N-oi fi eu cel mai deştept din ţară ca să judec ce se întâmplă, în ultimele zile, pe meleagurile mioritice. Şi nici nu cred că am nevoie de fineţuri economice complicate ca să emit o părere de bun simţ.
Aşadar, n-am să stau locului observând încrâncenarea unora atunci când vine vorba să le plătească în mod corect munca românilor. Să le fie clar (şi lor, şi altora care vor mai veni de-acum încolo) că ţărişoara mea este bogată. A fost dintotdeauna.
Au fost şi vor mai fi suficienţi bani, şi pentru salariile crescute ale profesorilor, medicilor şi ale altor bugetari, şi pentru pensiile părinţilor, bunicilor noştri (insuficient de mari pentru a atinge măcar limita decenţei).
E de-ajuns să nu mai fie schimbate atât de des bordurile de peste tot ori să fie evaluate corect, la virgulă, costurile kilometrilor de autostradă. Sau să fie corecţi cu românii astfel încât să nu mai fie amendată România ori de câte ori angajaţii statului comit greşeli impardonabile.
La fel de simplu ar fi ca toată lumea implicată în actul decizional să poarte răspunderea faptelor sale, de la judecători, procurori, poliţişti, medici, chiar şi miniştri ori demnitari, c-or fi ei din administraţia publică centrală, locală sau din autoritatea administrativă autonomă. Să înveţe să păşească cu grijă, ca şi cum ar merge pe ouă.
Iar, când vor călca pe bec, să vină moştenitorii lui Cuza (care or mai fi, dacă or mai fi) să-i verifice cu ocaua corect calibrată dacă au înşelat (furat) poporul. Şi, da!, mai e nevoie, în mod obligatoriu, şi de consens total şi fără tăgadă între cei care vor să-şi împartă puterea, care de decenii trag de România mea ca de o bucată de cauciuc, fiecare tânjind la bucata cea mai mare şi cu mai mult gust. Iar cerberii plătiţi regeşte să vegheze siguranţa statului, a cetăţenilor, să-şi vadă fiecare de misiunea pe care statul i-a dat-o. Am zis.
