Onesti: Batrana accidentata pe trecerea de pietoni

    La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier cu victimă, în municipiul Onești.

    Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 55 de ani, care conducea un autovehicul pe Bulevardul Oituz din Oneşti, a surprins şi accidentat o persoană de sex feminin de 74 de ani, care era angajată regulamentar în trecerea străzii prin loc marcat.



    Victima a fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și ulterior a fost transferată la Spitalului Judeţean de Urgență Bacău.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcoolscop rezultatul fiind negativ, iar ulterior le-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.