15 noiembrie 2024

O noua ingrijorare

Pe vremuri, directorii, sefii de sectie, sefii de serviciu, multi fiind si secretari de partid in acelasi timp, ne speriau cu restructurarea institutiilor. Una-doua, sopteau, asa, confidential, facându-ne o favoare, ca se anunta o reorganizare, prin urmare, sa avem grija, spuneau ei, clatinând din cap parinteste. Asta insemna ca unii vor fi dati afara, fireste, cei mai putin harnici, mai putin pregatiti si mai ales cei mai clontosii.

Acum, nomenclaturistii „orânduirii” democrate au gasit alt Bau-Bau: evaluarea! Exista o oarecare diferenta: intâi simuleaza ca te evalueaza, apoi te concediaza sau te penalizeaza. Vor fi evaluati profesorii, elevii, medicii, toata lumea! Vor fi cercetati si examinati angajatii care se mira ca seful vine la serviciu la ora 10, care nu inchid ochii la matrapazlâcuri, angajatii care au sprijinit fosta garnitura si inca fac politica in favoarea adversarilor. Subordonatii prea harnici, dornici sa urce pe scara ierarhica, pentru ca sunt periculosi, cei prea lenesi, care nu folosesc nimanui, si cei prea galagiosi.



In urma cu câteva luni, Ponta afirma ca vor fi evaluati toti bugetarii, de la mic la mare, de la inspectorii din Guvern pâna la contabilii din oficii si primarii, pentru ca asa nu se mai poate! Competenta va fi corespunzator remunerata, iar incompetenta, data afara din tara. E bine, e foarte bine, caci si afara e nevoie de forta de munca. Problema care ma framânta este cine va face evaluarea? Pe elevi, inteleg, ii vor evalua profesorii, acei profesori care strâng bani pentru suc si covrigei inaintea fiecarui examen si despre care Adomnitei, Funeriu, Pricopie cred ca sunt slab pregatiti din cauza ca salariile sunt mici, cei performanti migrând spre alte domenii, in care intre salariu si munca exista un raport direct proportional.

Prin urmare, scolarii vor fi evaluati de cei ramasi in sistem. Dar cadrele didactice? De cine vor fi evaluate acestea? De cei care maruntesc menta prin ministere si fac analize care nu au nicio legatura cu realitatea, fiind inutile, ba chiar periculoase daca stau la baza unor programe? De altfel, nu cred ca ministerele au atâtia specialisti câti ar fi necesari ca sa evalueze tot poporul bugetar din tara. Prin urmare, români, se naste o noua ingrijorare: Cine ne evaluaeza?


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014