Occidentalii ne-au etichetat circa 40 de ani ca fiind „comuniști”, adică un fel de extremiști de stânga, prin felul în care fusese stabilită la orânduirea statală. Acum, după alți vreo 30 de ani în care și noi și ei am zis că suntem „capitaliști” și „democrați”, occidentalii văd cum și în România apare o nouă extremă: de dreapta.
Pârdalnicii de occidentali au citit ceva istorie (unii chiar au trăit-o) și își aduc aminte cum, după valul de evenimente create la noi de mișcarea legionară cu începere din 1927, iată acum un partid cu principii asemănătoare, dar nu identice. Partidul are inițialele AUR, iar despre apariția lui ca a patra forță în Parlamentul românesc scrie și cel mai important cotidian spaniol, El Pais. „Un partid antisistem și ultraschimbist, încurajat de preoți ortodocși radicali, de foști comandanți militari și de pandemia coronavirusului”, îl descriu spaniolii. O noutate apărută „de nicăieri”, mai spun ei. În conducătorii lui, publicația spaniolă vede lideri de extremă dreaptă ostili în mod deschis căsătoriei între persoane de același sex, drepturilor la avort și UE, care se opun minorității maghiare și pledează pentru reunificarea cu Republica Moldova.
Manifestări ale partidelor de dreapta-extremă au avut deja loc în unele țări din Occident și au apărut și prin unele țări din fostul lagăr comunist, precum în Ungaria și Polonia. Apariția AUR în România nu este, deci, chiar o noutate, dar analiștii fenomenului și comentatorii lui văd că, în ciuda euroscepticismului, unii dintre liderii partidului intenționează să se alăture Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, partidului spaniol VOX, la Fratelli d’Italia sau formațiunii Lege și Justiție (PiS) – partid politic național-conservator, creștin-democratic și de dreapta din Polonia, membru al ECR. Am intrat, deci, în rândul lumii „bune”. Dar extremismele sperie lumea!
