Producătorul de țiței și gaze OMV Petrom investește 30 de milioane de euro, în perioada 2014 – 2015, pentru redezvoltarea zăcământului de țiței Tazlău, situat în nord-estul țării, în județul Bacău, proiectul vizând deblocarea de rezerve suplimentare de țiței de 3,2 milioane barili, a anunțat, joi, producătorul OMV Petrom.
‘OMV Petrom investește constant în tehnologii noi și metode de recuperare secundară pentru redezvoltarea zăcămintelor mature pentru a îmbunătăți ratele de recuperare a țițeiului și gazelor. Acest proiect va contribui la atingerea obiectivului nostru strategic de a stabiliza producția de hidrocarburi din România în timp ce rezervele suplimentare deblocate prin această investiție vor întări contribuția OMV Petrom la asigurarea securității energetice a României pe termen lung’, a spus Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitățile de explorare și producție, într-un comunicat remis AGERPRES.
Tazlău este un zăcământ matur de țiței, exploatat de peste 60 de ani, a cărui producție zilnică reprezintă sub 1% din producția totală de țiței a OMV Petrom în România.
„Redezvoltarea zăcământului are ca scop creșterea gradului de recuperare a țițeiului din zăcământul Tazlău prin injecție de apă industrială. Proiectul de redezvoltare Tazlău constă în 20 de operațiuni de reparații capitale, construirea unei instalații de tratare a apei și a unei rețele noi de distribuție a apei. Acest proiect va debloca rezerve suplimentare de țiței de 3,2 milioane barili (echivalent cu circa 10% din producția anuală de țiței a OMV Petrom în România), înlocuind declinul natural”, se arată în comunicat.
La finalul anului 2013, 11 proiecte de redezvoltare a zăcămintelor se aflau în faza de dezvoltare. Investițiile viitoare planificate pentru implementarea acestor proiecte se ridică la peste 500 milioane euro, iar rezervele dovedite și probabile se ridică la circa 100 milioane bep (barili echivalent petrol).
Grupul petrolier OMV Petrom are o producție anuală de țiței și gaze de 66 milioane bep, o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual și deține o centrală electrică de înaltă eficientă de 860 MW și un parc eolian de 45 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe piețele din România și țările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinarii.
Grupul austriac deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Economiei — 20,64%, Fondul Proprietatea — 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
În ultimii 9 ani, investițiile pentru modernizarea si consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect și indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%.
AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.