Jandarmii montani sunt permament la datorie, iar în această dimineață au observat în zona staţiunii Slănic Moldova prezenta unei ursoaice cu pui.
Jandarmii montani au intervenit imediat și au izolat un perimetru de siguranță, anunțând cetățenii din apropiere despre pericolul potențial reprezentat de prezența ursoaicei, după care au folosit semnalele acustice și luminoase de pe autovehiculele de serviciu pentru îndepărtarea animalelor sălbatice din zona staţiunii.
Animalele pot deveni periculoase dacă se simt încolțite, speriate sau dacă sunt însoțite de pui.
În situația în care vă veți întâlni cu un animal sălbatic, vă recomandăm să vă îndepărtați imediat și în niciun caz să vă apropiați de el pentru a-l filma sau hrăni. Oricât de interesant ar părea sau oricât de plin de curaj ar fi gestul nostru, nu trebuie să uităm că un animal sălbatic rămâne imprevizibil și periculos.
Cea mai bună și sigură soluție este de a apela numărul unic de urgență 112 și de a lăsa specialiștii să îndepărteze ursul de zona populată.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.