Cea mai mare problemă de trafic rutier la intrarea și ieșirea din Onești este legată de circulația pe podul de peste râul Trotuș, unde se fac lucrări de reabilitare. De la primele ore ale dimineții și până în pragul serii, cozile de autovehicule se întind pe sute de metri, chiar pe kilometri întregi uneori. Nu e de mirare că au apărut voci care reclamă această situație, dar și unii oameni care vin cu sugestii „de specialitate” privind modul în care ar trebui făcută lucrarea.
Podul de peste Trotuș a fost construit în anii ’70 ai secolului trecut, când circulația rutieră era mult mai mică. Acum, evident, situația e cu totul alta.
Criticii proiectului de reconsolidare a podului amintesc, însă, că la momentul construcției podul a fost proiectat pentru a avea patru benzi de circulație, dar pe această structură s-au făcut doar două. Iar reabilitarea de acum se face tot pentru două benzi. În acest context, criticii solicită adăugarea măcar a unei benzi de circulație în plus, „pentru o mai bună fluidizare a circulației”.
O astfel de propunere a fost semnalată prin adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (proiectul de reabilitare fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II – PNDL 2), către Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor Publice, dar și către Primăria municipiului Onești. De nicăieri – spun petiționarii – nu a venit nici un răspuns.
Se vrea măcar o bandă de circulație în plus
„O bandă de circulație în plus – spune întreprinzătorul local Dan Damaschin – ar presupune, probabil, un efort financiar mai mare cu 20 la sută. Dar infrastructura podului este deja făcută pentru patru benzi și ar fi de realizat numai structura din grinzi, placa de beton armat și turnarea asfaltului. Pentru o bandă de circulație ar fi necesare în jur de 30 de grinzi și nu este târziu de efectuat acest lucru”. Dan Damaschin crede că dacă s-ar face acum măcar o bandă în plus, la încheierea lucrărilor la primele benzi s-ar putea da drumul la trafic pe două benzi, nu doar pe una. „S-ar putea circula pe banda spre Târgu Ocna-Comănești și când este pusă bariera la trecerea cu calea ferată a drumului național Onești-Bacău și s-ar evita blocarea circulației” – mai spune întreprinzătorul.
Și ing. Constantin Biciușcă, șeful Secției Mecanizare a firmei care lucrează la pod, vede aceeași soluție. „Cei care merg spre Bacău să fie pe o bandă, iar cei spre Târgu Ocna pe alta. Avem grinzile vechi, care se pot folosi. Dacă se vrea pasul acesta, au sprijinul nostru cât mai repede. Trebuie realizat un proiect”. Inginerul Constantin Biciușcă mai spune că Primăriei i s-au prezentat înainte de licitație două proiecte pentru reabilitarea podului, unul pentru refacerea cu două benzi de circulație, altul pentru patru benzi.
„Eu am dat grinzile de pe pod, care sunt bune – spune și Marian Ion Ghilogaș, administratorul unei firme de transport din Onești. Doar două grinzi marginale, care au fost în zona pietonală a podului erau deteriorate, celelalte sunt bune și sunt în curtea Oborului săptămânal. Pilele și culeiele podului sunt făcute pentru patru benzi”.
Ce spune primarul municipiului
Primarul Nicolae Gnatiuc amintește tuturor o realitate deja probată și în alte cazuri: Ministerul Dezvoltării nu-ți dă bani când și cum vrei într-un proiect, iar acum este tardiv să se schimbe proiectul din Onești. Regulile nu se schimbă în timpul jocului.
Tot primarul municipiului opinează că pentru a se mai diminua traficul în zonă ar fi binevenit un pasaj pe sub calea ferată Adjud – Comănești, propus deja de mulți ani de primarul Emil Lemnaru, dar nerealizat. „Oricum – a conchis Nicolae Gnatiuc -, în momentul de față nu se mai poate face nimic. Iar dacă făceam alt proiect pentru finanțare pe fonduri europene, mai treceau câțiva ani până se începea lucrarea”.
„Să luăm în calcul și că Autostrada Bacău-Brașov va trece pe lângă Onești și nu va mai fi nevoie de o infrastructură cu un pod vechi, chiar și cu patru benzi – ne-a declarat primarul. Traficul se va degaja pe autostradă. Un drum național paralel cu o autostradă va fi mai puțin traficat. Or pentru autostrada Bacău-Brașov deja s-a semnat contractul pentru proiectarea ei. Sunt însă unii care au, vizavi de afacerile lor, interese în schimbarea proiectului pentru actualul pod peste Trotuș. Podul și dacă ar avea patru benzi nu ar rezolva problema, dacă străzile și drumurile naționale care vin spre el au doar câte două benzi. Da, o bandă în plus ar folosi la dirijarea traficului spre Târgu Ocna atunci când la calea ferată este pusă bariera spre Bacău”.
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.