În anii ’60, un călător care se plimba din centrul orașului Bacău spre cartierul Șerbănești ar fi fost impresionat de schimbările profunde prin care trecea orașul, o îmbinare vibrantă de tradiție, modernizare urbană și industrializare rapidă.
Pornind din centrul orașului, călătorul ar fi ajuns pe strada 9 Mai, un loc plin de contraste între trecut și prezent. Pe de o parte, biserica Precista domina peisajul cu eleganța sa medievală, fiind o construcție din ultimele decenii ale domniei lui Ștefan cel Mare. Biserica, din piatră și cărămidă, era un exemplu reprezentativ al stilului arhitectonic moldovenesc, cu influențe ale bisericilor de la Borzești și Războieni. Cu o turlă centrală înălțată deasupra catapetesmei, Precista părea să păstreze în liniile sale rafinate și bogate experiența unei epoci de înflorire culturală. Totodată, biserica era un simbol al continuității într-un oraș care își redefinea treptat identitatea.
Pe măsură ce călătorul avansa pe străzile din zonă, precum 9 Mai sau Dr. Aroneanu, atenția îi era captată de noile blocuri rezidențiale, ridicate după modelul arhitecturii socialiste moderne. Aceste clădiri, cu linii îndrăznețe și culori armonios îmbinate, adăposteau la parter magazine bine aprovizionate, care reflectau o viață urbană în expansiune. În zonă se găseau și centre de servicii moderne, cum ar fi un centru stomatologic, semn al îmbunătățirii condițiilor de trai. Între blocuri, se întrezăreau cele două licee construite recent, care atrăgeau tineri din tot orașul.
Pe strada Milcov, călătorul ar fi întâlnit două fabrici importante: Fabrica de confecții „Bacăul” și Fabrica de șuruburi pentru lemn, ambele simboluri ale creșterii economice din acea perioadă. Înființate în anii puterii populare, aceste fabrici nu doar ofereau locuri de muncă, dar și modelau identitatea industrială a orașului. Erau construcții masive care se alăturau altor întreprinderi din Bacău, menite să ridice nivelul de trai și să contribuie la exporturile țării.
În continuarea plimbării sale, călătorul ar fi remarcat Băile publice ale orașului, o atracție modernă dotată cu bazine, săli de aburi și instalații de ultimă generație, care deveniseră un loc de relaxare și igienă pentru locuitorii orașului. Tot pe partea dreaptă a bulevardului, privirea i-ar fi fost atrasă de o altă întreprindere importantă: Fabrica de postav „Proletarul”, o unitate industrială modernă, specializată în țesături groase. Dotată cu echipamente de ultimă generație, această fabrică producea în 1966 de două ori mai multe țesături decât în 1950, oferind o gamă variată de modele și culori. Produsele acestei fabrici erau recunoscute nu doar pe plan național, ci și pe plan internațional, fiind apreciate la târgurile internaționale.
Traversând podul de beton ce se arcuiește peste râul Bistrița, călătorul ar fi pătruns în cartierul Șerbănești. Aici, pe malul stâng al râului, se afla o fabrică de cherestea, o unitate industrială vitală pentru construcțiile din acea vreme. Aici, buștenii erau transformați în scânduri și alte produse din lemn, esențiale pentru construcțiile din Bacău și din întreaga țară.
Nu departe de fabrica de cherestea, pe Calea Bârladului, călătorul ar fi ajuns la un modern complex avicol, un semn al dezvoltării agrare și al expansiunii economiei locale. Această unitate avea o capacitate mare de producție și se alătura altor întreprinderi menite să asigure alimentele necesare populației în creștere a orașului.
La finalul plimbării sale, călătorul ar fi reflectat la transformările pe care le văzuse – un oraș în care tradiția și modernitatea coexistau într-un echilibru fragil, unde clădirile medievale se aflau în vecinătatea fabricilor și blocurilor socialiste. Bacăul anilor ’60 era un oraș al contrastelor, dar și al promisiunii unui viitor mai prosper.
