– cazul seamănă izbitor cu cel de la Solonţ, unde o femeie a fost ucisă tot în bătaie de un minor de 16 ani, în centrul comunei n ambele victime ar fi fost omorâte fără motiv
Crima s-a petrecut aseară în scara unui bloc, de pe strada Aleea Crinilor, din municipiul Oneşti. O bătrână de 77 de ani a fost omorâtă în bătaie de un individ de 28 de ani, din localitate. Femeia ieşise afară să ducă gunoiul şi să plimbe pisica, aşa cum obişnuia să facă aproape în fiecare seară şi s-ar fi întâlnit la intrarea în bloc cu acest individ. Cel mai probabil ea i-ar fi cerut să plece şi atunci s-a iscat o altercaţie şi a atacat-o.
A lovit-o fără milă în mod repetat, mai ales în zona capului, până ce a umplut-o de sânge şi nu a mai dat semne de viaţă. Se pare că individul era în stare de ebrietate sau sub influenţa unor substanţe interzise, pentru că a rămas la faţa locului.
Vecinii l-au găsit ulterior lângă cadavrul bătrânei şi au alertat autorităţile. Imediat, în zonă au ajuns poliţiştii şi un procuror criminalist, care au început cercetările.
„La momentul acela nu s-a auzit nimic în bloc. După ce a lovit-o, el a rămas acolo şi atunci a fost observat de nişte vecini, care au anunţat poliţia şi l-au şi prins imediat. Era într-o stare confuză şi nu am reuşit să vorbim cu el. O să dispunem o expertiză toxicologică”, ne-a declarat procurorul Cristinel Ciocântă, şeful Secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Suspectul este din Oneşti, nu are antecedente penale şi era cunoscut în oraş după ce participase la un concurs TV de gătit.
Astăzi el va ajunge în faţa instanţei. „A fost reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de omor, şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă”, a mai spus pr. Ciocântă.
Pentru fapta de care este acuzat, tânărul riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Aceasta este a doua crimă comisă cu brutalitate şi aparent fără motiv în doar trei zile, în judeţul Bacău. Reamintim că, marţi, în comuna Solonţ, o femeie de 50 de ani a fost atacată pe stradă, în centrul localităţii, de un minor de 16 ani, care era în stare avansată de ebrietate. A omorât-o în bătaie, fără să se ştie motivul.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.