Cândva, Onestiul era un oras cu adevarat infloritor. De la târgul prafuit asezat la rascruce de drumuri, mica asezare se dezvoltase atât de mult incât toata lumea se agita sa la una dintre zecile de fabrici insirate peste tot.
Motiv pentru care, oficial sau nu, Onestiul mai era cunoscut si ca Orasul Tineretii. Folclorul local pomenea de faptul ca Ceausescu ar fi vrut cumva sa ridice, la Onesti, fabrica de autoturisme de la Pitesti, idee deturnata de faptul ca mica asezare capatase, in vremea timpurie a comunistilor, numele de Gheorghe Gheorghiu – Dej, al fostului lider pe care Ceausescu nu prea l-a inghitit (sau invers).
In fine, proiectul nu s-a mai finalizat aici, in schimb a aparut o platforma petro-chimica uriasa, investitie care, intr-adevar, a atras, printre altele, si bunastarea localnicilor. Dupa 1989, industria locala a inceput sa cada vertiginos, din peisajul economic disparând, pe rând, aproape toate afacerile pornite de comunisti.
Acum, a mai ramas doar o palida umbra a mândriei de la Onesti, si anume, câteva instalatii din colosul Combinat Petrochimic Borzesti. Doar cele ale Chimcomplex mai scot ceva aburi. In schimb, Carom (fosta uzina de cauciuc) a devenit de multa vreme materia prima a topitoriilor de metale din tara, la fel si o mare parte a Rafo, „frumusetea” platformei petro-chimice. Aici, se dadeau spagi grase ca sa te angajezi, atât inainte de ’89, cât si mult dupa.
Chiar si azi, spun cârcotasii, se mai vehiculeaza sume importante de catre angajati ca sa-si mentina locul de munca. De inteles, in conditiile in care, de foarte multi ani, rafinaria n-a mai procesat un strop de petrol, dar angajatii au primit periodic salarii ca si cum ar fi tras la saiba. Pe fiarele de Rafo s-au dat si inca se mai dau lupte grele prin justitie, cu totii tragând la mortaciunea din curtea Rafo.
Tot Radiosant vorbeste ca, de fapt, prin rafinarie, se cam „proceseaza” bani negri, la fel ca, odinioara, pretiosul lichid negru. Oricare ar fi adevarul, chiar nu e treaba mea sa aflu, in principal fiind interesat ca onestenii mei sa aiba unde munci.
De descusutul afacerilor de acolo, daca e cazul, autoritatile de control, multe la numar, pe care le are statul, sa fie interesate sa o faca. Caci inoxul topit din instalatii sau faima rafinariei nu ni le mai aduce inapoi nici Dumnezeul rusilor, darmite vreun politician mai pornit sa câstige un mandat.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
