Odraslele lihtisului

După ce-am citit ,,Săptămâna nebunilor”, cartea controversatului scriitor Eugen Barbu, am înțeles și mai mult ce este ce este lihtisul, realizând deosebirea clară de oblomovism. Lihtisul, boală orientală împământenită la noi cu toate surlele și onorurile mioritice, este spectacolul unei lumi ,,lipsită de speranţă, proiectată în sfera tragicului, dominată de sentimentul inutilităţii”, este esența acelui ,,gol fără saţiu în care intri şi de unde nu mai reuşeşti să ieşi, turburea stare de aşteptare, topirea energiilor” (Daniel Vighi, ,,Tentaţia Orientului, studii de imagologie literară”, Piteşti, Editura Paralela 45, 1998). Lihtisul, născut în compania afionului și narghilelei fanariote, s-a culcușit ferice și astăzi în mentalitatea multora, când a devenit mai ales o atitudine față de tot ce înseamnă cultură, spirit autentic.

În urmă cu niște ani, ca membru al staff-ului care a gestionat Olimpiada națională de socio-umane, am participat la festivitatea de premiere găzduită de Palatul Copiilor, București. Am avut surpriza întâlnirii, plăcută la început, cu Vasile Gherasim, fost secretar de primărie provincială ajuns în piramida puterii politice dâmbovițene. Venise acolo ca purtător de salut al autorităților. În culise, mi-a spus: ,,Voi zice câteva cuvinte și voi pleca. Sunt foarte ocupat”. Așa a și fost. N-a avut răbdarea de a trăi nici măcar o secundă emoțiile premierii, împreună cu elevii cei mai buni din țară. Atunci am priceput cum arată, în toată splendoarea sa, lihtisul intelectual, neputința funciară de a avea acces la bucuriile cele mari ale spiritului. Recent, participând la o manifestare de excepție a unor artiști plastici, după ce actualul primar al Bacăului a primit onorurile prezenței (flori, cărți rare etc.) eram curios să-i ascult discursul, să simt cum trăiește/ dacă trăiește spiritul în el. N-am avut ocazia. N-a rostit o vorbă. Mai mult: a plecat după câteva minute de la deschiderea manifestării. Of, nenorocitul lihtis!, mi-am zis din nou.

Tot recent, la București, cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, a participat la Grand Chess Tour, etapă a unei inedite manifestări la care au participat nu doar cei mai buni șahiști români, ci și opt dintre primii 12 șahiști ai lumii. Garry Kasparov și-a făcut timp ca să onoreze turneul și cu un simultan de șah, la 20 de mese. Nicușor Dan, primarul de București, o speranță devenită un alt episod trist din giumbușlucurile aventurierilor administrației, a participat la simultan, dar, după doar câteva mutări, a plecat, lăsând locul altcuiva. Era prea ocupat ca să rămână în compania istorică a lui Kasparov. Lihtisul despre care vorbeam… Clotilde Armand, primărița sectorului 1, franțuzoaica adoptată cu mari speranțe, prezentă la eveniment, a urmat același trend al lihtisului politico-mioritic: după o deschidere centrală, a părăsit, și ea, elevata atmosferă de Grand Chess Tour.

M-am gândit de multe ori: de ce n-au asemenea oameni răbdarea de a asista la spectacolele elevate ale spiritului? Despre mulți dintre ei am aflat că imediat după ce evadau din atmosfera manifestărilor amintite (chemați, desigur, de urgente probleme ale comunității…) erau văzuți într-un bar de fițe, relaxându-se după poftele/ standardului spiritului lor. ,,Ceea ce nu mă împiedică”, vorba lui Cristian Tudor Popescu, ,,asemenea lui Cioran, care nici el nu e mai bun decât alții, să tânjesc după un cioban analfabet” (,,Copiii fiarei”, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 105), după spiritul curat al acestuia.

Ion Fercu