La Gura Humorului, olimpiada nationala a disciplinelor socio-umane i-a adus la start si pe campionii judetului Bacau: Stefania Vasiluta si Daria Coman, de la Scoala „Miron Costin” Bacau (Educatie civica); Iustina Chelariu si Iuliana Berzuntanu, Scoala „Al. I. Cuza” Bacau (Cultura civica); Bianca Chitic, de la C.N. „Dimitrie Cantemir” Onesti (Logica, argumentare si comunicare); Camelia Benchea, C.N. „Ferdinand I” Bacau (Psihologie); Bianca Alexandru, C.N. „Vasile Alecsandri” Bacau (Sociologie). Raluca-Magda Lucaciu, C.N. „Gr. Moisil” Onesti (Economie); Andreea Claudia Iordachescu, de la C.N. „Gheorghe Vranceanu” Bacau (Filosofie). Nota bene, timp de cinci zile, gratie managementului de exceptie al prof. Laura Hacman, inspector scolar de specialitate al I.S.J. Suceava, concurentii au avut conditii grozave de cazare si masa, de petrecere a timpului liber. Prof. univ. dr. Petru Bejan, presedinte al concursului, prof. Eugen Stoica, inspector scolar general din M.E.C.T.S., presedinte executiv, au asigurat un cadru profesionist si moral de inalta tinuta pentru competitori. Din pacate, tavalugul crizei si-a facut simtita prezenta la premiere. M.E.C.T.S. a hotarât ca la toate olimpiadele nationale numarul celor care vor primi mentiuni sa fie mult, mult mai mic decât in anii anteriori. Chiar si in aceste conditii, bacauanii au fost printre vedetele concursului, ca si in anii anteriori. Raluca-Magda Lucaciu, C.N. „Gr. Moisil” Onesti, eleva prof. Duta Sburlan, a devenit campioana tarii, la Economie. Bianca Alexandru, C.N. „Vasile Alecsandri” Bacau, eleva a prof. Leon Calin Boamba, a primit Premiul special al competitiei, la Sociologie. „Bacauanii confirma: au ramas si in acest an in topul celor care au cucerit laurii”, ne-a spus prof. Eugen Stoica, inspector scolar general de specialitate.
Ion Fercu