29 noiembrie 2024

O reţea cu 25 de traficanţi, „anihilată” cu pedepse cu suspendare

* Tribunalul Bacău a dat sentinţele în dosarul de trafic de droguri în care a fost trimisă în judecată, anul trecut, o reţea cu 25 de traficanţi. * Anchetatorii vorbesc în rechizitoriu despre o substanţă nouă cu efecte psihoactive, folosită pentru fabricarea etnobotanicelor, care se vinde pe internet cu menţiunea că NU este pentru consum uman. * Mare parte din inculpaţi au scăpat cu pedepse cu suspendare.

A.A., zis „Pletosu”, este cel care a constituit, în 2016, împreună cu alţi inculpaţi, un grup infracţional organizat, spun procurorii, „şi a cumpărat, prin comandă de pe anumite site-uri pe internet, fabricat, ambalat, distribuit şi pus în vânzare, atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane coordonate de acesta, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către diferiţi consumatori din judeţul Bacău”.



Pentru toate aceste fapte, instanţa l-a condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare, şi 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Bacău. Inculpatul se află sub control judiciar, după ce a stat în arest preventiv 5 luni. Mare parte din inculpaţi au primit, de altfel, pedepse cu suspendare între 1 an şi 2 ani şi 8 luni închisoare.

În cazul a doi minori, s-a dispus aplicarea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău şi frecventarea unui curs de pregătire şcolară sau de formare profesională, respectiv măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni. Doar 7 inculpaţi din cei 25 au primit pedepse cu executare, între 2 ani şi 4 luni şi 4 ani închisoare, după ce s-a dispus anularea suspendării unor pedepse mai vechi. Instanţa a confiscat de la doi dintre inculpaţi suma de 21.000 lei. Sentinţa poate fi contestată.

Substanţă nouă cu efecte psihoactive

Reţeaua de traficanţi, explică anchetatorii, era structurată pe mai multe paliere – A.A. era cel care cumpăra produse cu efecte psihoactive, sub formă de praf, din care fabrica artizanal etnobotanice, dizolvând respectiva substanţă cu alcool etilic şi amestecând-o cu plante de ceai. Produsele erau ascunse într-un apartament închiriat din Constanţa, unde locuiau mama şi sora lui A.A. Acolo erau porţionate şi ambalate în plicuri, după care erau transportate în locuinţe din Bacău şi distribuite dealer-ilor sau direct consumatorilor.

„Pletosu” a declarat în faţa anchetatorilor că, pe la sfârşitul lui 2015, a căutat pe diferite site-uri canabinoizi sintetici şi a găsit un site unde se vindea o substanţă nouă cu efecte psihoactive despre care se menţiona că NU este pentru consum uman. Costa 15 lire gramul. Mai întâi a comandat 3 grame de substanţă, apoi 25 de grame, ajungând în scurt timp la comenzi de 250 de grame. Substanţele i-au fost livrate prin poştă. Numai în municipiul Bacău, au fost identificaţi mai mult de 100 de consumatori aprovizionaţi de această reţea, la preţuri de 10-20 lei/plicul. Primele doze, au povestit ei, erau gratuite pentru clienţii noi.

Dacă erau indecişi, „oferta” se întindea chiar pe trei-patru zile sau le erau date produse pe datorie. În medie, consumatorii cumpărau de două ori pe săptămână, câte 2 plicuri, dar au fost tineri care au ajuns să consume 4 plicuri/zi sau chiar 10-15 doze. Practic, un calcul simplu arată că un consumator cheltuia săptâmânal 250 – 700 de lei. Conform procurorilor, numai „Pletosu” a câştigat, în doar opt luni, 32.880 lei, din vânzarea etnobotanicelor.

Distribuţia se făcea în Parcul Nord, zona Stadionului – Cascada, diferite cafenele şi cluburi, în parcul de lângă Club 60+ şi lângă blocul „Pensionarilor” de pe Aleea Parcului. A.A. a fost acuzat şi de spălare de bani, după ce anchetatorii au descoperit că sumele obţinute din vânzarea de etnobotanice erau depuse în conturile mamei, deschise la diferite bănci. Acuzaţiile nu se opresc aici pentru unii membri ai grupării. A.A. şi M.I.C. au cumpărat, pentru consum propriu, spun ei, droguri de risc (cannabis), iar în locuinţa lui C.A. au fost descoperite echipamente software folosite pentru falsificarea instrumentelor de plată.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014