„Evenimentul” şcolăresc al anului trecut
În februarie 2018 a avut loc simularea examenului de bacalaureat, o bine-venită cale de a-i obişnui pe adolescenţi cu rigorile acestui sistem de evaluare. Pentru prima oară însă, după ani buni, proba de limba şi literatura română nu mai cuprindea cerinţe din domeniul lingvisticii, ci exclusiv din domeniul literaturii. Până în 2018 subiectul I (din cele trei) se deschidea cu 5 (cinci!) puncte centrate pe probleme de limba română: explicarea unui semn de punctuaţie sau ortografic, motivarea folosirii de către scriitor a unui timp verbal, enumerarea elementelor alcătuind câmpul lexico-semantic al unei anumite teme etc. La simularea din februarie anul trecut, au dispărut astfel de cerinţe şi au rămas cele privitoare strict la conţinutul fragmentului de text (pentru 30 de puncte). În locul problemelor de limbă, s-a introdus un eseu argumentativ, pentru 20 de puncte.
Reacţie singulară
Am scris imediat, în spaţiul rubricii de faţă, despre grozăvia produsă, am descris în detaliu chestiunea şi am făcut o precizare de bun-simţ: nu ceream ca în iunie, la examenul propriu-zis, să se repare gafa, pentru că ştim cu toţii: nu se schimbă regulile în timpul jocului.
Aşteptări neonorate
Pe internet am primit aprobări, s-au adus argumente suplimentare pentru a susţine observaţiile noastre şi… cam atât. În luna iunie, subiectele au respectat formatul din februarie, cum era normal, dar nu s-a produs necesara reparaţie în anul următor. Pe lângă aceasta – dea Dumnezeu să nu am dreptate! -, nu am citit pe nicăieri vreo reacţie a profesorilor de limba şi literatura română, a inspectorilor de specialitate, a universitarilor sau chiar a părinţilor faţă de situaţia creată. Pe lângă multele lovituri pe care le-a primit limba română, aceasta venea ca un fapt firesc, nu?
Februarie ghinionist?
E lesne să dăm vina pe lipsa de personalitate a celei de-a doua luni a anului, înghiţită de cea care îi urmează („femartie”) şi ne gândim iute la o mult disputată măsură a Academiei Române. La 17 februarie 1993, a fost emisă o hotărâre a celui mai înalt for ştiinţific al ţării „privind revenirea la â şi sunt în grafia limbii române”. A urmat un lung şir de intervenţii din partea specialiştilor, care a făcut ca abia în ianuarie 1995 să fie aprobată elaborarea ediţiei a V-a a Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie de către Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Da, dar măsura de eliminare a limbii române din conţinutul probei de bacalaureat nu a provocat nici măcar o luare de poziţie, darămite o dezbatere, chiar şi formală. (Acelaşi lucru s-a petrecut cu suprimarea limbii române în liceele/clasele cu profil pedagogic, în urmă cu aproape douăzeci de ani: pur şi simplu a trecut neobservată măsura Ministerului, iar de plâns nu plânge mai nimeni.)
Vagi urme de limba română în februarie 2019
Am cercetat subiectele şi m-am agăţat de câteva cerinţe care ar include, aluziv, referiri la limba naţională: se acordă câte două puncte pentru utilizarea limbii literare, ortografie şi, respectiv, punctuaţie. La clasa a XI-a, Ioan Slavici explică ce înseamnă „paghină” („prunişti şi fânaţe”), iar la clasa a XII-a, elevii trebuie să recunoască într-un derivat („câmpulungeni”) localitatea: Câmpulung (Muscel, nu Moldovenesc).
Erată
Ceva mai multă atenţie din partea comisiei de elaborare a subiectelor ar fi eliminat câteva erori: a) „în fragmentul de mai jos.” (în locul punctului, trebuia semnul două puncte); b) „părţilor componente – introducere, cuprins…” (în locul liniei de pauză se impunea acelaşi semn: două puncte).