Viata in lacrimi
Pana la 34 de ani, Oana Diana Apostol a trecut printr-o casnicie nefericita, cu scandaluri si batai, printr-un divort si a ramas singura cu doi copii de crescut. A incercat sa ia de la capat viata, a cunoscut un alt barbat, dar acesta a murit intr-o noapte, sub ochii copiilor. Femeia a ramas singura din nou, fara ajutor si fara bani. Acum locuieste intr-o garsoniera din care primaria vrea sa o dea afara, frigiderul este gol, buzunarele, la fel. Nu mai are nicio speranta.
Oana Diana sta aproape ghemuita pe scaunul de la bucatarie si ne povesteste viata ei de parca ar fi un film. Incepe cu prezentul si incet, se intoarce in trecut pentru a-si da seama cum a ajuns aici si acum, in situatia de fi aruncata in strada cu doi copii. Tine in mana o hartie care poarta antetul Primariei Bacau, proprietarul garsonierei. A primit-o pe 28 august. De atunci, nu se poate gandi decat ca pana pe 28 septembrie trebuie sa-si ia copiii si sa paraseasca locuinta. „Nu pot sa ma opun. Nu am cum. Am datorii, iar primaria, prin contract, are dreptul sa ma dea afara. Am o restanta la chirie pentru perioada iunie 2011- septembrie 2012 de 2.162 de lei, iar la intretinere, de 2.358 de lei. De unde sa scot eu acum 4.500 de lei, cand nu am ce le pune copiilor pe masa decat mamaliga ramasa de aseara si un pic de branza trimisa de mama?”
A stat pe drumuri in Italia
Viata nu a fost deloc blanda cu Oana. Urmele greutatilor se vad pe chipul ei frumos. Ne povesteste ca n-a avut noroc in prima casnicie. Fostul sot, tatal celor doi copii, era violent. „Din orice se isca scandal si ma batea. A plecat in Italia, la munca, si m-a chemat la el. Nu s-a schimbat nimic. Ma batea si acolo. Cand n-am mai suportat, am fugit. Am stat pe drumuri pana am reusit sa ma intorc acasa. Am dat imediat divort.” Copiii i-au fost incredintati ei, iar tatal i-a uitat. Pensia alimentara nu o plateste, iar de ziua baietelului a trimis o data … 20 de euro. Oana a muncit si a reusit sa le ofere o vreme tot ce au avut nevoie.
Vaduva peste noapte
In 2009, s-a recasatorit. George era si el divortat si avea o fetita. Erau acum o familie cu trei copii, intr-o locuinta sociala cu doua camere. Barbatul muncea, iar ea a renuntat la serviciu pentru a-i ingriji pe copii. Nu le-a fost usor cu un singur venit, asa ca Oana a decis sa plece in Italia, unde soacra ei lucra de cativa ani. In septembrie 2010 si-a facut bagajele, si-a luat ramas bun si a plecat. Dupa 4 luni a venit acasa intr-o scurta vacanta, fiindca ii era prea dor de copii. A plecat din nou in Italia, de unde trimitea acasa periodic toti banii castigati. Pe 23 aprilie, noaptea, pe la ora 2.00, a primit un telefon. „O voce de barbat a spus ca e de la Ambulanta si ca George e mort. I-am zis ca este o gluma proasta si am inchis. Telefonul a sunat din nou si am auzit vocea fiicei mele. «Mama, tata a murit», atat mi-a spus. Nu-mi venea sa cred! Avea 34 de ani! Vorbisem cu el cu doua ore in urma. I-am urat la multi ani de ziua lui, de Sfantul Gheorghe.” A intrat pe Internet si a vazut imagini din casa, cu sotul ei mort pe fotoliu, asa cum se asezase cand a simtit ca i se face rau. „Mai tarziu, fetita mi-a povestit ca tata a trezit-o si a rugat-o sa-i faca un ceai, ca nu se simte bine. Cand i l-a dus, nu mai respira si era vanat la fata. A sunat la Salvare, a venit repede echipajul, dar au spus ca e mort si nu mai au ce-i face. Fetita mea era socata. Mult timp nu si-a revenit. In fostul nostru apartament nici nu statea singura. Spunea ca-l vede mereu pe George pe fotoliu.”
Traiesc din alocatie
„Lumea mergea la Inviere, iar eu mergeam sa-mi vad barbatul mort. Asta-mi amintesc de la Pastele din 2011. Tot nu intelegeam cum a putut muri un barbat de 34 de ani, care toata ziua se jucase cu copiii si facuse sarmale.” Dupa inmormantare, Oana a ajuns epava. A fost dusa de mai multe ori la spital, cu crize cardiace si renale. „De la Urgenta mi se spunea ca am nevoie de internare, de operatie, dar eu nu aveam asigurare medicala. Ma intorceam acasa la fel de bolnava. Fetita plangea in fiecare zi, dupa socul mortii lui George, baietelul face si acum atacuri de panica.” Dupa ce a ramas vaduva, hrana a devenit o problema. „Nu aveam bani stransi, nu aveam loc de munca. Am cerut la primarie un schimb de locuinta. Am renuntat la apartament pentru o garsoniera. Speram sa fac fata cheltuielilor. Mi-am gasit de lucru, dar castigam 600 de lei. Cu ce sa tin copiii la scoala? Cum sa-i hranesc?” A renuntat la orice urma de mandrie: a solicitat ajutor social de la primarie. Nu l-a primit, deoarece pensia alimentara, chiar neplatita, figureaza in acte ca venit. „Ni s-a acordat cantina sociala, dar numai pentru 3 luni, pana in decembrie 2011. Din luna ianuarie a acestui an nici nu stiu cum am reusit sa traim. Am ramas si fara loc de munca, iar singurul venit este alocatia copiilor.”
Mai au cateva zile
Oana ne arata congelatorul gol. In frigider are o bucata de branza, iar pe dulap, o bucata de mamaliga, imaginea saraciei pe o farfurie. „Fata ar trebui operata la ochi si are ochelarii neschimbati de trei ani, baiatul face niste crize pentru care nu am primit inca un diagnostic. Nici caiete nu le-am cumparat. Copiii plang si spun ca le este rusine de profesori, de colegi, dar ce pot face? In fiecare zi imi caut de lucru. La magazine nu ma primesc, fiindca mi-au cazut dintii. Nici sa fac undeva curatenie nu am gasit.” Saptamana aceasta expira termenul acordat de primarie. Se gadesc ingroziti ca vor ajunge in strada. „Ma gandesc ce usor mi-ar fi sa mor, scap de toate, dar nu o fac fiindca ar insemna sa ma despart de ei. Mi s-a spus sa dau copiii la stat. Pentru mine ar fi ca si moartea.”
