Aniversarea în deplin anonimat a izbucnirii Răscoalei din 1907 ne spune că, la 115 ani de la eveniment nu am reușit să învățăm nimic nici din cauze și nici din urmări. Clasa politică și așa-zisele „elite” economice sau intelectuale s-au dotat cu ochelari de cai și preferă să nu vadă că, dincolo de gardul înalt după care se ascund, realitatea este cât se poate de tristă. Ca și acum mai bine de un secol, elitele țării urăsc baza, se preocupă să se separe atât fizic cât și imagologic de țărani, pensionari, muncitori sau alte categorii de cetățeni care trăiesc de azi pe mâine. Sărăcia le pute pentru că le amintește de unde au plecat. Ei „s-au ajuns” călărind câte un val politic, fraierind niște neștiutori sau pupând dosul unor conducători vremelnici.
Răscoala din 1907, însă, îi doare. Au scos-o din manuale, vorbesc în șoaptă despre ea, ar vrea să uite lumea că a existat. Deranjează nu faptul că țăranii s-au răsculat ci faptul că demască minciuna insinuată de elite, cum că, „pe vremuri” se trăia bine în țara asta și numai comuniștii au adus sărăcia. „Pe vremuri”, însă, trăia bine doar o mică parte a țării, pe baza spolierii și împilării celor mulți.
De ce trăiau țăranii atât de prost? Pentru că proprietarii de pământuri nu au mai vrut să se ocupe de agricultură și au arendat moșiile. Arendașii, ca să-și soața cheltuiala și un profit cât mai consistent, plăteau extrem de prost muncă țăranilor, nefiind interesați de metodele moderne de cultivare a pământului. Iar statul român avusese grijă, imediat după izgonirea lui Cuza, să transforme țăranul în simplă unealtă agricolă, lipsindu-l de cele mai elementare drepturi.
În vreme ce în Occident, fermierul era stăpân pe pământul sau și avea banca de unde se împrumuta pentru a cumpără sămânța și a închiria unelte, în România, țăranii munceau o vară întreagă pentru câțiva saci de porumb. Prețul muncii era stabilit anual de arendaș, mereu în defavoarea țăranului. Dealtfel, profitabilitatea moșiei românești era dată de munca ieftină a țăranului.
Când unul dintre arendași a scăzut atât de mult prețul muncii și nu a vrut să-l crească nici măcar când a fost rugat de rege, țăranii s-au răsculat. Iar clasa politică, înfricoșată, a făcut ce știa mai bine: a pus batista pe țambalul confruntărilor politice și a votat intervenția Armatei. Câte victime au fost, nu știm exact, dosarele Răscoalei au fost luate de regele Carol I și nu au mai fost găsite ulterior. Încă din epoca s-a estimat cifra de 11.000 de morți, cei mai mulți uciși nu în confruntările cu trupele, ci în răzbunările lașe de după înfrângerea răscoalei.
