Când vine vorba despre oraș, există tendința de a întreba mereu politicienii, pe oamenii din administrație sau pe cei cu funcții de răspundere. Aproape niciodată nu i se dă cuvântul omului de pe stradă, cel care este afectat direct de deciziile luate în numele său. Azi l-am întrebat pe Florian Lipan cum vede Bacăul, care-s culorile care definesc acest oraș și cum ar vedea el dezvoltarea urbei (Liviu Maftei)
Vorbind despre culorile Bacăului, părerile-s una, şi cred că pot conta doar în momentul în care ajung la un anumit număr, o anumită greutate, realitatea-i alta. Ca să se realizeze ceva, trebuie să spui „Noi vrem!” având în spate nu trei oameni, ci trei mii sau, măcar, trei sute, iar, din păcate, dialogul cu autorităţile se termină invariabil cu răspunsul „Nu avem personal”.
În ceea ce priveşte imaginea oraşului, nu ştiu câte se pot face şi cât costă. Clădirile vechi s-au stricat, cele care au supravieţuit sunt în paragină şi au nevoie de bani ca să le refaci. De exemplu, Casa Alecsandri. Au fost străzi vechi, precum Strada Mare, pe care comuniştii le-au dat jos şi au construit blocuri. Acum, ce poţi să faci? Să dai blocurile jos, nu poţi. Însă poţi îmbunătăţi imaginea oraşului prin crearea de spaţii verzi. Mă gândeam la culoarea verde, pentru că eu stau în Cornişa, iar acolo, în ultima vreme a fost un adevărat genocid.
A dispărut spaţiul verde şi au apărut betoanele sub formă de clinici şi spaţii comerciale. S-au tăiat mulţi copaci. Treci pe stradă şi vezi doar cioturi. Şi doar nu e cine-ştie-ce investiţie. Pui un copac, nişte flori şi schimbi imaginea locului. Nu trebuie doar cei de la Spaţii Verzi să se implice, putem şi noi face asta. Acum trei ani, în curtea blocului meu erau 6 pini, iar doi au fost tăiaţi preventiv din diverse motive. Am vorbit la Spaţii Verzi, iar cei de-acolo mi-au spus că n-au personal dar îmi pot oferi puieţi pe care să-i plantez în loc. Ceea ce am şi făcut. I-am plantat folosind un hârleţ împrumutat de la un vecin, acelaş vecin care, doi ani mai târziu i-a tăiat, dar asta e altă poveste. Cel mai mult m-a marcat răspunsul celor de la Spaţii Verzi care suna cam aşa: „Avem peste trei sute de cereri de tăieri fără rost, iar singura persoană care ne-a sunat pentru plantare sunteţi dumneavoastră”.
Am văzut cum s-au plantat copacii. Dacă arborele este suficient de subţire să poată fi rupt, atunci sunt şanse mari ca el să fie rupt. Undeva, în centru, a fost tăiat un copac, iar în mijlocul cioatei, parcă simbolic, a fost plantat altul. N-au trecut câteva luni şi l-am văzut culcat la pământ. Ce-i mai rău e că se pare că oamenilor nu le mai pasă. Cred că ne-am obişnuit mai mult cu griurile betoanelor decât cu verdele naturii. Pentru cei mai mulţi, casa este cuprinsă între uşa metalică şi geamul termopan. Aş dori să văd autorităţile impunând reguli stricte privind distrugerea spaţiului verde, dar asta e doar utopie.
Aş vrea să văd că, atunci când se construieşte ceva, să fie impusă obligativitatea amenajării unui spaţiu verde în vecinătate, iar cei care-l distrug să fie aspru amendaţi. Dacă te-am prins c-ai rupt copacul, te-am taxat. Chiar beat fiind, omul să ştie că-l va arde la buzunar şi se va gândi de două ori înainte să rupă un copac. Şi aici e o chestie interesantă. De ce îl rupi? Probabil sunt unii plăvani care uneori au chef să lovească pe cineva, dar se gândesc că, dacă acel cineva e mai tare ca ei?! Atunci plăvanul loveşte copacul, pentru că acesta nu poate riposta. Aş vrea să văd, câţi din aceştia au fost prinşi şi amendaţi? Prea puţini. De ce? Pentru că „nu avem personal suficient”.
Florian Lipan
