an ziua lansarii volumului aantoarcerea lui Arpagic” an Bacau, am avut minunata ocazie a apropierii de binecunoscuta si apreciata scriitoare Ana Blandiana. Dupa discursul lansarii, an care a facut scurta istorie a aparitiei motanului, a semnat copertele cartilor iubitorilor operei ei si a acceptat, cu ancantare nemascata, sa ami raspunda la antrebari. Modesta dincolo de asteptari, s-a ridicat de pe scaun spre a fi mai aproape de mine si mi-a vorbit, zambind, an replici de o promptitudine si o hotarare rare.
Reporter: As dori sa va antreb an primul rand la ce gen literar ati lucrat cu cea mai mare placere: poezie, nuvela, roman?
Ana Blandiana: In primul rand, unele au depins de mine, altele nu. Poezia nu a depins de mine. Am scris-o pentru ca asa a vrut Dumnezeu, nu pentru ca am vrut eu. Cred ca cea mai mare placere mi-a facut sa scriu proza fantastica. Si marea placere consta inclusiv an faptul ca, spre deosebire de poezie, unde nu sunt niciodata sigura ca numai eu sunt autorul – am sentimentul ca vine de deasupra mea -, proza ami da sentimentul ca sunt scriitor profesionist: ma asez la masa si scriu.
Reporter: Citez din Antijurnal, din volumul Calitatea de martor: aScriitorului totul nu ai este decat un pretext, viata ansasi nu este decat un pretext ca sa scrie”. Va identificati? Viata dumneavoastra ar avea sens fara literatura?
Ana Blandiana: Nu! Ramane absolut valabil. an orice caz, nu am destula imaginatie ancat sa vizualizez o astfel de viata, lipsita de literatura.
A consemnat Larisa Cobuz, clasa a XI-a B
