În decembrie 1989, când întreaga lume era cu ochii pe evenimentele din România, SUA invadau micul stat Panama pentru a aduce democrația și a-l elimina pe „dictatorul” Manuel Noriega. Noriega, care reușise să evite două tentative de lovitură de stat organizate de Armată (martie 1988 și octombrie 1989), devenise indezirabil după ce timp de ani de zile fusese în solda CIA, primind câte 100.000 de dolari (ulterior 200.000) pe an încă din anii ’60.
CIA îl folosise pentru a contracara influența URSS în America Centrală, contra regimului sandinist din Nicaragua și împotriva trupelor revoluționare ale Frontului Național de Eliberare Farabundo Martí din Salvador.
Dar Noriega mai era legat și de Agenția americană Anti-Drog (DEA), pe care o informa despre transporturile ilegale de droguri. În același timp, însă, Noriega primea bani și de la traficanții de droguri pe care-i ajuta să spele banii și prin intermediul căruia primeau protecție de la DEA. Poate că Noriega ar fi dus-o bine în continuare dacă nu ar fi ieșit la iveală povestea „Iran-Contras”.
Pe scurt, CIA fusese descoperită vânzând arme Iranului, țară aflată sub embargo. O parte din banii obținuți din vânzarea de arme era folosită pentru finanțarea activităților militare ale „Contras”-grupuri militare care luptau împotriva guvernului de stânga din Nicaragua.
S-a vorbit și că banii necesari pentru achiziționarea de armament ar fi provenit din traficul de droguri.
După ce scandalul a explodat, între cei expuși fiind și Noriega, președintele Reagan i-a cerut să demisioneze amenințându-l că, în caz contrar, îl va aduce în fața justiției pentru trafic de droguri.
Cum posibilitatea unei extrădări în SUA era destul de mică, Noriega a refuzat să demisioneze și, mai mult, pentru a-și consolida puterea, a cerut sprijinul militar ale unor țări din blocul sovietic: Cuba, Libia și Nicaragua. Pentru că americanii au început să se teamă că nu vor mai avea acces la Canalul Panama, au inceput pregătirea invaziei, care s-a produs pe 20 decembrie 1989.
Organizațiile pentru drepturile omului au condamnat, ulterior, invazia, mai ales din perspectiva victimelor civile: de 4,5 ori mai multe decât militarii panamezi uciși și de 12-13 ori mai multe decât numărul militarilor americani morți.
Dacă noul președinte al țării, Guillermo Endara, a spus că numai 600 de panamezi au murit în timpul invaziei, Comisia pentru Apărarea Drepturilor Omului în Panama estimează la 3.500 numărul victimelor.
În vreme ce noul guvern decidea desființarea armatei naționale, Noriega a fost arestat și transferat în SUA, unde a fost judecat și condamnat la 30 de ani de închisoare.
În 2011 a fost trimis înapoi în Panama, unde a fost închis pentru dispariția oponenților politici sub regimul său. A murit în noaptea de luni spre marți, la 83 de ani.
