Interviu cu dr. Aurelia Taga, medic primar, manager al Spitalului de Pediatrie Bacau
– Discutia noastra are loc imediat dupa o sedinta fulger a Comitetului Director. Ce competente are acest organism si ce ati analizat astazi?
– Comitetul Director este format din manager, director medical si director economic, care analizeaza si decide masuri la zi, de la o saptamana la alta. Sunt, in cea mai mare parte, probleme curente, insa foarte importante pentru derularea activiatii. Este forul de conducere al spitalului. Astazi am aprobat sa scoatem la concurs cateva posturi vacante, pentru o perioada determinata, deoarece atat avem voie, pe care vrem sa le acoperim cu personal, ca urmare a plecarii unor persoane cu pregatire medie. Am mai aprobat niste plati la furnizori, pentru a ne incadra in termenele de plata.
– De ce au ramas acele posturi descoperite?
– In luna august s-au facut mai multe cereri de catre asistenti si personal auxiliar pentru concediu fara plata pe un an de zile. Este un drept al lor, stipulat in Contractul-cadru pe ramura, timp in care postul se pastreaza, daca se intorc intr-un an il pot reocupa, daca nu, atunci se vacanteaza din nou. Argumentele lor sunt de natura personala, si-au gasit de lucru in afara tarii. Sunt permanent asemenea cazuri, o parte revin, altii raman definitiv in tara unde au gasit de lucru. Nu am avut, in ultimul timp, solicitari din partea medicilor.
Pregatirea unui medic nu se termina niciodata
– In adolescenta deciziile importante le iei impreuna cu familia, prietenii, colegii, uneori un eveniment din viata influenteaza pasul urmator. Unele se dovedesc inspirate, asupra altora revii pe parcurs. Pe dumneavoastra cine v-a determinat sa dati examen la medicina?
– A fost alegerea mea, dar trebuie sa recunosc ca a fost si optiunea familiei, care m-a sustinut in demersul meu din mai multe motive. Unul a fost ca eram bine pregatita, altul ca ar fi bine sa fie un doctor in familie, medicina este o profesie frumoasa si se pliaza mai bine pe structura unei femei si, de ce sa nu recunosc, era o facultate unde nu se cerea foarte multa matematica.
– Ati fost o eleva eminenta, abonata la premii?
– Nu stralucita, am fost o eleva de nota noua.
– Specialitatea Pediatrie este una pentru care trebuie sa ai si alte calitati in afara de o pregatire profesionala foarte buna. Ce v-a recoman- dat? Ce are in plus un medic pediatru?
– Eu am terminat Liceul “Bacovia” in 1978, am dat la Medicina, nu am luat din primul an, am intrat insa in anul urmator, la Iasi, si atunci am facut optiunea directa pentru Pediatrie. Am fost singura la parinti si cred ca de aceea am avut nevoie de alti copii pe langa mine. Iubesc copiii foarte mult, sentiment care a ramas in sufletul meu si astazi, imbogatit si de multele cazuri pe care le-am avut, apoi am devenit la randul meu mama. Asta este viata mea. Pregatirea unui medic nu se termina niciodata, ea continua pe toata perioada activa a unui doctor. Niciodata nu este suficient.
Cardul de sanatate nu este operational
– As vrea sa revenim asupra unui aspect enuntat mai inainte: una este sa lucrez cu un adult, care, in cele mai multe cazuri coopereaza si alta este sa ai ca pacient un copil, un nou-nascut, la care singurele simptome sunt plansul si convulsiile, plus o infima informatie despre antecedente.
– Medicul pediatru trebuie sa aiba mai multa rabdare cu pacientii sai, trebuie sa stie sa interpreteze, uneori intr-un timp foarte scurt, mimica, gesturile copilului. Foarte important este sa cunosti, sa afli starea de sanatate, sa stii sa colaborezi cu apartinatorul, pentru a afla totul despre copil. Examenul clinic si stabilirea unui diagnostic sunt mult mai laborioase la un copil. Ai nevoie de calm, faci apel in cateva secunde la toata stiinta si experienta ta pentru a te pronunta.
– In alte tari, pacientul are la purtator sau intr-o retea nationala istoricul starii de sanatate. La noi, aceste informatii sunt dispersate, la medicul de familie, la fisierul din policlinica, in alte sectii din spital, in clinici private, o parte le mai tinem acasa.
– La momentul la care vorbim nu avem o continuitate in datele personale ale unui pacient. Aveti dreptate. Se incearca acum sa se instaleze, sa se implementeze la nivel de tara un sistem de raportare, de evidenta in sistem electronic a parcursului clinic al fiecarui cetatean. Deocamdata nu exista, speram sa fie operational cat mai repede, astfel ca pe un card, pe un alt sistem, aceste informatii sa fie foarte repede accesate de catre medici. Este o necesitate, de majora urgenta. Nu-i simplu, usor, sa fii medic pediatru, asistent sau infirmier la Spitalul de Pediatrie, nu este numai o profesie, un serviciu, presupune si o incarcatura emotionala foarte mare.
Mahnirea medicului nu este publica
– Sunt ani de experienta, de cazuistica, spuneti-mi cum ati reactionat la primul dumneavoastra caz deosebit?
– Eu am terminat facultatea in 1985, am facut trei ani de stagii la Spitalul Judetean din Bacau, unde am luat repartitie guvernamentala, sunt bacauanca, din Letea Veche, dupa care, in baza mediei de absolvire si a celor sase stagii, in sase sectii, a avut loc o noua repartitie. Eu am optat, fiind prima pe lista, pentru Leaganul nr. 1 din Bacau, unde mi-am inceput activitatea cu doamna doctor Elena Balan care, din pacate, nu mai este printre noi. Din 1990 pana in 1997 am fost director de leagan, m-am atasat de copiii saraci, nevoiasi, erau acolo 140 de copii, plus cele cinci crese care erau arhipline. Au fost multe, foarte multe cazuri dificile. Primul caz special, care mi-a pus probleme, a fost in 2000, cand am venit in spital, am fost de garda. A fost adusa o fetita de 15-16 ani in stare de coma. Nu vreau sa-mi mai amintesc prin ce am trecut, cate emotii, indoieli, griji, insa pana la urma am reusit sa o stabilizez si… a trait.
– Au fost si cazuri cand pacientul nu a mai trait?
– Am avut un caz. Eram tot de garda, cand un copil, pe terapie intensiva, fara sa puna probleme mari, la ora trei, noaptea, a facut un stop cardio-respirator si, cu toate manevrele tehnice specifice in astfel de cazuri, nu am reusit sa-l salvez. Avea doar un an, internat si cu o malformatie cardiaca. Familia a fost suparata, chiar furioasa pe intreg personalul, violenta verbal, insa i-am explicat ca ii inteleg supararea, nervozitatea, dar imediat dupa ei, la fel de suparati suntem si noi, doctorii, care am incercat sa facem tot ce a depins de noi. La necropsie s-a adeverit diagnosticul nostru.
– Se spune despre medici ca sunt mai reci, nu pot sa planga dupa fiecare pacient, deoarece asteapta la usa un altul, la fel de grav. Cum reactioneaza medicul, in singuratatea lui, dupa un astfel de caz?
– Nimic nu este mai dureros decat sa pierzi o viata, mai ales a unui copil. Suntem pregatiti sa preluam orice caz, insa sunt si limite peste care nu putem trece, iar mahnirea noastra nu este publica. M-am retras in cabinet si am refacut, mental, toate procedurile, tot ce a fost practic posibil si cu toate acestea acel caz imi revine mereu in minte. Suntem medici, dar suntem si oameni, de multe ori se uita acest lucru. Acum imi amintesc de un alt caz, de cu totul alta natura. A intrat la urgente o familie cu un copil, intr-o stare deosebit de grava. Intreg personalul era concentrat pentru salvarea lui. Am luptat ore intregi pentru stabilizare, l-am internat, insa dupa patru zile a decedat. Presa a luat familiei un interviu si ne-a bestelit, a aruncat cu noroi in tot personalul, ca nu am facut tot ce trebuia deoarece nu ne-a dat bani.
Banii la medic au istorie, dar si capat
– Sau v-a dat si totusi nu i-ati salvat copilul…
– Nu a putut sa spuna asa ceva, nu a fost cazul, la Pediatrie sunt mai rarute asemenea cazuri. Primim rareori cate o floare, de multe ori scoatem bani din buzunar pentru a trimite acasa pacientii, pentru cei din mediul rural. Suntem spital de stat, pacientii care vin la noi provin din medii mai putin dotate material. Domnule, povestea asta cu banii are o istorie, insa are si un capat. Mai sunt, poate, cazuri izolate, dar nu putem generaliza; nu-i corect sa arunci anatema asupra tuturor. Oferta, posibilitatile de apelare au crescut, s-au diversificat, au aparut maternitati private, clinici, cabinete private, posibilitati de a merge in strainatate, astfel ca nimeni nu mai da bani la medic, plateste serviciile.
– Am vorbit de diversificarea ofertei medicale, are Spitalul de Pediatrie dotarea necesara pentru a interveni in orice situatie?
– Suntem spital judetean, cu toate sectiile, pediatrie, terapie acuta, chirurgie si ortopedie pediatrica, neurologie, ORL, oftalmologie etc. Sunt situatii in care urgenta vine in timpul programului si totul este in ordine, insa nu avem medic pe timp de noapte la oftalmologie, din nefericire nici la Spitalul de Urgenta Judetean nu este linie de garda la Oftalmologie. Functioneaza doar garda la domiciliu, pe care o solicitam in caz de nevoie. Nu avem nici la ORL linie de garda, insa ne adresam celei de la SJU. Cu toate acestea, actul medical este in siguranta. Este pe ultima suta de metri deschiderea sectiei de Chirurgie pediatrica. Acum functioneaza in Spitalul Judetean, insa avem un etaj amenajat pentru blocul operator si ATI. Avem medic pentru ATI, am achizitionat o parte din aparatura, dar mai avem nevoie de un ventilator necesar interventiei la copii si un laparoscop, ne dorim acest aparat, mai ales ca interventiile sunt pe copii mici. Suntem siguri ca vom gasi intelegere la finantator, deoarece noi avem pe maini copii, a caror viata depinde si de aceste aparate moderne, aflate in dotarea tuturor spitalelor de acest gen.
Voi fi o soacra buna
– Cum v-a cucerit alesul inimii dumneavoastra?
– A fost cam de mult. Nu se uita insa. Eram la o petrecere, s-a intamplat ca eu eram singura, el la fel. Ne-am vazut, ne-am placut, soarta a facut sa ramanem impreuna. Sotul este economist, director la COMAT, atunci era director la Export, la ELBAC. Societatea nu mai exista, insa noi, ca familie, am ramas si suntem fericiti impreuna. Avem un baiat, a terminat Finante-Banci, este in anul doi la masterat, in paralel a facut si Facultatea de Drept. L-a urmat pe tatal lui in meserie, nu i-a placut medicina. Nu am insistat, l-am lasat sa aleaga, este dreptul lui. Pentru mine familia a fost un sprijin extraordinar in cariera, in meseria mea, asa cum si eu m-am straduit sa le fiu de ajutor celor doi barbati din casa.
– V-a adus de proba o posibila nora? Cum o sa procedati, puneti piciorul in prag sau respectati decizia lui?
– Nu mi-a adus si nici nu mi-a propus o posibila nora. Vorbim, mai atingem acest subiect, insa nu s-a luat nicio hotarare. Nici parintii mei nu au intervenit in alegerea mea, la fel voi proceda si eu. Va fi alegerea lui, noi, cel mult, ne vom spune parerea in termeni civilizati, daca vom fi intrebati. Daca nu, nu! Promit sa fiu o soacra buna.
– Stiu de la colegii dumneavoastra, de la colegii mei, ca sunteti o persoana de lume, cum se spune, distractiva, va place sa dansati, sa iesiti impreuna cu familia.
– Ei, nu chiar de lume, insa imi place foarte mult sa dansez, mereu am iubit dansul, este o forma de manifestare a personalitatii, sunt o fire vesela, optimista, iar dansul imi ofera si aceasta posibilitate, sa ma bucur, sa ma descatusez de stresul, de problemele de la serviciu. Pacat ca nu am timpul necesar sa merg mai des la asemenea petreceri, este o varsta, obligatiile sunt tot mai mari. A venit timpul sa apreciez mai mult o zi petrecuta cu familia, sa ma odihnesc. Imi place sa gatesc, nu sunt sclava bucatariei, insa acord un timp rezonabil pregatitului mesei, mai ales in weekend, pentru sot, pentru baiat. La amandoi le plac sarmalele, ardeii umpluti, prajiturile.
Medicul de garda este capitan de vas
– Gata cu distratia, sa trecem la urgente. Cine hotaraste daca un pacient trebuie si cu ce sa fie transportat la o alta unitate spitaliceasca, cu avionul, cu elicopterul. Au fost asemenea situatii, cum aufost si cazuri in care s-a reclamat ca nu au beneficiat de un asemenea tratament.
– Medicul de garda apreciaza ca exista o urgenta de grad zero si pacientul trebuie transferat. Se apeleaza 112. Ei pun la dispozitie mijlocul de transport disponibil, dotat corespunzator, pentru un transport in siguranta. Pot cere si familiile, insa medicii hotarasc daca este oportun, daca se poate asigura un transport fara riscuri, daca pacientul poate suporta un asemenea efort. Familiile vin si solicita, fac presiuni, te someaza chiar, te ameninta cu tot felul de urmari, cu Parchetul, cu Politia, cu ministrul, cu presedintele. Nu au fost putine cazurile de acest gen, insa ultimul cuvant l-am avut noi. Am sa va dau un exemplu. A venit la urgenta un copil, s-a intamplat ca parintii sa fie procurori si au inceput sa bata cu pumnii in masa ca ar fi bine sa am grija ce fac, ca altfel vom discuta maine. Copilul nu putea fi transferat. Prin relatiile pe care le aveau au vorbit cu secretarul de stat Raed Arafat sa timita SMURD un elicopter. A fost pentru mine o situatie de viata si de moarte, insa am decis ca, in situatia data, copilul nu poate fi transferat, chiar daca imi da dispozitie tata ministrului. De altfel, domnul Arafat, ca un profesionist, a spus ca decizia imi apartine. A ramas, cu toata presiunea, in ingrijirea mea, iar a doua zi, dupa ce copilul era stabilizat, le-am spus ca pot sa-l transfere unde vor, chiar la Viena. Tatal a revenit la sentimente mai bune, nu l-a mai transferat, deoarece copilul mergea spre bine, insa nu si-a cerut scuze. A fost o mica satisfactie morala, insa imensa profesional, ca am luat o decizie buna.
Dulcea corectie este necesara
– Ce va enerveaza cel mai mult, ce va supara in relatiile cu parintii, cu colegii?
– In general, nu ma enervez. Cu familiile si mai putin, deoarece nu am pretentia ca stiu intotdeauna ce vor, ca au cunostintele necesare pentru a-mi influenta deciziile. Cel mai mult ma deranjeaza cand o persoana stie ce are de facut, medic, asistent, infirmier, portar, contabil, sofer si nu face ceea ce trebuie sa faca. Spun o odata, spun de doua ori, a treia oara este prea tarziu si sunt nevoita sa apelez si la alte metode.
– Corectia…
– Corectia, o dulce constrangere face ca lucurile sa se indrepte, sa intre pe fagasul normal, ca asa suntem noi oamenii, o parte dintre noi avem nevoie de restabilirea periodica a sistemului, a directiei. Nu am pretentia ca am totdeauna dreptate, insa nu despre dreptate este vorba, ci de ordine, disciplina, profesionalism, rigoare, respectarea aproapelui, a colegului, de amabilitate, colegialitate, solidaritate. Practicam o meserie in care nu putem fi singuri, doar impreuna putem reusi, indiferent pe ce pozitie ne aflam. Obiectul muncii noastre este viata, iar cu ea nu ne putem permite negocieri democratice. Aici este vorba de stiinta si experienta.
Ma ingrijoreaza cancerele si leucemiile
– Doamna doctor, care sunt afectiunile la copii care va nelinistesc, care cunosc o crestere alarmanta in ultimii ani?
– Alarmante sunt afectiunile oncologice la copii. A crescut frecventa tumorilor intracraniene, a crescut numarul leucemiilor, numai anul acesta avem 4-5 cazuri. Urmeaza diabetul zaharat, este foarte dureros sa vezi un copil de un an, de doi ani, ca trebuie sa-i restrictionezi accesul la dulciuri, la o viata destul de grea in anii urmatori, ca viata lui depinde de doza de insulina. Putem vorbi si de obezitate la copii, cele mai multe cazuri au la baza o proasta intelegere din partea parintilor a satisfacerii cererilor copiilor, o alimentatie necorespunzatoare, insa si a tulburarilor endocrine.
– As fi vrut sa nu vorbim de unificarea Spitalului de Pediatrie cu Spitalul Judetean, insa este o problema la zi, care preocupa cadrele medicale, conducerile celor doua spitale. Se va produce sau s-a renuntat la decizie?
– Nu s-a renuntat. Pot sa va spun ca ma aflu in fruntea acestui spital de la infiintare. Eu am urmat un curs de management in Franta, la Rennes, de un an, am luat un atestat de manager in unitatile sanitare. Am avut acces la informatie, la practica din alte clinici, am beneficiat de experienta unor colegi din Franta. Stiti ce am invatat foarte important acolo? Aceasta profesie, meserie, vocatie, cum vreti sa-i spuneti, nu se poate face fara o buna dispozitie, fara un zambet, fara o stare de bine. Nu afisate, ele trebuie sa faca parte din personalitatea medicului pediatru. Acest lucru da incredere parintilor, pacientilor, familiei, pana la urma si tie, ca medic. Sa revenim la intrebare. Politica sanitara din 2000-2003 a fost de descentralizare, atunci a luat fiinta Spitalul de Pediatrie. Doctorul Dumitru Anton s-a batut pentru aceasta desprindere, a pus mult suflet in intemeierea acestui spital, dumnealui a fost si primul manager, iar eu am fost director medical, functie pe care am indeplinit-o, cu o mica intreupere, pana in 2010. Din august 2010 sunt managerul acestui spital. Ma leaga foarte multe de aceasta institutie, insa indiferent ce statut va avea, bacauanii vor avea la dispozitie un spital bine dotat, cu cadre profesioniste, bine pregatite. Este un pic mai complicat, imi pare rau ca se desfiinteaza, insa acestea sunt oportunitatile. Eu sunt o luptatoare, mereu am avut puterea sa o iau de la capat.
Gheorghe Baltatescu
