Un convoi pestrit a trecut, joi, pe strazile orasului. O multime de romi, imbracati traditional, si-au condus pe ultimul drum o ruda. Un acordeonist, catarat pe camionul care ducea sicriul avea grija sa intretina atmosfera, zicând de jale si dor.
Convoiul a strabatut orasul pâna la Cimitirul Central. A trecut pe strazile aglomerate, aceleasi strazi cainate de administratia locala intr-o scrisoare catre protestatari, carora le-a interzis sa marsaluiasca pe strazi pe motiv ca sunt prea aglomerate din cauza lucrarilor edilitare.
Pentru ca traim intr-o tara trista, plina de umor, este interesant cum o manisfetatie de protest nu a fost autorizata de municipalitate pe motiv ca dreranjeaza linistea locatarilor iar un eventual mars ar incurca circulatia, in schimb o inmormântare nu a avut de infruntat decât, cel mult, privirile crucise ale unora.
Aceeasi fapta, doua masuri diferite. O oca mica, folosita pentru a judeca faptele unor foarte putini demonstranti si o oca mare, cu care se judeca un eveniment trist din viata unor oameni.