25 noiembrie 2024

O viaţă normală

             Există probleme, dar mă voi adapta. Deja fac acest lucru şi funcţionează. Am avut norocul de a fi crescut de nişte părinţi care m-au învăţat și ce este încrederea și ce este luciditatea. Tot ei m-au învățat să fiu răbdător, corect și să-l iubesc pe Dumnezeu. Îmi spuneau că bunătatea este cea mai de preț calitate pe care o poate avea un om. Eu sunt Mihai și poate mulți sunteți ca mine, un om normal care nu vrea altceva decât o viață normală.

  La început, nici vorbă să mă pierd cu firea, spuneam cu insistență: va trece, se exagerează! Treptat nu mă mai puteam deloc concentra. Cu cât veștile rele ajungeau mai repede la mine, cu atât mă descurajam și mai mult. Teama față de ce s-ar putea întâmpla cu viața mea, cu cei dragi mie, mă copleșea din ce în ce mai mult. Începusem să fac în mod repetitiv trei lucruri: să dorm, să mănânc și să ascult doar vești proaste. Nimic altceva! De la o zi la alta începusem să mă transform într-o persoană pe care eu nu o cunoșteam. Începusem să mă întreb: cine ești tu, îmi vreau viața înapoi! Stop, am spus! Mihai, ce faci, revino-ți! Izolează-ți teama! Ce este cu această teamă? Cunoaște-o îndeaproape, fii sigur de puterea ei și acționează. Fiecare temere poate fi îndepărtată printr-o acțiune specifică. Acum eu nu am de gând să vă țin o prelegere despre ceea ce este bine și ceea ce e rău. Însă hai să privim lucrurile dintr-un punct de vedere practic!”



              Așa își începe Mihai povestea, o poveste cât se poate de reală. Mi-aduc aminte când i-am trimis un mesaj lui Mihai, în care l-am întrebat ce mai face. Răspunsul lui m-a lăsat fără replică: nu mă întreba, de-ar trece odată! De parcă eu eram vinovată cu ceva… Repede mi-am spus: pentru acești oameni, trei sferturi din timpul unei zile reprezintă o perioadă îngrozitoare. Eu zic să inversăm puțin procentele, deoarece avem nevoie de o pauză de meditație și de realizarea unor transformări reale în propria viață, avem nevoie să generăm speranță din interior. Acest lucru trebuie să-l învățăm cu toții. Haideți să ne retragem din propria viață măcar câteva săptămâni și să ne privim de la distanță pentru a ne cunoaște mai bine. A te cunoaște mai bine înseamnă să-ți clarifici gândurile. Cei mai mulți dintre noi își petrec cea mai mare parte a timpului preocupându-se cu gânduri și sentimente negative. Lăsați toate aceste lucruri care nu fac decât rău și haideți să ne folosim într-un mod inteligent imaginația, să anticipăm momentul în care vom obține libertatea: o viață normală de această dată! Să încercăm să controlăm realitatea, în loc să capitulăm în fața răului. Ce înseamnă acest lucru? Lăsați-l pe Dumnezeu să orchestreze evenimentele care determină materializarea unei vieți normale. Tu doar privește, ascultă și fii atent la detalii! Majoritatea oamenilor, dacă nu pot să se lupte și să se zbată, nu simt că au realizat cu adevărat ceva meritoriu. Lupta ne dă întotdeauna certitudinea că am făcut ceva, că am încercat măcar! Acum este diferit, dragii mei… De această dată, procedați cel mai bine îngăduindu-i lui Dumnezeu să facă cea mai mare parte a lucrului urmărit. Păstrați un echilibru în viața dumneavoastră, între ceea ce sunteți și spiritualitate, încercând să fiți cât mai aproape de Dumnezeu. Haideți să petrecem momente frumoase în familie, pentru că una dintre responsabilitățile noastre de părinți este aceea de a le asigura copiilor o rezervă de amintiri frumoase și de momente fericite. Dacă acum, când acești copii au nevoie de noi mai mult ca oricând, noi nu le oferim bucurii, atunci când vor fi adulți, aceștia se vor pierde în probleme. Nu vor fi capabili să deosebească viața adevărată de cea înșelătoare. Și când spun viața adevărată mă refer la viața pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu…

În opinia mea, noi suntem pe pământ cu un scop și trebuie să ne trăim viața cu multă responsabilitate și fericire. Măsura în care ești capabil să speri atunci când te confrunți cu probleme grave definește un etalon al înțelepciunii tale. Gândiți-vă la următoarele întrebări: este Mihai singura persoană din această perioadă care trece printr-o criză nemaiîntâlnită? Este Mihai singura persoană de 40 de ani care acum respectă reguli impuse? Este Mihai singura persoană care își face griji din punct de vedere profesional, implicit financiar? Nu, nu și iar nu! Cred că împreună putem influența destinul! Atunci când vom începe să analizăm șansa ca factor de reușită, cu toții vom prinde din zbor evenimentele pozitive și le vom exploata mai mult decât în mod obișnuit. Întotdeauna mai avem câte ceva de învățat și știți bine că viața nu ne oferă garanții! Acum, în aceste momente delicate ce alegere să facem? Ne abandonăm valorile? Cedăm? Ne resemnăm în fața neputinței? Renunțăm la visurile noastre, la viața normală pe care ne-o dorim? Orice structură, națiune, societate, biserică, spital, unitate militară, fie orice altă formă de organizare umană, duce o luptă constantă pentru a găsi echilibrul între criză și normalitate. Nicio națiune nu poate reuși fără reguli complete care să ghideze deciziile și să țină cont în mod realist de felul în care funcționează puterea și oamenii.

Este pentru prima oară când la unison, oamenii cer de la viață garanții! Noi suntem MAJORITATEA și avem o singură mare dorință care vrem să se îndeplinească: să fie pace în lume, căci de restul știm să ne ocupăm noi, oamenii normali!

Carmen Barcan, terapeut



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014