu traieste acum in Blagesti, modest, dintr-o amarata pensie de textilist, si n-a revendicat nici un titlu sau vreo functie.

Era, cu un an inainte de revolutie, a doua zi dupa sfintii Mihail si Gavril. Duminica. Aceeasi zeloasa primarita, sustinuta din prezidiu de inspectorul scolar general Lucian Agachi si de un director de scoala zelos, a convocat, pentru o sedinta maraton &#8211 de la opt dimineata pana la sapte seara &#8211 toata suflarea cadrelor didactice buhusene. Scopul: trebuia sa le demonstreze cadrelor didactice ca nu studiaza suficient documentele de partid, ca nu se &#8222implica plenar&#8221 in &#8222ritmurile noii revolutii agrare&#8221. Cuvantatori de meserie, dresati in culise, au sustinut isteria programata. Spre seara, s-a ridicat insa profesorul Dumitru Dinco, omul care, cu vorbe grele, i-a acuzat pe organizatorii manifestarii. A spus, in final, ceva memorabil: &#8222Ne-ati luat si Soarele!&#8221 Profesorul Dumitru Dinco traieste astazi in Iasi, dintr-o amarata pensie de profesor. N-a revendicat, nici el, functii, titluri, patalamale, desi vorbele acelea i-au atras o mare hartuiala. Dupa acea sedinta, un alt profesor a luat atitudine: Adrian Braunstein. Era navetist de Bacau. Scarbit, a spus simplu, cand a ajuns in gara, auzit de zeci de urechi: &#8222M-am hotarat! Plec&#8221. A doua zi, cand unii voiau sa-i ceara socoteala pentru &#8222nesabuita sa afirmatie&#8221, profesorul Braunstein depusese actele la Securitate, solicitand sa plece in Israel, cu sotia si cele doua fiice. Dar el nu voia sa plece pentru ca era evreu, ci pentru ca n-a mai suportat mizeria morala si politica. De-atunci, profesorul Braunstein locuieste in Israel, unde a profesat ca profesor. Are doua nepotele superbe si revine foarte des in Romania, de care ii este mereu dor. Zice ca se intoarce mereu acasa.

Am stat in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, in sediul unei primarii in care entuziasmul revolutionar era foarte mare. Am prezentat, in jurul orei 23, impreuna cu doi colegi, un comunicat la statia de amplificare a orasului, in care anuntam caderea regimului ceausist, care inca nu cazuse, indemnam si la oprirea vandalismului. In acest timp, in acelasi sediu, unii care astazi au pensii de treizeci si ceva de milioane, jucau la doua capete, pregatindu-se si pentru eventualitatea in care Ceausescu nu ar fi parasit scena. Le-a reusit strategia.

Cred ca ar trebui sa vorbim mai mult despre eroii autentici. Mai mult, cred ca noi, ziaristii, am lasat sa se aseze prea mult colbul peste isteriile prim-secretarilor si activistilor si parvenitilor de poveste. Uneori, tacerea poate insemna si solidaritate cu Raul&#8230 Cel putin asta ne spune mereu Istoria.Scris de Ion Fercu