Pe data de 19 iunie 2021, în intervalul orar 10.00 – 19.00, pe pontonul Insulei de agrement din Bacău, va avea loc spectacolul „Poveste muzicală de vară”, un proiect muzical, educativ – recreativ, organizat de Asociația „DĂ MAI DEPARTE 2010” – HOBBYCLUB și Asociația Pentru Ambulanță Bacău, pentru a susține și a încuraja artiștii tineri din Bacău.
”Este un eveniment public, gratuit, gândit și creat din dorința de a ne bucura, alături de comunitea băcăuană, de talentul tinerilor noștri artiști. Prețuind și încuranjând tânărul de astăzi, formăm caracterul adultului de mâine”, au declarat organizatorii.
Invitatul special al evenimentului este Paula Seling, o renumită interpretă de prestigiu național și internațional.
În spectacol va performa și Trupa Happy Day, autointitulată ”singura trupă de fete fresh de la noi din țară”, din componența căreia fac parte Lary (12 ani), Teodora (13 ani) și Ella (12 ani), care au lansat recent piesa “Fete rele”, la TVR1, PROTV, ANTENA1, ANTENA STARS și KAPITAL TV. Cele trei membre ale trupei sunt eleve ale Școlii de Canto Crina Mardare, a Școlii de Canto Rubyma Music Art și Artis Daio.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate activități desfășurate la Hobby Club (Asociația „DĂ MAI DEPARTE 2010”), dar și momente artistice oferite publicului de Clasa de muzica ușoara – Grupa de performanță, condusă de prof. Claudiu Filip, de la Palatul Copiilor Bacău, Clasa de Canto Muzică ușoară, condusă de prof. Ionuț Gheorgheș, de la Clubul Artis Daio, și de alți tineri artiști din Bacău, Piatra Neamț, Târgoviște ș.a.m.d. La finalul spectacolului, toți copiii vor urca pe scenă pentru un dans sincron și o ”baie” de baloane colorate.
Mara-Ioana Lazăr, 13 ani, elevă, în clasa a VI-a, la Școala „Dr. Al. Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof. coordonator: Laura Huiban
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.