5 noiembrie 2024

O nouă performanță a elevilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

Cupa României de Hand to Hand Fighting ediția a III-a

În perioada 30 – 31 iulie 2021, un lot de 15 sportivi – elevi ai Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost selecționat în vederea participării la cea de-a III-a ediție a Cupei României Hand To Hand Fighting, pentru toate structurile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională din România, organizată în stațiune Slănic Moldova, de către Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, în colaborare cu Asociația Internațională a Polițiștilor din România (IPA) și cu Primăria orașului Slănic Moldova.



Delegația Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost însoțită de către inspector de poliție penitenciară Mihai Gosav – ofițer profesor în cadrul Catedrei de Instrucția Tragerii si Pregătire Fizică, vicepreședinte al Federației Române de Hand to Hand Fighting, precum și de agent șef adjunct de poliție penitenciară Alexandru Panait și agent principal de poliție penitenciară Nicolae Ciobanu.

La eveniment a participat și comisar șef de poliție penitenciară Vasile Scutaru – director al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, în calitate de reprezentant al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Tinerii sportivi, antrenați de către Mihai Gosav, s-au remarcat prin spirit de echipă, disciplină și perseverență și au obținut locul I la întrecerea pe echipe, următoarele locuri fiind obținute de către delegațiile de sportivi de la Penitenciarele Constanța Poarta Albă și Mioveni.

Stilurile de luptă Light Contact și Self-Defense, folosite in cadrul competiției îmbină mai multe elemente precum rezistenţă fizică şi psihică, forţă, mobilitate, autocontrol, precizie, făcând parte din familia sporturilor olimpice ce a luat o amploare deosebită în ultima vreme la nivel mondial.

Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare – Târgu Ocna consideră sportul parte importantă a programelor de educaţie şi pregătire profesională pentru tinerii care au ales să dezvolte o carieră în domeniul execuţional penal.
La evenimentul de la Slănic Moldova au participat 110 sportivi de la 15 cluburi din țară.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri