Aeroportul este „poarta de intrare în județ”, după cum au afirmat adesea politicienii care s-au străduit să obțină finanțare, dar și recunoașterea de către Comisia Europeană a faptului că fondurile alocate contribuie la dezvoltarea regiunii fără să distorsioneze piața.
E limpede că investițiile în modernizarea Aeroportului sunt importante, mai importante, poate, decât cele care vizează infrastructura rutieră. Aici, la coborârea din avion, și pe traseul spre oraș își fac străinii prima idee despre gradul de civilizație și prosperitate al zonei. Și poate tot aici decid dacă vor mai veni sau nu. Aeroportul generează creștere economică, dar și confort pentru locuitorii regiunii, cei care pleacă spre alte zări, apoi revin acasă. Iar acest „acasă” trebuie să fie primitor începând de la kilometrul zero, nu doar de la intrarea în grădinița cu flori a casei părintești.
Duminică, reprezentanții administrației băcăuane au făcut declarații de pe un șantier. Dat fiind impactul obiectivului, e firesc ca aceștia să le explice cetățenilor ce s-a făcut și ce se mai face încă. Care sunt obiectivele finalizate și cele în desfășurare. Avem un terminal nou, un turn nou, o parcare mare și vom avea, nu peste multă vreme, și o pistă care va suporta avioanele grele. Ca locuitor al urbei, nu pot decât să mă bucur.
Am auzit de „n” ori, din partea unor bucureșteni sau ieșeni, că Bacăul e sărăcăcios, provincial, anost. Mi-am dorit mult să fie altfel și abia aștept să văd finalizate și zonele de recreere. M-aș fi bucurat la fel de mult și dacă altă administrație ar fi modernizat strada Aeroportului sau Insula de Agrement. Cred că asta simte orice om sănătos la minte. Din perioada aceea ne-am ales cu regretele. Îmi amintesc, de exemplu, ideea lansată de un primar liberal de a dezvolta orașul și pe axa est-vest, idee care era foarte bună și care a rămas în aer.
Revenind în prezent, mă mai bucură ceva, și anume faptul că în campania electorală a alegerilor din anul următor nu vor mai fi tăiate panglici la obiective visate, ci la cele terminate, care pot fi văzute și atinse.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.