Două conferințe de presă anunțate în dimineața zilei de vineri, 7 februarie, s-au transformat într-un război pe față între actuala putere – PNL și opoziție – PSD. Conferința PNL, susținută de deputat Ionel Palăr, președintele PNL Bacău, și de deputat Tudorița Lungu, anunța „teme de interes local și național”, iar cea a Consiliului Județean (CJ) Bacău împreună cu cei din conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, „semnarea contractului de execuție pentru construirea celui de-al doilea buncăr pentru radioterapie”, lucrare finanțată în totalitate de CJ Bacău.
O adresă a încins spiritele
A venit însă o adresă, de la Ministerul Sănătății, care a încins spiritele. O adresă pe care o redăm în totalitate (poză + text) cu mențiunea că pasajele subliniate nu ne aparțin (foto) cum, de altfel, nu ne aparțin nici greșelile din text (în italic).
ADRESA DE LA MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
„Referat de aprobare
Către Spitalul Județean de Urgență Bacău, Consiliul Județean Bacău
Stimate domnule Președinte,
Stimate domnule Manager,
În urma adresei dumneavoastră din 15.02.2020 prin care v-ați exprimat dorința de a dota al doilea buncăr de radioterapie cu un accelereator liniar cu sprijinul Ministerului Sănătătii, care să reprezinte un back-up al celui deja achiziționat prin fonduri de la Banca Mondială, vă aducem la cunoștință faptul că există posibilitatea achiziționarea celui de-al doilea accelerator liniar prin programul «Reforma sectorului sanitar 8362RO» finanțat prin Banca Mondială.
Pentru aceasta vă rugăm să transmiteți cu celeritate toate documentația tehnică a buncărului aferent noului accelerator după cum urmează:
• Proiect tehnic
• Autorizația de construcție CNCAN
• Lista de personal (medici, asistente, fizicieni) și perspectivele de angajare, dacă e cazul.
Deasemenea vă aducem la cunoștință că trebuie să ajungă la unitatea noastră până 23 februarie 2020 pentru vizita de evaluare a experților IAEA din luna martie 2020.
Vă stăm la dispoziție la sediul Ministerului Sănătății, Unitatea de Management a Proiectelor cu Banca Mondială (… numere de contact, n.r.).
Cu deosebită considerație,
Dr. Mihai Negrea,
Șef serviciu UMPBM”
Ce a spus PNL
Primii care au dat curs acestei adrese au fost cei de la PNL, în conferința care a avut loc de la ora 9.00. S-a explicat că prin acest referat, Mihai Negrea, șeful UMPBM a solicitat să se transmită la minister „cu celeritate” (rapid), până pe 23 februarie, proiectul tehnic al acceleratorului, autorizația de construcție CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), lista de personal (medici, asistente, fizicieni) și perspectivele de angajare a lor. În luna martie obiectivul va fi vizitat de experți ai IAEA (International Atomic Energy Agency).
„I-am rugat pe cei de la Ministerul Sănătății să ia legătura cu SJU și CJ, pentru că, cel puțin până vineri dimineața, nicio solitare din partea lor nu a fost făcută. Acest program al Băncii Mondiale se închide în decembrie 2020. Dacă SJU și CJ nu vor face paradă pe sănătatea băcăuanilor și își doresc cu adevărat ca al doilea accelerator de particule să fie montat în Bacău, să urgenteze trimiterea documentației solicitate”,
Ionel Palăr, deputat PNL
Cu acest prilej, Ionel Palăr a făcut și un scurt istoric al proiectului celui de al doilea accelerator de particule în Bacău, dar și a construirii Spitalului Municipal Bacău.
„A apărut în spațiul public minciuna că nu se va mai realiza această investiție pentru că țara nu mai are guvernul PSD.Da, la un popas făcut de ministrul PSD al Sănătății, în mai 2019, s-a promis că la Spitalul Județean se va face o investiție în al doilea accelerator de particule. În septembrie 2019, spitalul a semnat un contract de achiziții de 3,5 milioane de euro, dar probabil investiția a fost «în regim suspensiv», pentru că ministerul nu avea banii necesari. Adică ministerul nu avea nicio obligație de a face achiziția dacă nu ar avea banii necesari. Finanțarea era asumată de guvernul PSD.
În realitate, de doi ani Ministerul Sănătății are un acord cu Banca Mondială strict pe astfel de investiții, iar în această săptămână în București s-a și pus în funcțiune un accelerator de particule. Și mai sunt și alte investiții similare care vor primi finanțarea”.
Echipamentele pentru acceleratoarele de particule sunt achiziționate de Ministerul Sănătății prin Banca Mondială, dar livrate cu titlu gratuit spitalelor județene din țară. „La noi – a mai precizat deputatul PNL – nici Consiliul Județean și nici Spitalul Județean nu au făcut o solicitare Ministerului Sănătății în acest program. Au dorit să facă această achiziție direct, dar ar trebuit ca CJ să vină cu partea lui de cofinanțare, de minim 10% din valoare. Or, noi vrem să găsim soluția corectă și în această problemă, nu cu minciuni și fantezii”.
A urmat conferința PSD
A urmat apoi conferința anunțată la spital, chiar în sala de ședințe din Compartimentul Radioterapie, la care au participat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău (PSD), deputatul Lucian Șova (PSD), fost membru în Consiliul de Administrație al SJU Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea-președinte PSD Bacău, vicepreședintele CJ Bacău Silviu Pravăț (PSD), conducerea spitalului prin Adrian Popa – manager și dr. Ioana Raluca Dinu – director medical și Cristinel Popa, reprezentantul constructorului care a câștigat licitația de execuție a buncărului, SC Agriconstruct SRL.
Prima discuție: luna mai 2019
La început, Sorin Brașoveanu a făcut un scurt istoric al acestei noi investiții din spital, privind punerea în funcțiune a celui de-al doilea buncăr la Radioterapia Bacău, un demers „început încă din luna mai a anului trecut, urmare a vizitei pe care a efectuat-o Sorina Pintea, ministru al Sănățății în Guvernul PSD, care și-a arătat sprijinul pentru demararea procedurilor privind posibilitatea achiziționării celui de al doilea accelerator de particule, urmând ca noi, ca autoritate locală, să realizăm toate demersurile pentru construirea unui al doilea buncăr în care să fie montat acest accelerator. Ceea ce am și făcut, noi, Consiliul Județean și managementul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Încă din luna iulie 2019 am aprobat documentația tehnico-economică și așa am ajuns în punctul de astăzi în care semnăm deja contractul de execuție, pentru că s-a terminat și licitația care a stabilit și constructorul.
Mai trebuie menționat, ceea ce este foarte important, că în tot acest timp s-au făcut și demersurile și s-a semnat, repet, s-a semnat în luna septembrie 2019 și contractul de furnizare a acestui echipament cu Ministerul Sănătății, urmând ca achiziționarea lui să se realizeze în momentul în care Ministerul Sănățății ne va aloca și banii”, a explicat președintele Sorin Brașoveanu.
Lucru care însă nu s-a mai realizat, după ce Guvernul PSD a căzut în luna noiembrie. Iar de atunci, orice alt demers făcut de toți factorii de decizie PSD către actualul Guvern PNL, de onorare a acestui contract, nu s-a mai finalizat. Iar astăzi, totul a culminat cu această adresă, contestată vehement de liderii politici PSD.
„Să vă fie rușine!”
„Este o țidulă care chipurile aduce vești bune pentru Bacău, pentru că începe cu … referat de aprobare. Radioterapia din Spitalul Județean Bacău este un proiect gândit și creat de domnul Lucian Șova, eu l-am implementat în perioada când eram președintele CJ Bacău, iar acum susțin dezvoltarea lui.
Această hârtie ne trimite acum la Banca Mondială să luăm cel de-al doilea accelerator, în condițiile în care există deja un contract semnat cu Ministerul Sănătății.
Două lucruri vreau să spun: liberalii sunt mincinoși de-a binelea și ușor și nesimțiți, pentru că la geneza acestui proiect, atunci când noi am propus în Consiliul Județean predarea acestui obiectiv către Compania Națională de Investiții, pentru a fi realizat din bani guvernamentali, consilierii liberali din acea vreme s-au opus, pe motiv că nu se va face niciodată. Noi am dovedit că se poate, am semnat în 2015 contractul, au început lucrările în decembrie 2015, s-au finalizat în mai 2017, iar în luna iulie 2017 era dat deja în funcțiune Compartimentul de Radioterapie Bacău, cu un accelerator de particule, cel mai performat atunci din țară. Sunt date care pot fi verificate.
Să-ți fie rușine Ionel Palăr, că în calitate de președinte al PNL Bacău, care ai interese private directe în Sănătate, vii și minți băcăuanii în față. Această hârtie primită de la Ministerul Sănătății este o încercare de a amâna rezolvarea pozitivă a acestui proiect, în care CJ Bacău și SJU Bacău au făcut pași concreți.
Îmi amintesc foarte bine că atunci când eram președinte de Consiliu Județean Bacău, Ionel Palăr a venit la mine acum 6 ani, însoțit de un medic, solicitând ca CJ și, implicit Spitalul Județean, să preia leasingul RMN-ului de la clinica sa.
Toți consilierii județeni ai PNL s-au opus, atunci, dotării Spitalului Județean de Urgență Bacău cu un RMN, susținând implicit interesul tău privat de la clinica ta, în dauna interesului public. Guvernarea PSD a cumpărat RMN-ul, în final, și azi pacienții băcăuani au servicii medicale publice de calitate. Publice, nu private!
Revenind la adresă, să nu mai vorbim că această hârtie este semnată de un șef de serviciu habarnist din Ministerul Sănătății, care face referire la o adresă a Spitalului Județean care a explicat clar cum a fost achiziționat primul accelerator de particule, nicidecum prin Banca Națională.
Să-ți fie rușine Ionel Palăr că ai pus un șef serviciu de la Ministerul Sănătății să «producă» o hârtie din care rezultă că Guvernul tău PNL nu dorește dublarea numărului de cazuri de cancer tratate la SJU Bacău și nu vrea să finanțeze cumpărarea celui de al doilea accelerator! Nu care cumva, după modelul leasingului RMN, îți faci secție Radioterapie la clinica ta și privatizezi cancerul și suferința băcăuanilor, așa cum liberalii tăi au pus la cale privatizarea sistemului medical național și a Sănătății?
Repet, cineva care are interese private în Sănătate nu poate fi credibil pe acest subiect.”
Dragoș Benea, europarlamentar
„Spun și eu rușine întregului Guvern Orban și întregului Partid Național Liberal, mai ales celor de la Bacău. Așa cum Guvernul liberal îngroapă Centura Bacău, acum suntem în fața unui document care tinde să îngroape și proiectul dezvoltării Radioterapiei Bacău. Acest lucru este intolerabil, acest lucru este făcut de o manieră mincinoasă și de aceea trebuie să fie aflat de băcăuani.
Nu se poate să fim puși în fața unui document intitulat «Referat de aprobare», iar în conținutul său să vedem că cei care l-au semnat habar nu au în ce constă acest proiect. Este strigător la cer! Asta este încă o dovadă ca Guvernul liberal guvernează doar în interesul mic și extraordinar de necinstit al unor companii private.
Nu se poate ca într-un proiect în care practic noi putem dubla numărul pacienților tratați în această secție, să fim trimiși la un program care nu a pus în funcțiune în România niciodată niciun accelerator de particule. Este un document care începe cu «Referat de aprobare» și se încheie cu «să vorbim». Noi le transmitem liberalilor că în conformitate cu procedurile Ministerului Sănătății, Spitalul Județean Bacău a făcut achiziția și semnează acum contractul privind construirea celui de-al doilea buncăr pentru montarea a încă unui accelerator de particule, iar Guvernul liberal să dea banii pe procedurile legale care sunt în vigoare și să finanțeze cumpărarea acestui echipament, conform contractului semnat în luna septembrie 2019, astfel încât în luna decembrie 2020 numărul pacienților tratați în Radioterapia Spitalului Județean de Urgență Bacău să fie dublu.”Lucian Șova, deputat PSD
Dacă nu se va debloca finanțarea privind achiziționarea celui de al doilea accelerator de particule pentru Radioterapia SJU Bacău, atât europarlamentarul Dragoș Benea, cât și deputatul Lucian Șova au declarat public că vor face toate demersurile legale pentru a obține acești bani: interpelări, riposte directe, ședințe de Consiliu Județean, chiar și acționarea în instanță a Ministerului Sănătății, atât pe partea de civil, cât și pe penal, pentru respectarea procedurilor.
Tehnic vorbind, a explicat chiar reprezentantul constructorului, nici lucrarea pentru construirea celui de al doilea buncăr nu poate să înceapă până nu se știe cu exactitate care vor fi dimensiunile și caracteristicile echipamentului ce trebuie montat acolo. „Nu vorbim de o căsuță pe care o ridici și apoi o poți dărâma sau modifica cum vrei”, a spus acesta.
În final contractul a fost semnat, în prezența presei. Întreaga lucrare va costa 5,6 milioane de lei (circa un milion de euro) și va fi finanțată integral din bugetul CJ Bacău. Investiția vine în completarea proiectului de modernizare a Compartimentului de Radioterapie, finalizat în 2017, urmare a unei finanțări de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin Compania Națională de Investiții. Valoarea proiectului a fost de peste 6 milioane de euro, din care valoarea echipamentelor medicale a reprezentat mai mult de 60%. Modernizarea Radioterapiei a presupus reabilitarea integrală a clădirii, care are 24 de paturi, și dotarea cu un accelerator de particule de ultimă generație, cu 2 energii de fotoni și 5 grupe de electroni, și alte echipamente medicale. Aparatul poate trata peste 70 de tipuri de cancer. Un accelerator similar mai există doar la Institutul Oncologic din Cluj, dar de generație mai veche.
Date statistice. Dar foarte importante!
În prezent, în Radioterapia Spitalului Județean sunt tratați zilnic 40 de pacienții, iar de la darea sa în funcțiune au primit tratament integral peste 1.000 de pacienți.
Un nou accelerator ar costa în jur de 18 milioane de lei (3,5 milioane de euro).
Funcționarea Radioterapiei Bacău cu două acceleratoare de particule ar scurta listele de așteptare și ar da posibilitatea ca tratamentele să fie aplicate pentru mult mai mulți bolnavi. Deja pe secție lucrează trei medici full-time, iar schema de personal este completată cu fizicieni și asistenți medicali.
Tratamentele efectuate aici sunt diferite, în funcție de cazuistică. De exemplu, un tratament de radioterapie este de lungă durată, de la o zi (ex. localizarea unei metastaze osoase) până la 5 sau 10 zile, cum este în cazurile de paliație, și ajunge până la 39 de zile în cancerul de prostată, 35 de zile în cancerele sferei ORL, 25-30 de zile în cancerul mamar, 28 de zile în cancerele genitale. La Radioterapia din Bacău se efectuează inclusiv tehnici moderne de tip IMRT și Rapid Arc. Iar dacă în centrele oncologice cu renume, precum Iași, București și Cluj, listele de așteptare pentru tratament sunt chiar și de 4 luni, în Bacău, pacienții diagnosticați cu cancer pot intra în tratament mult mai repede.
Roxana Neagu
Petru Done
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.