9 ianuarie 2025

Oficial, România a devenit colonie, un PROCUROR ar putea inversa trendul

CCR, expreședintele Iohanis și toată clasa politică autodefinită pro-europeană ne-au confirmat fără echivoc, în două etape că suntem o colonie supusă unor interese ce intră în coliziune cu aspirațiile românilor. O primă etapă s-a consumat la CCR având două episoade, primul, excludere candidatei Șoșoacă pe motiv de exprimare a unor opinii anti UE și NATO, iar al doilea mult mai grav, CCR peste termen, s-a auto-investit în afara cadrului legal și și-a anulat alegerile în curs pe baza unor note informative. A doua etapă e confirmată de ,,Ordonanța Trenuleț” prin care aceeași lideri aflați la putere care anterior alegerilor au promulgat legi de majorări și indexări de pensii și salarii, revin imediat după alegeri și anulează ori suspendă normele anterior emise, motivat de lipsa sursei de finanțare. România are în acest moment o datorie externă de cca. 200 miliarde de eur. Guvernanții cunoșteau foarte bine că nu există surse de finanțare. În primele 10 luni ale anului 2024, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR) citată de https://adevarul.ro/economie/datoria-externa-totala-a-romaniei-a-crescut-cu-18-2408438.html datoria externă totală a României crescuse cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro. Acum în 2025, după dezmățul electoral, și campanii scumpe la televiziuni, panotaj, și media alternativă, pentru care au existat bani, dintr-o dată dezmeticiți parcă după o beție cruntă, aceiași politicieni își anulează anterioarele decizii. Ce-au făcut cu banii țării ?  În 1990. România era țara cu cea mai mică datorie publică din lume, ,,0 lei” pentru ca în 1991, să coboare pe locul 6 iar mai apoi în 1994 pe pe locul 9. Avem acum, o datorie de cca. 200 miliarde de eur. Și în decurs de 35 de ani am vândut ori concesionat cele mai valoroase resurse. Unde sunt acești bani? Sigur sunt formulări de genul ,,Trăim mai bine decît pe vremea lui Ceaușescu” Adevărat, însă la fel de adevărat e că ,,omul nu se hănește numai cu pâine…” și de atunci au trecut 35 de ani iar în acești de 35 de ani au fost vândute ori concesionate cele mai valoroase resurse naționale. În plus, ne-am împrumutat cu 200 miliarde de eur. În mod natural trebuia să existe o evoluție. Unde e infrastructura care ar fi trebuit să apară, unde e capacitatea României de a produce plus-valoarea aferentă sursei de finanțare? Aceasta ar fi trebuit să existe după 35 de ani de evoluție în democrație. La deschiderea lucrărilor Plenarei C.C. al P.C.R. (12 aprilie `89), Nicolae Ceauşescu a adus la cunoştinţa opiniei publice faptul că România nu mai avea datorii externe. La încheierea acelei Plenare (14 aprilie) a prezentat, printre altele, următorul bilanţ: „În total, din 1975 până în martie 1989, am plătit circa 21 miliarde dolari; din care dobânzile reprezintă peste 7 miliarde dolari. În aceasta nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble şi care, de asemenea, au fost de mult achitate (presupunem că Nicolae Ceauşescu se gândea la sumele pe care statul român le-a plătit autorităţilor de la Moscova pentru părţile din SOVROM-uri deţinute de Uniunea Sovietică în prima jumătate a anilor ’50 ). În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari (subl.n.)”. Cu o sumă de aproape șapte ori mai mică, aproximativ în aceeași unitate de timp, sub conducerea unui cizmar, România și-a creat baza energetică, marile hidrocentrale, Vidraru, Bicaz, Lotru- Ciunget (mplasată în subteran, caverna tăiată în munte având: lungimea de 106 metri, lățimea de 18 metri și înălțimea de 36 de metri.), Centrala hidroelectrică Retezat, construită tot în subteran, de pe Râul Mare din județul Hunedoara, Porțile de fier 1 și 2, centrala nucleară de la Cernavodă, etc. Adevărate opere de inginerie. Să amintim de Transfăgărășan, canalul Dunăre-Marea Neagră construite cu mari suferințe și sacrificii, centrele siderurgice Reșita, Galați, Hunedoara, Călărași, etc., eram oțelarii Europei. Tot cu bani împrumutați s-au construit uzinele Dacia, Tractoare Brașov, si Autocamioane Brașov si Oltcit Craiova.  În urmă cu 30 de ani, în România funcționau 11 combinate de îngrășăminte chimice, care produceau 2,5 milioane de tone. Astăzi mai funcționează doar două mari unități, iar România s-a transformat într-un importator de îngrășăminte. În România de astăzi au mai rămas doar două bănci de stat CEC și EximBank și am permis băncilor străine să beneficieze de profiturile făcute fără efort pe spinarea populației (din grupul țărilor UE avem cele mai mari dobânzi la împrumuturi). Ar trebui ca prețul energiei electrice să fie minimal pentru cetățeni întrucât investițiile făcute de România în centrele de producere a energiei electrice s-au amortizat. Ar trebui să cumpărăm gazul nu la prețul stabilit la bursa din Viena pentru că noi avem resurse de gaz, la fel și petrol. Conform unui raport al Companiei de petrol și gaze British Petroleum; https://www.bp.com/content/dam/bp/business-sites/en/global/corporate/pdfs/energy-economics/statistical-review/bp-stats-review-2021-oil.pdf , România se află pe locul 1 în UE la rezervele de petrol (în cazul gazelor naturale România se află pe locul 2 în UE, după Olanda). Mai putem discuta despre rezervele uriase de cărbune, sare necontaminată iar noi importăm reziduri, (sarea de mare, subprodusul obținut din desalinizarea apei de mare pentru obținerea apei potabile). Avem o adevărată comoară, de care nu suntem conștienți, apa potabilă care ne-a lăsat-o Dumnezeu gratis și nouă ne este vândută la un preț din ce în ce mai mare. În 1990 România era singura țara din lume care nu mai avea datorii. Era o țară bogată în resurse în ciuda sărăciei cetățenilor. România ar fi putut să fie un arbitru în jocul complicat de putere din Europa, așa cum fusese până atunci în Orientul Mijlociu. Exeptând conglomeratul FSN, aceleași partide au condus România de peste 30 de ani, fără un proiect de țară și ne conduc și acum într-o monstruasă alianță ca pe o corabie lăsată în derivă. Pentru ei suntem doar …. pleavă… Mișcați de interesul meschin al menținerii sinecurilor, odata la patru au mimat interesul față de necazurile noastre. Acum, sub presiune externă, (vezi luările de poziție a liderilor globaliști și ambasadelor, etc.) în cârdășie cu CCR sub înaltul patronaj al lui Iohanis a avut loc o adevărată lovitură de stat care, în fapt a oficializat statutul pe care România îl căpătase de mai multă vreme. Statutul de colonie. Apariția unui lider suveranist, care a vorbit cu subiect și predicat despre pace, oprirea ajutorului către Ucraina, naționalizarea companiilor achiziționate fraudulos, despre nevoia României de a-și controla fluxul financiar, adică 80% bănci românești și 20% banci străine, despre stoparea finanțării de la buget a partidelor politice, a valorificării în interesul României a resurselor naționale, demantelarea faptului că achiziționarea de arme nu este prioritatea românilor, etc. A fost aidoma unei explozii nucleare, care a detonat în toate centrele de comandă care coordonează jaful din colonie. Iată cîteva companii cu cifre de afaceri uriașe care au raportat la final de 2022 profit brut ZERO și, implicit, pierderi: E.ON Energie România SA: cifră de afaceri 13.725.371.052 lei, profit 0, pierdere 358.899.374 lei; ENEL Energie SA: cifră de afaceri 5.201.925.419 lei, profit 0, pierdere 391.072.544 lei; …..; ENEL Energie Muntenia SA: cifră de afaceri 4.778.924.136 lei, profit 0, pierdere 377.568.182 lei; DELGAZ GRID SA (parte din grup E.ON): cifră de afaceri 1.728.069.608, profit 0, pierdere 125.064.813 lei…….; Retailul zbârnâie, comerțul și distribuția, idem, dar… ZERO impozit pe profit, fiind oficial pe pierdere: PROFI ROM FOOD SRL: cifră de afaceri 11.660.657.559 lei, profit 0, pierdere brută 257.775.507 lei; ROMANIA HYPERMARCHE SA: cifră de afaceri 1.513.108.057 lei, profit 0, pierdere 33.787.149 lei; UNILEVER SOUTH… Firmele cu capital austriac… ZERO profit… Giganții telefoniei, pierderi pe linie. Niciun leu profit, niciun leu impozit pe profit:… Și industria auto este pe butuci….”, etc. O listă mai detaliată găsiți pe; https://www.activenews.ro/stiri/Lista-companiilor-cu-cifre-de-afaceri-uriase-care-au-raportat-la-final-de-2022-profit-brut-ZERO-si-implicit-pierderi-194256 care a postat și un P.S. interesant, ,, Rușii + Legionarii sunt vinovați.” Toți acești ,,investitori” aduc ei oare ,,bani de acasă” să funcționeze în pierdere cu 0 profit? În schimb firmele românești se prăbușesc sub povara taxelor, impozitelor iar cele care ar mai putea rezista sunt îngropate de controalele exercitate, unele abuziv, de ANAF și alte instituții cu atribuții de control. Microântreprinderile, ce ar trebui în fapt să fie osatura economică a țării polul de rezistență economică care ar trebui sprijinit, sunt sistematic vizate în vederea extincției lor inclusiv prin suprareglementare. Hotărârea CCR de anulare a alegerilor e de fapt expresia controlului absolut la care este supusă România prin intermediul marionetelor care au rolul de a mima democrația. Voturile exprimate în diaspora pentru turul 2 al prezidențialelor prefigurau rezultatul, candidatului suveranist, 60-70% păpușarii luați prin surprindere nu au avut timp să regizeze o scoatere ,,democratică” din cursă a candidatului. Pentru cei care au salutat cu bucurie Hotărîrea CCR le amintim că, deși CCR invocă documentele serviciilor secrete desecretizate de CSAT, acestea nu prezintă dovezi concrete privind fraudarea alegerilor, ci doar suspiciuni. În plan concret CCR a legiferat faptul că în baza unei suspiciuni, se pot lua niște decizii cu caracter irevocabil care pot lipsi de drepturi persoane ori grupuri de persoane ori entități. Aplicând considerentele hotărâri CCR, câteva milioane de români au suspiciunea că CCR a încălcat legea în favoarea ori la comanda unor ”entități statale ori non statale” (păstrând limbajul specific). Adică în cauză ar fi aplicabil art. 394 Cod Penal Trădarea; ,,Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, prin:…. c) aservire faţă de o putere sau organizaţie străină;..” După Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, art. 66 pct.1 ,, Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, …” În fapt s-a creat un paradox, normele care trebuiau să asigure independența CCR au fost intervertite și au devenit norme de protecție a eventualului abuz exercitat de CCR. Practic cei 9 judecători care îi are Curtea Constituțională (care s-au pronunțat unanim în cauza privind anularea alegerilor), pot fi cercetați penal doar dacă sunt de acord cu asta. Ar exista totuși o soluție legală, care ar da dreptul procurorului să treacă peste acest impediment și să nu solicite acordul plenului CCR. Conform Cod. Proc. Pen. art 64 (1) Judecătorul este incompatibil dacă: f) există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată. Și, în subsidiar, având în vedere că încuviințarea plenului CCR privind propria lor cercetarea nu ar avea caracter penal ci administrativ, Codul de proc. civ. Art.42 pct.13. prevede la alte cazuri de incompatibilitate a judecătorului și pe acela că; ,, …există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.” Practic, procurorul, invocând considerentele CCR pronunțate prin Hotărârea de anulare a alegerilor care statuează că în baza unei suspiciuni poți fi lipsit de drepturi și cele două coduri de procedură, ar putea trece la întocmirea dosarului penal fără aprobarea magistraților pe care îi anchetează. Poate că judecătorii CCR nu au analizat această posibilitate dar un procuror ar putea…. aplicând propria logica a CCR-ului, devenită normă de drept după publicarea în Monitorul Oficial.

Jr. Adrian M. Ionescu,





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img