Acum câteva zile, un microbuz lăsat în parcarea din spatele casei de Cultură fără frâna de mâna trasă, a luat-o trei metri la vale şi a blocat una dintre aleile de acces. Fiind vorba de o alee cu sens unic, blocarea ei a provocat deranj mare, pentru că cealaltă alee a trebuit să fie împărţită între cei care mergeau pe sensul lor şi cei care se aflau pe contrasens.
Un locatar de la blocurile din zona a făcut o poză a situaţiei şi a pus-o pe Facebook. Un bărbat a văzut poza, a mers în parcare şi, împreună cu alţi tovarăşi, a împins microbuzul la locul lui şi i-au pus nişte pietre la roată că să nu mai repete figura.
Povestea asta ne oferă două învăţăminte preţioase care ar trebui să ne dea de gândit. În primul rând, nu orice problema are nevoie de intervenţia statului; o putem rezolva şi noi dacă ne punem puţin mintea la contribuiție.
Fără să mai zbierăm pe reţelele sociale că statul nu face şi nu drege iar noi aşteptăm cu braţele încrucişate să ne facă lucruri pe care le putem rezolva chiar noi. Pentru că, pe de o parte, ne plângem că ni se iau prea multe impozite, că avem prea multe de plătit statului iar, pe de altă parte, vrem ca statul, căruia să-i plătim tot mai puţin, să ne facă tot mai mult.
Al doilea învăţământ care se trage din poveste, derivă parţial din primul: nu e de ajuns să ţipăm pe reţelele sociale sperând că ne va auzi vreo autoritate; trebuie să punem mâna pe telefon şi să anunţăm.
E plin Facebookul de imagini cu maşini parcate aiurea, cu accidente evitate în ultima clipă, cu gunoaie aruncate pe stradă şi aşa mai departe. Dacă vrei să se rezolve ceva, nu e suficient să pui o poză pe FB, că în afară de 10 like-uri şi o bătaie pe umăr nu se întâmplă nimic. Vrei să se rezolve o problemă: pune mâna pe telefon şi anunţă autorităţile competenţe.
Dacă vezi că nu se mişcă, sună din nou, scrie o cerere pe care să o înregistrezi oficial la sediul instituţiei. Adună-ţi prietenii şi pichetează instituţia. Nimic nu se obţine fără sacrificii!
