La data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 03.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție a depistat, pe strada Mărășești din municipiul Bacău, o femeie de 29 de ani, din Constanța, bănuită că ar fi sustras bunuri din stații de alimentare cu carburanți.
În autoturismul condus de persoana de sex feminin polițiștii au identificat mai multe bunuri, între care telefoane mobile, băuturi alcoolice, produse cosmetice și C.D.-uri, sigilate și cu etichete, pentru care nu a putut justifica proveniența.
Din cercetările efectuate și în urma colaborării cu polițiștii din județele Buzău și Vrancea a rezultat că tânăra de 29 de ani, care se deplasa cu autoturismul dinspre Constanța spre județul Suceava a oprit la trei unități de alimentare cu carburant din cele două județe și a sustras de pe rafturi mai multe bunuri, care au fost identificate în autoturismul cu care aceasta se deplasa.
Bunurile în cauză au fost recuperate urmând a fi restituite părților vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.