În centrul liturgiei din duminica a XIV-a de peste an stau cuvintele lui Isus: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima” (Mt 11,28-29).
La primă vedere, cuvintele lui Cristos par contradictorii: pe de o parte, îl invită pe cel care se simte obosit şi împovărat să caute odihnă şi alinare în el; pe de altă parte, îndeamnă să ia asupra lui „jugul” său.
Într-o epocă a tehnologiei din ce în ce mai avansate, imaginea jugului nu este chiar atât de familiară nici chiar pentru cel care trăieşte la ţară. Cu toate acestea, nu este greu să-i intuim semnificaţia. Oricum, este vorba despre o imagine care trezeşte în noi o reacţie instinctiv negativă, întrucât face aluzie la ideea unei poveri sau a unei privări de libertate.
Libertatea este unul din marile cuvinte-simbol ale timpului nostru. Toţi ne invită să ne eliberăm de tabuuri şi prejudecăţi, de sclavie şi condiţionări, de poveri şi lanţuri de orice fel; toţi ne dau sfaturi, ne fac propuneri, ne oferă produse pentru a ne simţi liberi şi fericiţi.
În schimb, Isus pare că ne invită la un fel de sclavie voluntară în raport cu el; într-un anumit fel, ca şi cum ar voi să pună pe spatele nostru o povoară în plus pe care să o purtăm pe drumul vieţii, peste toate pe care le avem deja, într-un mod sau altul: preocupări şi probleme de sănătate, probleme familiale, de muncă etc.
După câte se pare, în lumea modernă, viaţa devine pe zi ce trece tot mai complicată. În ciuda tuturor cuceririlor noastre de libertate, poate că niciodată ca astăzi nu a existat în realitate atâta lume obosită şi trudită.
Desigur că odinioară viaţa era mai dură şi mai obositoare ca astăzi. Dar era o trudă care provenea din afară, o trudă suportabilă. Astăzi există multă lume care se simte obosită şi apăsată dinăuntru, chiar dacă în exterior avem multe lucruri şi ne bucurăm de multe „libertăţi” pe care generaţiile trecute nu le aveau.
De aceea nouă, oamenilor de astăzi, Isus ne adresează cuvintele sale de invitaţie: „Veniţi la mine… şi eu vă voi reface puterile”. Această „refacere” corespunde la ceea ce în alte pagini ale Scripturii este numită „pace”. Este seninătatea liniştită care se naşte dintr-o încredere de fond în faţa vieţii şi vicisitudinilor sale, o încredere bazată tocmai pe Cristos, cel care ne-a învăţat să privim la Dumnezeu, aşa cum priveşte un copil la tatăl său care îl ţine de mână. Nu un Dumnezeu care produce frică, ci un Dumnezeu care se face mic pentru a nu ne înspăimânta; un Dumnezeu care într-adevăr este de partea noastră într-atât încât ia asupra lui însuşi povoara noastră, în persoana Fiului său preaiubit.
„Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Isus nu este persoana care să pună poverile pe spatele altora. În realitate, a lua asupra sa jugul său înseamnă eliberarea de ceea ce este mai apăsător în noi înşine, eliberarea de temerile, orgoliul şi vanităţile noastre stresante… Să ne dea Domnul harul de a-l înţelege şi experimenta!
Pr. Emanuel Imbrea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
