Interviu cu doctor Mihaela Popescu, presedinte – director general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Bacau
De câteva luni a fost numita de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate in functia de presedinte – director general al Casei de Sanatate Bacau. Asta dupa ce, timp de doua mandate a condus Directia de Sanatate Publica. Acum se pregateste de un nou examen, de o noua provocare in cariera sa. Dr. Mihaela Popescu ne-a deschis din nou usa si ne-a mai impartasit o parte din trairi, din sentimente, din suferinte. Dar si din tot ce inseamna sistem sanitar.
Cum se caracterizeaza OMUL Mihaela Popescu?
Oamenii au si calitati si defecte, dar, sigur, exista trasaturi dominante. Eu sunt un om corect si principial. In viata asa am fost crescuta, parintii mei au fost un model pentru mine, si am gândit intotdeauna când am facut ceva sa fiu corecta in ceea ce fac. Am mers pe principiul «Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face». De aceea, intotdeauna când am luat o decizie si urma sa fac ceva, ma puneam in situatia celui asupra caruia s-ar fi rasfrânt decizia mea. Ma gândeam daca e bine, daca nu-i bine, ce influenta ar putea avea asupra lui, am gândit in prealabil si, zic eu, ca am luat decizii corecte. Cu intentie, cred ca nu am gresit niciodata fata de cineva. Sunt un om corect si in viata de zi cu zi, fata de semenii mei, dar si in munca pe care am desfasurat-o de-a lungul timpului.
… dar medicul Mihaela Popescu?
Ca medic, atâta timp cât am profesat, spun mereu tuturor celor care ma mai intreaba, ca tineam foarte mult la pacientii mei. Am fost 5 ani medic de familie in comuna Plopana. Aveam si un cabinet de medicina de intreprindere, facusem competenta in cadrul Platformei industriale, pe care il aveam in incinta Pambac, colaboram cu medicul de medicina a muncii. In toata activitatea mea de medic, intoteauna ma preocupa viata pacientilor din toate punctele de vedere. Nu aveam cu ei numai un dialog strict legat doar de afectiunea pentru care se prezentau la mine. Stiam despre ei tot ce imi era necesar – conditiile socio-economice, detalii din viata lor, obiceiurile lor, contextul familial in care erau amplasati. Iar seara, când ajungeam acasa, rememoram ceea ce am facut peste zi, ma gândeam daca am facut tot ce mi-a stat in putere pentru ei, daca am luat cea mai buna decizie. Aveam o grija deosebita pentru copii, aveam emotii, erau mici, nu puteai vorbi cu ei si mereu voiam sa fac ce e mai bine pentru ei, sa fie sanatosi. Conteaza foarte mult relatia medic – pacient, pentru ca trebuie, ca doctor, ca medic de familie mai ales, prima veriga din sistemul de sanatate, sa faci preventie, sa faci educatie, sa stii multe despre pacienti si sa-i determini, sa-i consiliezi sa traiasa sanatos.
A decis Medicina in clasa a XI-a
Cum a inceput totul? Când ati decis ca medicina este domeniul in care vreti sa faceti cariera? Toti avem o poveste in ceea ce priveste alegerea drumului profesional. A dumneavoastra care este?
In clasa a XI-a, undeva prin decembrie, eleva fiind la Liceul “George Bacovia” (acum Colegiul National “Ferdinand I”, n.r.), am decis ca vreau Medicina si sa incerc sa-i ajut pe semenii mei, sa fiu aproape de ei, sa incerc sa fac bine. Asa s-a conturat primul gând. Nu a fost usor, pentru ca aveam colegi care se pregateau pentru acest drum de mai mult timp, iar eu in nici doi ani a trebuit sa recuperez totul. Parintii mei au fost un pic bulversati atunci, pentru ca ei s-au gândit ca probabil ii voi urma, amândoi fiind ingineri de industrie alimentara. Insa in momentul in care le-am spus ca luasem hotarârea sa ma indrept spre Medicina, m-au sustinut in tot ceea ce am facut. Am avut noroc sa am si profesori care au avut foarte mare incredere in mine, iar acest lucru m-a motivat sa invat astfel incât sa reusesc sa ajung la nivelul celorlati colegi. Imi amintesc ca la admitere, numai la asta ma gândeam – sa reusesc. Iar rezultatul a fost pe masura. A fost atunci una din cele mai mari bucurii ale mele. Am intrat pe locul 69, pe o concurenta foarte mare. A fost si o rasplata pentru devotamentul si increderea parintilor mei dragi. Vorbim de anii ‘83, când Medicina era una din cele mai pretentioase facultati. Erau examene grele atunci, iar elevii erau foarte buni. De la noi din clasa, aproape toti au intrat “din prima” la facultate. Se invata carte atunci. Acum parca e altceva.
Viata de studentie. Cine a trait-o, nu o poate uita. A dumneavoastra cum a fost? Va intreb pentru ca parca altele erau vremurile atunci. Alte rigori, alte conditii de trai, alta putere financiara. In plus, nu existau atâtea deschideri spre informatie, spre Occident. Iar Medicina nu e o facultate usoara. Ce amintiri aveti din acea vreme?
Noi cred ca am avut o copilarie si o adolescenta mai frumoase, decât tinerii de acum. Zic asta pentru ca nu exista internet, acest sistemul informatic care iti da posibilitatea unui acces mai facil la date. Noi parca ne jucam mai mult, faceam nazdravanii. Acum tinerii, copiii, nu se mai intâlnesc, nu mai socializeaza, nu se mai distreaza. Eu am avut o copilarie fericita. Nu zic ca cei de acum nu au o copilarie fericita, dar parca o traiesc altfel. Nu au bucuriile astea ale jocului, ale povestilor. Si studentia mea a fost frumoasa. Am stat si la camin, dar si in gazda, pentru ca aveam un ritm al meu de a invata. Imi aduc aminte ca aveam sub pat mulajul scheletului uman si sâmbata, când colegele mele erau la cursuri, il scoteam, il insiram prin toata camera si invatam. Ne intelegeam foarte bine si invatam foarte mult. Ne si distram, faceam si armata, aveam si bugete limitate de bani, da, a fost frumos. Amintiri sunt. Am terminat in ‘89, iar apoi am intrat ca stagiar la Spitalul Judetean.
Permanent instruita
Specialist in medicina de familie, doctor in stiinte medicale, coautor al mai multor lucrari stiintifice, master in Gestiunea Resurselor in Sanatate, cursuri in
Management si legislatie sanitara, informatica si statistica medicala, in Managementul serviciilor de sanatate, in Planificarea si managementul serviciilor de sanatate, abilitati manageriale si de leadership in administratia publica, program de formare specializata destinat functionarilor publici de conducere, curs de Formare in Management Spitalicesc. Completati, ca sigur sunt mai multe. Când aveti timp sa le faceti pe toate? De unde gasiti mereu puterea de a merge mai departe?
Daca vrei, le faci pe toate. In momentul in care m-am decis sa fac management sanitar, am realizat ca trebuie sa ma perfectionez, sa ma informez continuu, zi de zi. Numai oamenii informati conduc, nu? Adica trebuie sa stii tot, cât de mult, pentru a putea sa iei deciziile cele mai bune pentru oamenii pe care ii conduci, pentru institutia pe care o conduci si, la urma urmei, pentru sistem. In 2005-2006 am sustinut si atestatul in Managementul Serviciilor de Sanatate la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Sanatate Bucuresti, care nu a fost nici acesta usor. Au urmat apoi specializari peste specializari, da, pentru ca, repet, trebuie sa fiu un om informat. A fost si Managementul schimbarilor in organizatiile publice, la Institutul National de Administratie, apoi Modernizarea ma-nagementului in organizatiile publice, Auditul Managementului Sanitar si multe altele. Iar in 2011 am luat doctoratul in Stiinte medicale. Pe teza de doctorat am scris si o carte pe care vreau sa o public, pentru ca, va marturisesc acum, vizez si o cariera universitara in domeniu, chiar daca pâna acolo mai am de parcurs niste pasi importanti. In momentul acesta sunt asistent universitar asociat la Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr.T Popa” Iasi. Insa toate la timpul lor.
Mai intâi a fost medicina de familie, apoi Directia de Sanatate Publica ca manager, pentru o perioada de timp director al Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, apoi iar in fruntea DSP Bacau. In tot acest timp, viata dumneavoastra cum a decurs. Usor nu v-a fost, sunt convinsa.
Asa este. Ma intorc din nou la parintii mei, la tata, mai ales, care imi spunea mereu ca trebuie sa invat si sa las ceva in urma mea. Eu cred ca peste tot pe unde am fost am lasat acel “ceva” in urma, in cei opt ani de acum de management in domeniul sanitar. In 2005 a fost provocarea cea mai mare – construirea Spitalului Municipal Bacau. Acolo am pus suflet, a fost greu, am lucrat foarte mult, pentru ca nimeni nu mai facuse dupa Revolutie asa ceva, iar comunitatea bacauana, sistemul sanitar local chiar are nevoie de asa ceva. Am avut norocul ca peste tot pe unde am lucrat sa am o echipa buna, de adevarati profesionisti, cu care am reusit sa-mi duc pâna la capat deciziile. Am reusit sa ridic Directia de Sanatate Publica Bacau in primele trei locuri din tara, la Spitalul Judetean de Urgenta, in scurta perioada cât am fost manager, am avut foarte mult de invatat. De oriunde inveti, daca vrei. A fost o alta provocare si o experienta pe care nu am s-o uit niciodata.
„Din meseria de parinte nu iesi niciodata la pensie”
Mai intâi de toate sunteti mama. Cum reusit sa tineti familia aproape, sa va duceti la indeplinire si aceasta datorie sublima? Ioana Madalina, fata dumneavoastra, a crescut acum, e mare, dar responsabilitatea de mama e mereu aceeasi.
Am avut norocul sa am un copil bun. Acum e in clasa a XII-a, la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu”. Si-a dat deja si atestatele de limba – engleza si germana, iar acum isi concentreaza atentia pe Bacalaureat si admitere. Vrea sa se indrepte tot spre Medicina, la Bucuresti, dar aici nu am nicio contributie (râde, n.r.), nu am influentat-o. Singurul lucru pe care l-am facut atunci când mi-a spus de aceasta decizie a fost sa rog pe anumiti colegi medici sa o primeasca, pe post de observator, sa vada cum este, daca ii place. I-am explicat ca in aceasta meserie trebuie neaparat sa iti placa ceea ce faci si sa fii devotat, sa invete toata viata, sa se pregateasca continuu. Oricum, meseria de parinte e cea mai grea, iar de aici nu iesi niciodata la pensie, nu? Din 2005, de când am ales administratia medicala, ma¬nagementul medical, am avut sprijinul ei mereu. Pur si simplu a inteles si a acceptat cu maturitate decizia mea, si-a dat seama ca nu voi mai avea mult timp sa i-l dedic. Ma bucura mult ca mi-a ascultat sfaturile si ca a inteles ca orice ar fi, noi, parintii ei, ii vom fi alaturi. Sunt multumita de ea. Mi-am dorit foarte mult sa am o fetita si sa o cheme Ioana, ca pe mama mea. Iar Ioana mea a venit când eu aveam 30 de ani.
Am gasit in CV-ul dumneavostra un motto: “Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.” (John F. Kennedy). Imi place.
Da, si mie, de aceea l-am si ales. Sa stiti ca nimic nu am obtinut in viata fara sa muncesc. Nimic nu mi-a venit pe tava. Am constatat asta de câte ori a trebuit sa obtin ceva. Mereu am luptat. Si m-am regasit in cele spuse de J.K.Kennedy. Fara obstacole, parca, nu e aceeasi satisfactie, nu e o realizare atât de mare. Dar nu au fost obstacole mari in drumul meu sau, oricum, nu unul de care sa ma poticnesc sau care sa-mi marcheze existenta. Dar tot timpul a fost câte ceva. Nu am avut drumul lin, asta e clar. In plus, eu privesc doar in prezent si inainte. In urma … a fost.
Aveti un sot implicat in viata politica. V-ati gândit vreodata sa intrati si dumnea¬voastra in politica?
Nu, niciodata.
Un nou examen. O noua provocare
Va pregatiti de un nou examen. Pe 19 noiembrie veti sustine la Casa Nationala de Sanatate un altfel de interviu, dur si precis, greu si solicitant – nu ca cel pe care il realizam acum, intr-o discutie libera – pentru functia de presedinte al CJAS Bacau. De ce CJAS Bacau? De ce ati decis o noua schimbare?
Ei, e o noua provocare. Deja am reusit sa realizez si aici multe lucruri, din iulie de când sunt in aceasta institutie. Au fost si negocieri, discutii cu managerii de spitale, rectificari de buget, analize de contract, de nevoi de servicii, liste de asteptare. Am incercat sa asigur finantarea, pentru ca noi, CJAS Bacau suntem ca o banca. Dam bani. Dar nu oricum. Am reusit sa aduc bani in Bacau, a fost un prim succes, dar pe care nu mi-l asum in totalitate pentru ca aici a fost vorba de o lupta conjugata alaturi de directorii de spitale, sefii de administratii locale si judetene. E inca perioada de cunoastere, de idei, de informatii, de opinii a intregii echipe. Si aici cer corectitudine, seriozitate in relatia cu partenerii de contract. Acum, da, invat, pentru ca sunt o perfectio¬nista, dar am incredere ca si pe 19 noiembrie va fi bine.
Astazi, 8 noiembrie, este ziua dumneavoastra de nume. Ce isi doreste doamna Mihaela Popescu?
Sanatate, sa fie sanatosi ai mei, toti, sa fie sanatoasa toata lumea, ca asta ne va da putere la toti. Imi doresc ca Ioana, luminita mea puternica, sa se realizeze, sa reuseasca in ceea ce si-a propus sa faca. Iar pe partea de cariera, imi doresc, acum, din aceasta functie, ca CJAS sa fie o institutie printre primele din tara, dar din toate punctele de vedere – ca management, ca strategie la nivel de judet si, implicit, sa fie bine pentru pacienti. Ne intoarcem din nou la pacientii mei dragi. Adica toate deciziile pe care le luam aici sa se rasfrânga in final in binele pacientilor, pentru ca acestia sa fie multumiti de serviciile medicale pe care le primesc. In concluzie, imi doresc lucruri normale, nimic mai mult.
Activitate stiintifica:
Lucrari personale comunicate:
• Dimensiunea actuala a poluarii apei cu nitrati in mediul rural al judetului Bacau (2008);
• Metode epidemiologice in evaluarea riscului reprezentat de poluarea apei potabile cu nitrati in mediul rural (2008);Lucrari publicate:
• Incidents particularities of methemoglobinemia cases in Bacau county during 2000-2005 period (2008);
• Tendencies of nitrate acute intoxication in newborn of Bacau county during 2000-2005 (2007);
• Calitatea apei in 2003-2006 din judetul Iasi si morbiditatea hidrica a populatiei (2007);
• Incidents particularities of methemoglobinemia cases in Bacau county during 1997-2009;
• The actual dimension of water pollution with nitrate in rural area of Bacau county.Ce ii place:
– sa citeasca, sa deseneze, sa asculte muzica;
– sa medieze conflicte, sa coopereze;
– rigurozitatea, consecventa, punctualitatea, corectitudinea, seriozitatea, tactul si diplomatia.
