24 decembrie 2024

OKO, vrăjitorul Luminii, Întunericului și Strigătului

Apărut în condiții grafice de invidiat, volumul „Prezentul artistului” (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2020) – configurat cu picturi și ideograme semnate de penelul lui Alex Oko și însoțit de o gardă imperială a vorbelor (Dan Sandu, Theodor George Calcan, Petre Isachi) – a intrat în lume în hainele de gală ale unui prinț ce poartă în coburi risipiri ideatice seducătoare și temple zidite din trupul kalokagathiei.

Alexandru Ocolașu, „spirit postmodern, rebel polemic și perseverent” (Petre Isachi), învățăcel hărăzit cu talent care a sărit pârleazul primei adolescențe la Akademosul băcăuan al Artelor, ne invită cu izvodirile sale plastice – „Explozie incomensurabilă”, „Somnul pictorului”, „Sufletul omului post-modern”, „Măști invizibile”, „Abisul din noi”, „Vis încremenit”, „Cezanniada”, „Coincidentia oppositorum”, „Autoportret -17” etc. – într-un univers pe care l-a zămislit, ca un vrăjitor, din jocurile sacre ale unui triptic: Lumină, Întuneric și Strigăt. Artist în previzibilă devenire de poveste, Oko își construiește sanctuarul estetic în jurul acestei perfecțiuni tripartite, simbol al triunghiului echilateral și al Trinității care mă trimite, acustic, și către cele trei bătăi repetate în ușă, cu reluarea disperată a întrebării obsesive – „De ce? De ce? De ce?” – pe care ne-o picură în suflet simfonia beethoveniană a Destinului.



Scriitura penelului său – înnobilată de privirea maeștrilor Marius Manta, Ioan Burlacu, Adriana Busuioc, Ion Lăzureanu, Radu Luminița, dar și de susținerea Familiei sale – oblojește răni ale sufletului, întemeiază zboruri, îmbracă straiele șerpașului care ne ocrotește hălăduirile și prin prăpăstii estetice ale lumii.
„Adevărata viață este înlăuntrul meu”… „Probabil că un oraș mic, precum Bacăul, nu îți permite prea multe, obligându-te să trăiești cum vrea el”… „Generația din care fac parte mă îndeamnă atroce la o indiferență inumană, asupra vieții”… „Voi crea arta pe care vreau să o văd, iar dacă cei ce îmi admiră tablourile prind doar o fărâmă din ceea ce vreau să transmit sunt salvat”… Sunt mărturisiri okosiene, dintr-un interviu fericit gestionat de Petre Isachi.

Cine este Alex Oko? „Un Prinț al Penelului venit pe lume dintr-o mare bucurie a Luminii!” (Dan Sandu) „Deși se pretinde boem, altruist, idealist și puțin pragmatic, în realitate este un artist contaminat de maxime, apoftegme, aforisme etc., în general, de literatura sapiențială.” (Petre Isachi) Cine va fi? „Sunt cu siguranță încredințat că Alexandru Ocolașu va fi un artist al penelului talentat și care se va impune nu peste multă vreme, cu aplomb, prestanță și vigoare, în arta plastică din România.” ( Th. George Calcan) „Deja, timpul hărăzit ție te pecetluia cu nerăbdarea devenirii, voindu-te magister[…]. Înveșnicește-te, așadar, voinței divine de a turna în culori nebănuite povești nemaiauzite/ nemaivăzute la curțile de dor ale neamului care suntem. Descaieră noaptea stele și, unde crezi că pândește o gaură neagră, s-o amăgești luceferind cu puritatea florii din Lumină…” (Dan Sandu) „Închei cu un dialog cioranian, aparent absurd: «– Ce faci? – Mă aștept»… să-l văd pe Alex Oko, învingându-se pe sine…, așa cum au făcut-o, de pildă, Salvador Dali, Constantin Brâncuși și George Enescu!” (Petre Isachi)

„Portretul Artistului” este un tulburător Poem dedicat Adolescenței care visează seducător, încăierându-se sublim cu zgomotul cel mare al lumii, îmblânzind pentru noi frumuseți rebele și întemeind orizonturi în care arta autentică scapă de hăituirea kitsch-ului. Lucrări precum „Somnul pictorului”, „Abisul din noi” și „Coincidentia oppositorum” ne-ar putea bucura în orice galerie de artă. Pe lângă talent, Alex Oko are și alte atuuri ale unei fericite deveniri artistice. În primul rând, prețuiește viața, cea pe care, „iubind-o și admirând-o, devine primul și cel mai frumos lucru”. Apoi, privindu-i creația, simți că nu pictează ca să trăiască, ci trăiește pentru a picta. Nu în cele din urmă, cred că este atent și la sugestii. „Ce ar fi necesar să știe un Artist – fie el pictor, poet, arhitect etc. – este faptul că trebuie să ne eliberăm – […] de orchestră”, zice una dintre aceste sugestii șoptită de unul dintre grozavii săi mentori, Petre Isachi, cel care trudește fericit-dezinteresat, împreună cu Alex Oko, și la redactarea revistei 13 Plus.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img