Se spune, deloc fara temei, ca unul dintre cele mai bune lucruri care ti se pot întampla este sa nu intri în morile Justitiei. Poate cel mai bine a reusit sa materializeze ce simte, ce i se întampla unui om intrat în angrenajul alienant, nemilos, al acestei masinarii, Franz Kafka. Pe de o parte, pentru cei care, cu voie sau fara, au ajuns in situatia de a avea nevoie de Justitie, lucrurile se misca greu, chinuitor de greu, iar solutiile rar multumesc integral pe cineva.
Pe de alta parte insa, mi-a devenit clar, ca martor al unei zile de munca a completului de judecata 33N – format doar din presedintele Sorin Vasile Budeanu si grefiera Silvia Mihalcea – ca si cei ce o servesc pe doamna cu balanta în mana si legata la ochi au de indurat efectele apartenetei la acest angrenaj.
Autogara din Templul Zeitei Themis
Ce m-a izbit inca de la inceput a fost o lipsa de respect buimacitoare a justitiabililor, nu atat fata de Justitie, ca institutie, cat fata de oameni – cei cu probleme de rezolvat, ca si ei, ori tocmai fata de aceia care conduc sedinta, care se presupune ca trebuie sa le rezolve problemele.
Absolut degeaba sunt afisele mari, clare, postate din jumatate in jumatate de metru, care interzic folosirea telefoanelor mobile in sala de judecata, ele, fie ca apartin avocatilor, fie „poporului”, chiuie, blingane, cloncane frenetic. Iar majoritatea, imi cer scuze pentru exprimare, au sonerii de-a dreptul tampite.
Cei mai multi ies totusi din sala sa-si rezolve problemele de viata si de moarte pentru care au fost sunati, dar unii nu se sinchisesc, nici de completul de judecata, nici de avocati si se rastesc „in soapta” la interlocutor, sa revina mai tarziu, peste o jumatate de ora: adica tot in sedinta.
Frenezia telefoanelor este egalata doar de cea a vechilor si masivelor usi ale Judecatoriei, pe care oamenii le deschid si le inchid incontinuu, intr-o foiala mai ceva ca la Autogara.
Cu toate acestea, de-a lungul a multe, multe ore, n-am vazut nici un semn de iritare la presedintele completului ori la grefierul de sedinta. Mai mult, judecatorul Sorin Vasile Budeanu a considerat o singura data necesar sa ceara liniste in sala.
Juristul amator
La o evaluare nu neaparat profesionista, cred ca peste 80% din cauzele din „civil” sunt legate de fondul funciar – succesiuni, partaje judiciare, diviziuni etc., care, nu de putine ori, sunt derizorii; se afla in disputa, de ani de zile, fasii de pamant de 15-30 de centimetri, garduri, santuri, jumatati de poteci si altele asemenea, concretizate in zeci de dosare ce aglomereaza, sedinta de sedinta, mesele judecatorilor. Cele mai multe astfel de cauze ar putea fi rezolvate de institutia mediatorului, care, relativ noua si putin cunoscuta, nu a capatat inca inrederea populatiei, desi s-a dovedit o alternativa a justitiei clasice în alte tari.
Pe acest fond, este frapanta lipsa unei minime culturi juridice/civice a unor largi categorii de cetateni, ceea ce genereaza un impact negativ si imediat chiar asupra „beneficiarilor” actului de justitie, din cauza supra-aglomerarii instantelor. Oamenii au inceput sa-si cunoasca drepturile, sa si le revendice curajos, insa, fie din lipsa resurselor financiare, fie dintr-o prea mare incredere in sine (girata adesea de parerile categorice, sententioase, ale unor „juristi” amatori), nu recurg la avocati, refuzand vehement sfaturile si indicatiile legale ale judecatorilor.
Astfel, intr-un dosar de succesiune (unul din numeroasele de acest fel), partile implicate au ajuns sa se certe in fata judecatorului Sorin Vasile Budeanu, caruia i-au mai prezentat, spre ingrosarea dosarului, un teanc de „probe”. Cand reclamantului i s-a cerut sa indice mostenitorii – de altfel, din aceasta ratiune, cauza a fost amanata de cateva ori – raspunsul de natura „juridica” a fost… ”de unde sa-i aduc eu, sunt plecati toti prin strainatate”.
Se intampla, am vazut, ca rabdarea judecatorului sa fie pusa la incercare si de avocati, care, sub presiunea clientului si imperativul castigarii procesului, renunta la politetea profesionala, retezand abrupt pledoaria colegilor ori chiar certandu-se cu ei.
In aceste conditii, grea este sarcina magistratului, care trebuie sa reziste agasantului zgomot de fond si sa vegheze permanent ca balanta Justitiei sa ramana permanent orizontala, in echilibru, iar zeita Themis sa nu traga cu ochiul pe sub esarfa menita sa-i asigure impartialitatea, deceland, intre raceala, realitatea seaca a pledoariilor tehnice si inflacararea, patosul pledoariilor afective, dreptatea.
Liviu Catana
