28 decembrie 2024

Odobesti – una din comunele cu cele mai grave cazuri sociale: Suflete chinuite de saracie

In comuna Odobesti aproape in fiecare sat in care poposesti intalnesti cel putin un caz social. De cele mai multe ori grav. In Ciuturesti, saracia pare dusa la extrem. Aici inca se mai pot vedea bordeie de lut in care copii si batrani dorm pe jos, pe pamantul rece.

Nu ai cum sa ramai indiferent in fata unor astfel de situatii. Nu ai cum sa nu constati saracia care isi arata fata hada inca de cum pui piciorul in satele parca parasite si uitate din comuna Odobesti. Pe Viorel Botea l-am intalnit in prispa unei case spoita in var alb. O casa "aruncata" parca pe o colina abrupta, sub un nuc mare. In jurul ei, doar mizerie. Nici poarta, nici gard, nici curte. Doar un pat ruginit, cu o patura murdara peste el, alaturi de o soba de vara, proptita in pari. Barbatul are doar 45 de ani, dar viata l-a aruncat parca peste alti 30. Era trist, ganditor si desfacea porumbul de pe stiuletii galbeni-aurii, abia adusi de la camp. "Asta e mamaliga mea pe la iarna. Muncesc cu ziua pe unde apuc si seara mai vin si eu cu ce mi se mai da acasa. Un porumb, o fasole, o mana de faina, un sac de cartofi. Ce sa facem?", ne-a intampinat razand rusinat. Prezenta noastra il stingherise si nu-si mai gasea locul prin mormanul de graunte. A avut cinci copii. Unul i-a murit "de boala grea. Ciroza, la 25 de ani". Pe un alt baiat si l-a insurat de tanar. "A plecat acum la casa lui. Ce sa faca aici cu mine? Sa moara de foame?", spunea mai mult pentru el. In casa micuta, darapanata, mai sta cu inca patru suflete – sotia, ceilalti doi copii si un nepot de cinci ani. "|sta mic e a lu’ ala de-o murit. Atat mi-a ramas de la el. Mi-e drag ca ochii din cap", ne-a mai marturisit omul. L-am lasat pe prispa stirba, la dezghiocat de porumb.

Au dat copiii la stat, ca sa poata munci
Mai la vale, in satul Ciuturesti, dupa deal, am gasit doi tineri care, din nimic, incercau sa asigure in casa conditii decente de trai. O casa mica, de doar doua camere si un hol patrat, care dadea direct in curte. Cristian (30 de ani) si Elena (31 de ani) au patru copii. Doi sunt la scoala si doi, la gradinita. Fata cea mare e premianta, iar cei mici ii iau pe urme la invatatura. In vara, pana spre mijlocul toamnei, au fost nevoiti sa-i duca pe toti cei 4 "la stat". La Protectia Copilului, in Bacau. "Ne-am dus la munca in tara. La cules de cartofii si la sortat, in judetul Brasov. Nu am gasit alta solutie. Decat sa-i lasam sa moara de foame, am apelat la serviciile asistentilor de acolo. Abia am asteptat sa ne intoarcem acasa sa-i luam inapoi cu noi si sa fim in continuare fericiti impreuna", ne spune tatal. Nu au intins mana nimanui, niciodata. Nu au asteptat mila semenilor sau mancare de la altii. Muncesc zilnic, pe unde apuca, pentru a le oferi celor mici tot ce le trebuie. Au aranjat o camera pentru copii, au ridicat inauntru si o soba, din lut, pentru a-i incalzi iarna, le-au cumparat haine. Sunt saraci. Foarte saraci. Dar isi duc saracia cu demnitate.



La 74 de ani, are in grija 6 nepoti

Numele ei este Ileana Nour. Nu poate sa ne spuna cati ani are. Nu stie. Dar o ajuta nepotii care sustin ca ar fi nascuta in 1937. Pe langa ea, in curtea imensa neimprejmuita, care da direct in drumul principal sunt vreo 8 prichindei. Cel mai mare are 8 ani. Doi nu sunt de pe acolo, au venit de prin vecini, dar sase sunt nepotii ei. "Fiica mea are 11 de toti. Acum e la spital, cu fata cea mica. A racit. Cel mai mare nepot are 20 de ani, dar nu mai da pe acasa. Eu am grija toata ziua de astia mici", spune, din pragul usii, femeia. E bolnava, tuseste, picioarele nu o mai tin, privirea ii este in ceata groasa a batranetii. Doar doi dintre nepotii ei se duce la scoala. Marian, in clasa a II-a, si Maria, la gradinita. Andrei, Georgiana, George, Constantin, Ionut, Petrica stau acasa. Se joaca "cat e ziua de lunga" desculti, pe pamantul rece si murdar. Dar sunt fericiti. "Sunt mici. Abia daca au 2, 3 sau 4 ani", explica batrana stingher. Singurul venit al familiei sunt doar alocatiile copiilor. O alta familie saraca, ce traieste in conditii mizere, in bordeie de lut. La fel ca si cei din familia Apavaloaie sau altele si altele, la fel de amarate.

"Ii ajut si eu cum pot"

Primarul comunei, Ionel Galatanu, stie fiecare caz in parte. "Aproape toti cei din comuna mea sunt un caz social. Ii stiu pe toti, ca pe copiii mei. Sunt unele familii care abia supravietuiesc. Incerc sa-i ajut si eu cum pot. Au fost momente cand le-am dat bani si din buzunarul meu, pentru a-si cumpara o paine", ne-a marturisit. Prin sat mai vin ajutoare cu haine, alimente si de la diferite organizatii non-guvernamentale sau chiar fundatii. Una este tocmai din Germania si a oferit celor din Ciuturesti, luna trecuta, faina, zahar, orez si ulei. Daruri mici poate pentru unii, dar suficiente pentru cei care abia isi mai duc zilele de azi pe maine. Intr-o viata prea amara din satele comunei Odobesti. O comuna la nici 25 de kilometri de Bacau, cu o populatie putin peste 2.700. Majoritatea ei, la limita de subzistenta.
Roxana Neagu



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img