Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie România implementează în perioada 21 august 2024 – 15 noiembrie 2024 Proiectul “O viață demnă pentru bunicii noștri”, proiect finanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile pentru activități nonprofit de interes public județean pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005.
Proiectul are ca obiectiv principal îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții pentru 50 de persoane vârstnice aflate în situații de dependență și/sau risc de excluziune socială din comunele Colonești și Traian și din municipiul Bacău, prin furnizarea de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu, precum și prin oferirea de sprijin material: pachete cu alimente, produse de curățenie și produse de îngrijire. Vor fi efectuate servicii de menaj ușor, de igienă, determinarea tensiunii arteriale și a glicemiei, plata utilităților, însoțirea la medicul de familie, realizarea de cumpărături, după caz.
Un element central al proiectului este constituit de organizarea Clubului de socializare pentru varstnici, ce reprezintă un element de inovare sociala, în cadrul căruia vor fi desfasurate actiuni de promovare a îmbătrânirii active și susținere a populației vârstnice. Pe parcursul celor aproximativ trei luni de implemantare, 50 de persoane vârstnice vor primi servicii de îngrijire la domiciliu, vor fi implicate în evenimente de socializare și vor beneficia de sprijin material.
Îngrijirile socio-medicale acordate în cadrul proiectului vor permite celor 50 de persoane vârstnice cu domiciliul în comunele Colonești și Traian și din municipiul Bacău să își dezvolte capacitatea maximă din punct de vedere fizic, intelectual, emoțional și să își exercite dreptul de a rămâne în propria locuință. Valoarea totală a proiectului este de 70 857 lei, dintre care 62 000 lei valoarea finanțării nerambursabile din partea Consiliului Județean Bacău.
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bacău.
Pentru informații suplimentare nu ezitați să ne contactați la: Filiala Bacău a Societății Naţionale de Cruce Roşie România- str. Oituz, nr.61, Bacău. Tel: +40 234 523 733, Fax: +40 372 875 691, e-mail: bacau@crucearosie.ro
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.