„Oamenii mari nu pricep niciodată nimic…”

Deghizată într-o carte pentru copii, nuvela Micul Prinţ, dăruită de Antoine de Saint-Exupéry, oferă mai multă înţelepciune, în cele câteva pagini ale sale, decât unii autori pot spera să ofere într-o viaţă întreagă. Micul Prinţ este un minunat elogiu închinat inocenţei… A fost odată un prinţ de mărimea unui băieţel care îşi ducea viaţa singur pe o planetă destul de mică, undeva departe de Pământ. Pe planeta sa îşi îndeplinea cu răspundere îndatoriile sale, fiind un bun gospodar care avea mare grijă de echilibrul acesteia. Poate şi-ar fi trăit liniştit viaţa acolo, neştiut de noi, pământenii, dacă pe planeta lui nu ar fi răsărit o minunată floare… Vă mai amintiţ?…

Dacă aş eşua pe o insulă pustie, n-aş vrea ca Micul Prinţ să-mi lipsească din bagaleje salvate, pentru că el ne voebeşte admirabil despre…

Un altfel de Cosmos.. „Tu — tu singur vei avea stelele aşa cum nimeni nu le are… În una din stele voi trăi eu. În una din ele, eu voi râde. şi va fi ca şi cum toate stelel vor râde, atunci cand te vei uita noaptea către cer… Tu — doar tu — vei avea stelele care pot râde”.

Un dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum inedit. „Dovada că micul prinţ a existat o arată faptul că era fermecător, că râdea şi că era în căutarea unei oi. Dacă cineva vrea o oaie, aceea este dovada că el există”.

Inima cea cunoscătoare. „Iată secretul meu. Este foarte simplu: Numai cu inima cineva poate vedea aşa cum se cuvine; ceea ce e esenţial este invizibil pentru ochi”.

Prietenie. „Pentru mine, încă eşti nimic mai mult decât un băieţel, asemenea a sute de mii de alţi băieţei. Şi nu am nevoie de tine. Şi tu, la rândul tău, nu ai nevoie de mine. Pentru tine, eu nu sunt altceva decât o vulpe, asemenea a sute de mii de alte vulpi. Însă dacă mă domesticeşti, atunci ne vom avea unul pe altul. Pentru mine, tu vei fi unic, în toată lumea asta. Pentru tine, eu voi fi unică în toată lumea asta”.

Firava memorie. „Toţi adulţii au fost odată copii… Dar numai câţiva îşi reamintesc asta”.

Moartea inocenţei. „Mi-am arătat capodopera adulţilor şi i-am întrebat dacă desenul îi înspăimântă. Mi-au răspuns: ‘De ce s-ar înspăimânta cineva de o pălarie?’ Desenul meu nu era o înfăţişare a unei pălării. Era desenul unui şarpe boa ce digera un elefant. Apoi, am desenat interiorul şarpelui boa, pentru ca adulţii să poata vedea clar. Au nevoie mereu să li se explice lucrurile”.

Responsabilitate. „Oamenii au uitat acest adevăr,” spuse vulpea. Însă tu nu trebuie să-l uiţi. Devii responsabil pentru totdeauna, pentru ceea ce ai îmblânzit”.

Întrebarea născută din lacrimă. „Ce-aş putea face… în casa unui prieten care nu mi-ar primi cârjele, ci mi-ar cere să joc ca să mă poată aprecia?”

Marea dezamăgire. „Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii”.

O lume fără prieteni. „Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de gata de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”.

Sinceritate. „Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie”.

Nimicuri în rol de esenţe. „Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: ‘Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?’ Ei vă întreabă: ‘Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?’ Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut”.

Micul Prinţ, o minunată poveste despre despre copilărie, singurătate, prietenie, despre noi…