România nu a reușit niciodată să devină o țară industrială; ea a fost și încă rămâne o țară profund agrară, mai ales acum, după ce industria construită de Ceaușescu a fost pusă la pământ ca să nu mai concureze produsele importate. Manualele de istorie nu o spun, dar țara asta, dacă mai există, se întâmplă doar din cauza încăpățânării țăranului care a continuat să îndure jugul boierului sau al arendașului sperând că într-o zi va obține și el pământul pentru care a pătimit în fiecare zi din viața sa.
Faptul că nu avem castele ca-n Spania și Franța, că nu avem monumentele Austriei, Angliei, că nu am avut bunăstarea acestor țări îl putem justifica până pe la 1770 cu năvălirile tătarilor care pustiau totul în cale. Ce nu puteau lua, distrugeau. Dar după tratatul de la Kuciuk-Kainargi din 1774 s-a terminat cu aceste năvăliri. Ba chiar s-a stabilit ca produsele pe care Țările Române erau obligate să le dea pentru hrănirea populației Constatinopolelui să nu mai fie luate de trimișii otomani în condiții total defavorabile nouă, ci să fie cumpărate de slugerii domnești, astfel încât principatele încep să răsufle, ba chiar să-și dezvolte capacitățile de export.
Din păcate, exact aceasta a determinat un curs al evenimentelor care a transformat radical viața a milioane de români timp de aproape 300 de ani. Relațiile economice încep să se schimbe, mai ales după Tratatul de la Adrianopol (1829) când grâul românesc poate fi exportat la prețul pieței europene. Proprietarii de pământ devin lacomi; nu mai recunosc dreptul țăranilor de a lucra pământul de pe moșiile lor pentru a se hrăni. Boierimea dar și clerul presează domnitorii să schimbe legile. Așa că, de la 3 zile de clacă și o zecime din recoltă, țăranii de pe moșiile boierești ajung să datoreze până la 60 de zile și/sau jumătate sau două treimi din recoltă plus peșcheșuri. Transformările politice survenite în Principatele Dunărene nu au schimbat aproape deloc această situație.
Nici măcar reforma agrară a lui Cuza nu a reușit să-i scoată pe țărani din sărăcie deoarece, imediat după detronarea sa, s-a votat Legea învoielilor agricole, care i-a transformat pe țărani în simple unelte vorbitoare.
Agricultura românească nu a strălucit prin performanțe; legenda cu „grânarul Europei” e doar o legendă bazată pe faptul că România exporta aproape tot grâul produs iar țăranii mâncau mămăligă. Profitabilitatea moșiilor românești nu era dată, ca în Occident, de îmbunătățirile aduse agriculturii, de introducerea semințelor selecționate, a rotirii culturilor, de introducerea îngrășămintelor, a utilajelor performante. Doar faptul că mâna de muncă era foarte ieftină făcea ca exploatarea agricolă din România să scoată profit. Iar proprietarii de pământuri au făcut totul ca mâna de lucru să rămână ieftină.
Asta este esența „chestiunii țărănești”, cum a fost numită în epoca. Desigur, faptul că țăranii erau săraci a contat foarte mult în dezvoltarea țării. În primul rând, nu existau clienți pentru produsele industriei iar, fără clienți, nu era rost să se investească în industrie. Când s-a investit, s-au făcut cu măsuri protecționiste care au făcut ca prețurile să fie imposibile pentru cumpărători.
Într-o paranteză să notăm că pe la mijlocul anilor ’30 industria românească se găsea într-o criză de supraproducție deoarece mărfurile sale erau prea scumpe pentru români. Să se crească puterea de cumpărare prin creșterea salariilor nu se accepta, să se scadă prețurile, însemna să se scadă rata profitului și iar nu se accepta. Singură soluție era să se iasă cu produsele pe piețele internaționale – lucru inutil deoarece calitatea și prețul mărfurilor românești nu putea concura cu cele ale nemților, cehoslovacilor sau francezilor. Soluția găsită și propovăduită de extrema dreaptă a fost înglobarea de noi teritorii și acesta ar putea fi răspunsul la întrebarea „De ce românii au trecut Nistrul?”
Dacă vreți o concluzie, această este simplă: o țară este atât de bogată precum sunt cetățenii săi. Dacă liderii politici aleg ca populația să rămână săracă, țară va rămâne săracă, fără posibilități de dezvoltare, ba, mai mult, va deveni doar o sursă facilă de resurse naturale și umane pentru țările străine. Problemele încep în momentul în care deciziile nu mai sunt luate de liderii naționali și atunci începi să te întrebi de ce am rămas săraci și de ce resursele acestei țări sunt exploatate, din nou, de alții și nu de români. Dar deja asta e o altă poveste…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
