Artistul naiv băcăuan Ioan Măric, care a reprezentat România peste tot, în lume, inclusiv în Parlamentul European, revine pe aeroportul din Bacău cu o nouă serie de lucrări menite să le mai descrețească frunțile călătorilor care tranzitează aerogara. Astfel, alături de deja admiratele tablouri expuse de pictorul băcăuan, vor poposi altele noi, din seria celor care nu au mai putut fi admirate de călători.
„Am dorit să ofer un semn de optimism pentru această activitate importantă desfășurată prin principala poartă de intrare în Bacău și în județele învecinate. Lucrurile trebuie să reintre în normalitate, iar noi, artiștii, să contribuim la această trecere prin frumos către frumos”, a punctat pictorul naiv Ioan Măric. Practic, expoziția artistului plastic a completat, cumva, rolul pianinei amplasată, înainte de criza sanitară, în zona de procesare a pasagerilor, proiect care a fost îmbrățișat din plin de pasageri, mulți dintre aceștia exersându-și talentul pe clapele instrumentului.
Un an greu, pentru toți
Gestul artistului băcăuan se poate constitui într-o pată de culoare, după un an 2020 care a zdruncinat viețile tuturor băcăuanilor, dar și bunul mers din economia locală și națională, activitatea aeroportului din Bacău fiind serios afectată de pandemie. Reamintim că, vara trecută, pista de la aeroport a fost închisă, două luni, după ce, inițial, mare parte a activității a fost suspendată de pandemie.
Chiar și în aceste condiții, Consiliului Județean, în subordinea căruia se află Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău, a reușit, în toamna trecută, să finalizeze, în timp record, lucrările la pistă, investiția alăturându-se celorlalte proiecte de la infrastructura aeroportuară: terminalul, turnul de control și diversele clădiri și instalații ale aeroportului, precum și modernizarea străzii care duce spre aerogară, supralărgită de la 2 la 4 benzi de circulație.
Rămâne de pus în practică și ideea legăturii dintre strada Aeroportului, strada Alexandru Șafran, cu conexiune în brațul de vest al centurii, astfel încât accesul către aeroport să fie cât mai facil, iar traficul rutier să fie decongestionat.
În prezent, pe aeroportul din Bacău, activează deja doi transportatori – Blue Air și Wizz Air. Zeci de zboruri sunt pe diverse rute, atât din și spre Italia (Bergamo, Torino, Roma, Catania etc), cât și pe relațiile Marea Britanie (Liverpool, Londra), Germania (Munchen, Memmingen), Belgia, Franța, Spania, Danemarca, Irlanda etc.