Șase filiale și sucursale băcăuane ale unor asociații de utilitate publică, dintre care patru cu membri care au activat în unități militare, au marcat împreună, miercuri, 31 mai, Ziua Rezervistului Militar. Acestea sunt filialele și sucursalele județene ale Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MAI, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI, Asociației Naționale Cultul Eroilor, Asociației Naționale a Veteranilor de Război și Asociației Europene a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală.
La reuniunea organizată cu acest prilej au participat membri ai filialelor și sucursalelor menționate, precum și invitații acestora.
Despre importanța marcării anuale a Zilei Rezervistului Militar, dar și despre unele probleme încă nerezolvate pentru statutul și activitatea membrilor asociațiilor foștilor militari au vorbit președinții organizațiilor prezente: col. (rtr) Costel Ciupercă – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, col. (r) Daniel Bălan – Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MAI și col. (rtr) Gheorghe Cămăruță – Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI.
De asemenea, au adresat mesaje și au subliniat colaborarea cu asociațiile foștilor militari activi Dănuț Voicu – Asociația Națională Cultul Eroilor, generalul de flotilă aeriană (rtr) dr. Vasile Florea – Asociația Națională a Veteranilor de Război și Doru Tănase – Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală.
La eveniment au fost ascultate Imnul Național al României și Imnul Rezervistului Militar, iar unor membri ai asociațiilor militarilor și unor invitați le-au fost înmânate Diplome de excelență și Diplome aniversare.
La final, o formație de muzicieni ai Asociației Europene a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală a interpretat un program de muzică lăutărească.