„Omul se duce unde crede ca este mai bine“

Interviu cu Orhan Sayin, cetatean turc, om de afaceri in Bacau

– Eu am vrut sa scriu ca esti patron. De ce nu esti de acord cu aceasta formula?
– Patron! Eu nu sunt patron, patroni sunt cei care au fabrici, complexe comerciale, afaceri de milioane si miliarde de lei, sute de angajati. Eu am un restaurant cu specific turcesc, cu trei angajati. Sunt om de afaceri, asa stim noi.

– De mai multi ani, milioane de români isi cauta de lucru in alte tari, in Italia, Germania, Spania, Anglia, Franta si chiar Turcia, peste trei milioane de români…
– Mai mult, mai mult, nu i-a numarat cineva…

– In acelas timp, alti cetateni straini vin sa lucreze in România. Care crezi ca este explicatia?
– Circulatia libera. Omul se duce unde este mai bine. Noi asa gândeam acum 10 ani. Eu si fratele meu aduceam marfa in România, o vindeam si ne duceam dupa alta. Asta faceam. Asta era afacerea nostru, nu lucram angajati undeva, la români. Asa am facut ceva bani, impreuna cu fratele meu. O mers o perioada, o mers bine, dupa ce o venit crize, s-o darâmat. Eu am venit in 2006, o mers 2007 si 2008. Criza a venit in 2008, in august, pe 20, 28, nu stiu exact. Intr-o zi o venit. Acum, ca sa stam picioare, aducem din Turcia bani.

– Dupa aceea ai luat restaurantul?
– Nu, m-am lasat de comert si un an nu am lucrat. Am stat deoparte, nici afacere nu merge, nu puteam pierde toti banii.

– Când te-ai gândit sa infiintezi un restaurant cu specific turcesc?
– Acum trei luni. Am avut niste bani, am dotat cu ce a trebuit, am construit un cuptor penntru pâine, noi facem altfel pâinea. Am inchiriat spatiul si am pornit la treaba.

– Turcia, dupa câte stiu eu, are acum cel mai mare ritm de dezvoltare din Europa, nu sunt posibilitati acolo de a te afirma?
– Nu mai merge. La noi se spune ca daca pleci undeva si faci o afacere este la noi un rusine, când intorci cu mâna goala este doi rusine. Intelegeti? De aceea oamenii nu pot intoarce inapoi. Când ai plecat, ai rupt legaturile, când te intorci le refaci greu. Cât stai tu aici, acolo se schimba. Eu faceam legume si fructe, mergea bine in România, vindeam en-gros, dupa un timp s-a rupt ceva, nu stiu de ce, s-a intâmplat ceva. Asa am zis la inceput, mergem in alta parte, poate merge bine. Mi-am facut relatii aici, ma intelegeam bine.

– Cum sunt românii in afaceri?
– Oamenii, ca oamenii. Trebuie sa ai grija, se pot intâmpla multe.

– Ai luat vreo teapa, cum se spune la noi?
– Asa spune si la noi. Am luat, cum sa nu. Cine n-a luat!

– Tu cunosti legislatia de la noi, stii ce spun legile in acest domeniu al alimentatiei publice?
– La inceput nu prea stiam, fratele meu stia, am mai invatat si eu, am contabil.

– De ce Bacau? Lumea-i mare?
– V-am spus, fratele meu era aici, am venit dupa el. El este la locul lui, are un magazin de covoare, vinde covoare. Eu am zis sa incerc cu crâsma, sa vad cum merge, insa nici crâsma nu prea merge.

– La intrare scrie restaurant cu specific turcesc. Totul este turcesc?
– Facem mâncare ca la Turcia, sunt retete, cu deosebire ca noi nu mâncam carne de porc, noi oaie, pasare, vita. Nu facem saorma, este restaurant, nu saormerie, aia se vinde la geam.

– Ai clienti turci, stiu ca sunt peste 40 de turci in Bacau.
– Nu prea. O parte ii cunosc, alta parte nu, o parte vine la mine, altii se duc nu stiu unde. Oamenii sunt liberi, se duc unde vor, fac ce vrea. Poate nu are bani, poate fi o problema. La mine vin si români si turci, poate sunt si de alte nationalitati, nu-i stiu pe toti. Mai este un restaurant libanez in Bacau. Eu am fost si bucatar, eu nu mergeam niciodata la restaurant. Am facut doi ani de scoala si 12 ani am lucrat ca bucatar in Turcia. Aveam un prieten, avea un local, faceam saorma, kebach. N-a mai mers, v-am spus. La noi criza a venit in 2001, inainte ca la voi. A fost criza mare. A facut dolarul dublu, a pierdut multa lume bani. Un dolar era 3-3,5 lire, atunci s-a facut 8 lire. Va dati seam’? Am facut faliment. Am câstigat, am pierdut, comerciant te numesti. Nu asa se spune si la voi? Asa.

– Am vazut ca tu esti patron, dar lucrezi alaturi de salariati. La noi patronul nu lucreaza, el sta la birou, are trei masini la scara, da ordine, merge in tari straine.
– La voi am vazut, la noi daca nu baga patronul mâna lui inauntru, nu poate scoate banii. Noi trebuie sa muncim, asa-i in Turcia. Este restaurant cu specific turcesc, trebuie bucatar care stie meserie, nu pui românul la bucatarie, a muncit un an undeva si gata, ii bucatar. Eu stiu ce si cum sa fac mâncare turceasca, salariatii iau comanda, servesc. Ajutorul meu invata usor, usor, peste 2-3 ani iese si el bucatar.

– Eu stiu ca sarmalele isi au originea in Turcia, la fel si micii. Se fac cu carne de porc.
– Fiecare face cum stie, noi facem sarmale cu carne, sarmale fara carne. Ies altfel, sunt foarte bune, sunt sanatoase, noi folosim foarte mult ulei de masline. Micii se fac altfel, uitati in galantar, sunt ca frigaruile la voi, carne de vita cu oaie. Are o denumire, dar nu stii tu turceste.

– Bauturi specifice?
– Rachiu turcesc, se face din struguri si anason. Cum se face nu stiu, face fabrica. La noi nu se face bautura acasa, la voi este meserie, la noi nu este meserie. Noi nu prea bem ca voi. Femeile, 90 la suta nu bea, barbatii, 60-70 la suta nu bea, daca bea, o face seara, nu fiecare ora, fiecare zi.

– Vrei sa-mi spui ca la voi nu vezi oameni beti pe strada?
– Nu, nu prea. Cel putin in zona de unde sunt eu, la 130 de kilometri de granita cu Siria. Sunt, oriunde sunt, dar nu ca in alte tari, cum este si la voi. La noi, seara, la un prieten, la un eveniment, stam, bem un rachiu. Am spus de Siria, acolo este probleme, mai vine si la noi o bomba, au venit multi sirieni la noi, trebuie sa ajutam. Este razboi acolo.

– La nunta cum este, Orhan?
– La noi, nunta, inainte este cerere, se intelege parte barbat, parte fata, fata zice atâta aur vreau, asa si asa, se face intelegere, dupa aceea se pune inel pentru logodna, si la voi nu este traditie asta, inainte de nunta se face petrecere, la fata se pune vopsea la degete, e greu de spus la mine, se danseaza, se petrece, nu cu mâncare, nu cu bautura, trei ore se petrece, iar la urma, cine vrea sa-i ajute pe tineri, da un bratar, un cercel, 100 de dolari, cât poate fiecare, alte rude care au bani, baga mai multi.

– Tu ai facut nunta in Bacau? Sotia este bacauanca?
– Este românca. Eu eram aicia si am zis ca ce sa ma duc in Turcia, era greu, fratii mei erau aicia, am facut intre noi, cu ceva prieteni. Am vrut sa chem mama, era bolnava, nu mai stiu, am zis, asta e, imi pare rau, intelegeti? La casatorie am facut ca la noi, am luat bratari, cercei, una-alta. Sunt acum aproape bacauan. A fost bine. Si fratele meu este casatorit cu românca.

– Sotia cu ce se ocupa?
– Acum avem copil mic, este acasa. Nu a facut inca trei ani, când face trei ani, dam la gradinita, iar sotia merge la locul ei, este frize­rita, coafeza, vrea sa munceste, daca nu, nu.

– Tu câstigi incât sa-ti tii casa, familia?
– Sotia are apartament, a ramas de la parinti, nu platim chirie, rest câstig eu. Scot cheltuiala. Supravietuim, atâta. Acuma este greu, nu sunt bani, poate mai târziu.

– Te mai duci in Turcia?
– Ma duc, când am timp, când trebuie, ma duc. Vorbim la telefon, pe skype, pe internet. Mai am trei frati acasa, eu sunt numarul doi, al doilea. E greu si in Turcia, s-a facut greu si in România.

– Controale, Sanepid, Garda, Veterinara…
– Vin, cum sa nu, dat amenda, platit, asta e. Dar intelege oamenii, sunt intelegatori. Trebuie sa ne intelegem, n-ai cum, ce sa facem, inchidem toti, nu se poate, ce se face oamenii, trebuie de lucru. Afacerea asta este pretentie, trebuie curat, foarte curat, eu lupt cu oamenii sa fie curat, sa fie curat peste tot, sa fie ei curat. Eu tin mult la asta. Eu asa invatat la scoala, asa invatat la restaurant, asa acasa. Este vorba de stil, nu trebuie sa miroasa urât, oamenii sunt deranjati, nu-i asa si la voi?

– Am vazut ca plata pentru consumatie se face altfel…
– Este, la noi, alt stil. Totul este pe calculator, comenzi, pe mese, plata se face la patron, la administrator, cine este acolo. Daca vrea sa lase un bacsis, este un rest, este cutie speciala, se pune acolo, iar seara, la inchidere, impartim.

– Cu religia cum este? Tu esti musulman, nu?
– Da. Nu conteaza unde esti, trebuie facut rugaciune, aici nu este moschei, faci rugaciune unde poti, la birou, acasa. De cinci ori pe zi. Eu stiu ora, ma retrag si ma rog.

– Copilul cum l-ai botezat?
– Nu, nu este. La noi nu boteaza. Sotia a fost de acord asa cum este la noi. I-am pus numele Yusuf. Nu are si nume românesc, dupa aia incurcam viata la el. Dau la scoala aici, tot carte invata, matematica este aceea peste tot, si fizica, si chimia. Eu il invat si turca, daca merge in Turcia, sa stie, poate face acolo facultate, da examene, vede el. Acum este peste tot la fel, in toata Europa. Nu? Vazut la Germania la fel, am fost in Austria – la fel. Stie româna, stie turca, invata engleza – este avantaj. Doctor, inginer masina, electrician este scoala la fel. Ajuta tata si mama la copil. Eu am 35 de ani, am facut liceu de istorie, invatat engleza.

– Ai facut istorie. Ce stii despre relatiile dintre turci si români?
(Suna telefonul: o comanda pentru 10 persoane: pui, kebach, vita, salata, orez, pâine turceasca, rachiu, bere.)
– Noroc. Zece comenzi pentru diseara.

– Acasa cine face mâncare?
– Sotia. Stie, invatat de la mine si face tot ce trebuie. Este gospodina buna, imi place la ea ca a vrut sa invete.

– Ai cerut cetatenia româna?
– Deocamdata stau.

– Ce iti place la noi, in România?
– La România imi place vremea, aerul, aerul curat, peste tot padure. La România nu mai functioneaza nici fabrici, nu mai este poluare. Eu am crescut intr-un oras, nu la tara, cum ziceti voi.

– Nu mi-ai spus ce stii tu despre noi, românii, despre relatiile dintre turci, moldoveni, munteni.
– Stiu, cum nu (râde copios). Ce vrei sa-ti spun? La istoria nostru nu este trecut România, noi, de la Dunare in sus, pâna la Ungaria spunem Eflak Bogdan. Noi am venit, acum 1000 de ani din Asia si ne-am dus pâna la Viena. Am intrat prin Malatya, noi am facut acolo razboi si am facut Turcia la 1453, am luat tot Bizant si am facut Istanbul. Am fost razboinici, placut intr-un loc ramas, apoi plecat mai departe. Era mult, mult imperiu. Aia a fost afacere. Noi am stat la razboiul, eram slabi, apoi am dat afara englezi si in 1923 maiorul Kemal Ataturk a facut Turcie moderna. Este socotit parintele nostru. Sultanii au lasat Turcia slabita, in mizerie. Sper ca ai inteles ceva, nu avem timp sa vorbim, ar fi interesant, vad ca si tu stii istorie. Eu nu am putut face facultate, am facut afacere, daca puneam capul la facultate ieseam avocat. Banii m-a pacalit la mine, câstigam bani acolo, intr-o zi buna faceam 500 de dolari. Am fost un pic smecher. Am zis ca daca faceam asa bani, in cinci ani cumpar casa, ma insor. Calcul gresit. A aparut supermarketuri, noi, cei mici, am cazut. Am vrut sa merg la Germania, insa nu mai este bine nici la ei, nu mai e ca in 1948, când turcii construiau Europa. Cine era meserias, mergea in Germania, acum sunt foarte multi turci acolo. Au platit cu marci, a dat drepturi, au dus si familiile. Au trecut 64 de ani, dar s-a stricat si la ei treaba.

– Speri sa-ti pui afacerea bine pe picioare aici?
– Sa dea Domnul. Vine vara, poate se duce criza si oamenii are mai multi bani. Suntem trei frati aici, ne mai sfatuim, mai vorbim, avem prieteni, este mai bine când esti mai multi. Nu toate problemele se rezolva cu bani, este si inima, si suflet, iubire.

– In incheiere, m-au rugat colegii sa le duc o reteta de mâncare turceasca. Poti sa-mi scrii una?
– Noi facem tot specific turceasca. Avem meniu zilnic. Eu fac personal aprovizionarea, carne proaspata, tânara sau mai batrâna, depinde de ce vreau sa fac, cumpar legume, vin la restaurant, curat bine carnea, scot liniile de grasime si ma apuc de preparat, meniul sau la comanda. Facem pâinea nostru. Putin si proaspat. Mâncare sanatoasa. Noi stim asa: carnea de porc nu este sanatoasa, are grasime, deranjeaza oamenii. Eu stiu traditii la voi, este frumos la Craciun, dar…atât. Sunt de sase ani in România si ma simt bine, imi place, am invatat româneste, vad ca mai zâmbesti cum vorbesc eu, stiu sa scriu, sa citesc.

– Bine, dar vreau sa prepar si eu acasa un fel de mâncare turceasca.
– Meseria nu se vinde, nu se spune. Este secret, secret turcesc. Vine oamenii la restaurant si comanda. Eu fac de toate. Nu spun la tine reteta.

– Sunt carti cu retete, am sa iau de acolo…
– Acolo este gresit. Nu este reteta adevarata. Niciodata.

– M-ai afumat aici, intr-o ora ai fumat vreo cinci tigari. Nu-i prea mult?
– Fumez ca turcul, asa spuneti voi, nu?