Anunțul recent al companiei Meta (Facebook, Instagram) de a renunța la programul său de fact-checking marchează un moment de cotitură în lumea rețelelor platforme sociale. Decizia de a înlocui acest sistem cu un model de tip „Community Notes”, bazat pe contribuțiile utilizatorilor, ridică semne de întrebare asupra adevăratelor intenții care au stat la baza verificării informațiilor.
Meta și-a justificat alegerea prin criticile aduse expertizei subiective a verificatorilor independenți, dar, mai important, a recunoscut implicit că prea mult conținut a fost supus unui control excesiv.
Fact-checkingul, definit inițial ca procesul de verificare a veridicității unei informații înainte ca aceasta să fie considerată credibilă sau într-o manieră corectă contextual, a apărut ca un instrument necesar în era digitală. Platformele sociale au semnat parteneriate cu organizații considerate independente, cum ar fi PolitiFact, Snopes și International Fact-Checking Network, pentru a filtra informațiile considerate false.
Teoretic, acest demers ar fi trebuit să protejeze utilizatorii de dezinformare. Practic, însă, aceste organizații au fost deseori acuzate de partizanat politic și de influență ideologică.
De-a lungul anilor, fact-checkingul a fost criticat vehement, fiind perceput de mulți drept un instrument de cenzură mai degrabă decât un mijloc de educare a publicului. O obiecție majoră a fost legată de subiectivitatea verificatorilor, care, în loc să analizeze faptele obiectiv, au interpretat informațiile în funcție de propriile convingeri sau de linia ideologică promovată de organizațiile lor. Astfel, controversele nu au întârziat să apară.
Un exemplu notoriu care a zguduit închiderea bulei de „veridicitate” a fact-checkingului a fost cel al laptopului lui Hunter Biden. În timpul campaniei prezidențiale din 2020, o serie de publicații, inclusiv New York Post, au relatat despre conținutul laptopului fiului președintelui Joe Biden, care conținea documente compromițătoare.
Platformele sociale, cu sprijinul verificatorilor, au cenzurat masiv distribuirea acestor informații, catalogându-le drept dezinformare sau propagandă rusă. Abia mai târziu, multe dintre aceste informații au fost confirmate ca fiind autentice, ceea ce a dus la acuzații grave de manipulare electorală.
Alte exemple includ suprimarea unor opinii legate de originea virusului SARS-CoV-2 și a eficienței vaccinurilor împotriva COVID-19. Postările care puneau întrebări legitime științifice au fost etichetate ca fiind false, doar pentru ca, ulterior, unele dintre aceste opinii să fie reevaluate și acceptate în comunitatea academică.
Decizia Meta de a abandona fact-checkingul nu poate fi privită doar ca o schimbare tehnologică, ci ca o recunoaștere a eșecului unui model care a depășit linia fină dintre protejarea utilizatorilor și controlul informațiilor. Însă, marea întrebare rămâne: cum a fost posibil ca într-o lume care se laudă cu valorile democratice ale libertății de exprimare, un astfel de sistem de cenzură să fie acceptat și chiar promovat?
